Copiii și ecranele: chiar nu se poate fără?

Cu ceva timp în urmă, un prieten, tătic de copilaș de nici un an, care nu avea televizor în casă ne-a spus că se duce sa cumpere un televizor pentru cea mică. Am fost șocată și contrariată! Am încercat să fac tot posibilul să îl conving să nu facă asta, dar decizia era luată: ”Stă super-cuminte la televizor și în felul ăsta și mama ei se poate duce să facă o baie sau ceva treabă. Televizorul o liniștește”. Un exemplu clasic de obiective pe termen scurt care sabotează obiectivele pe care am dori să le atingem pe termen lung.

Când lucram la spital, într-o secție de psihiatrie pediatrică, ni se întâmpla să evaluăm frecvent copii pe care îi numeam ”nestimulați” – era exact vorba de acești copii ”uitați de părinții lor la televizor” care ajungeau la noi deoarece la vârsta de 2-3-4 ani încă nu vorbeau, făceau crize de furie frecvente, nu erau interesați de interacțiunea cu alți copii și nici de cea cu membrii familiei. Și nu era vorba de un diagnostic grav. De asemenea, întâmpinam mari probleme și reacții neplăcute în momentul în care făceam, la externare, tuturor părinților recomandarea de a ”închide” televizoarele din casă, de a scoate televizorul sau calculatorul din camera copiilor dar și când interziceam expunerea copiilor la orice alt fel de ecran: calculator, tabletă, telefon, etc. De câte ori nu am auzit replica: ”O să fie cam dificil să nu se mai uite deoarece noi avem televizoare în toate camerele!”. Automat, în acel moment mintea mea, mare transformatoare de gânduri în imagini, era invadată de mici fragmente vizuale cu părintele din fața mea stând pe WC sau în cada plină de spumă cu telecomanda în mână. Oare atât de singuri ne simțim cu noi înșine și cu familiile noastre încât trebuie să umplem casa de gălăgia televizoarelor?

Acești copii nestimulați, cărora părinții nu le facilitau interacțiunea cu alți oameni ci pe cea cu un ecran, erau cei față de ai căror părinți nutream sentimente complet contradictorii: nu știam dacă să mă bucur pentru ei că, în mare parte, copii lor erau recuperabili sau să îi urăsc. Într-o secție unde veneau oameni cu probleme grele, cu copilași cu adevărat bolnavi, unde trebuia uneori să dai vești care conțineau cuvinte ca autism sau schizofrenie, din când în când întâlneai oameni atât de iresponsabili și de deconectați de proprii copii încât uitau de ei în fața unui ecran. Acolo cei mici stăteau cuminți ore întregi. Pe de altă parte, ești un lucrător în sănătate mintală și rolul tău nu este să judeci, să cauți vinovați sau să etichetezi deoarece în aceste atitudini nu rezidă soluții. Când mai ești și un non-părinte chiar ar trebui să faci efortul de a nu judeca un om cu a cărui experiență nu te-ai confruntat personal nici o clipă. Dar ce ar fi de făcut?


Informarea este primul pas în orice demers.

Informarea este primul pas în orice demers. Și aici intervine responsabilitatea celor care lucrează în sănătatea mintală a copiilor și adolescenților în ceea ce priveste creșterea conștientizării în rândul părinților. În ceea ce privește folosirea corectă a tehnologiilor moderne în creșterea copiilor nu vorbim numai de restricții ci de reguli, limite și alternative. Nu-și dorește nimeni să transforme casele unde locuiesc copii în comunități amish ci vorbim de a încerca să găsim o cale de mijloc.

Studiile în domeniu sunt, cel puțin deocamdată, neconcluzive și contradictorii astfel încât fac dificilă corelarea unor probleme psihice cu prea mult timp în fața ecranului. Avem însă deosebit de multe argumente empirice care să sprijine adoptarea unei atitudini mai temperate atunci când vorbim de ecrane în familie. Majoritatea părinților atenți au descoprit modificări în comportamentul copiilor dupa ce aceștia se uită la televizor sau se joacă pe tabletă mai mult timp. Cei mici devin mârâiți, mofturoși, parcă nu le mai poți intra în voie cu nimic. Într-un articol pe blogul propriu, o mămică își descria fetița de 6 ani ca devenind un ”zombie” după ce lăsa tableta din mână. Plecând de la aceste constatări găsim nevoia de a face o serie de recomandări.


Gadgeturile, deși ne pot arăta peisaje minunate de la capătul celălat al globului, nu ne construiesc toate aptitudinile necesare vieții pe terra.

Aș începe cu cea mai restrictivă: fără ecrane sub vârsta de 2 ani! Până la acestă vârstă creierul copiilor se dezvoltă într-un ritm fantastic de accelerat iar modul de structurare a creierului atins la această vârstă poate influența și achiziții ulterioare. Copilul trebuie să descopere lumea în totalitatea diversității ei, să o experimenteze cu toate simțurile, nu numai cu văzul și auzul, ci și prin miros, gustat, atins – experiențe pe care interacțiunea cu lumea mijlocită de un ecran nu ni le oferă. Celor fascinați de tehnologie li s-a părut amuzantă reclama cu fetița care încerca să dea paginile unei cărți cu degetul la fel cum faci pe tabletă și care era contrariată de faptul că o carte nu funcționa pe principiul pe care ea îl cunoștea. Pe mine, personal, m-a îngrozit! Este periculos să creștem copii care nu știu că pisicuța pe care o hrănesc cu lapte virtual în aplicația de pe telefon are blana moale, pufoasă și plăcută la atingere dar poate să și zgârie. Gadgeturile, deși ne pot arăta peisaje minunate de la capătul celălat al globului, nu ne construiesc toate aptitudinile necesare vieții pe terra.

Chiar și un televizor aprins pe fundal, la care copilul nu se uită, dar care merge în timp ce el se joacă, ofera un număr prea mare de stimuli senzoriali, care ajung la creierul copilului creând acea stare pe care oamenii de știință o numesc ”hiper-arousal” și care se traduce prin suprastimularea scoarței cerebrale. Această suprastimulare obosește creierul, având impact asupra memoriei dar și a posibilității de relaționare cu alte persoane. Unul dintre defectele ecranului este că, deși oferă prea puțin în unele domenii, suprastimulează prin multitudinea de stimuli vizuali și auditivi, un creier imatur, nepregătit pentru a face operații complicate precum trierea și clasificarea acestor informații.

Ce frumos vorbește televizorul cu noi! Păcat că pe noi nu ne întreabă nimic ci doar ne oferă nesfârșitul său monolog. În aceste condiții, de ce am vrea noi să vorbim cu el, sau cu oricine altcineva? În funcție de unele trăsături comportamentale, unii dintre noi vorbesc și neîntrebați. Pentru ceilalți însă, este nevoie de un interlocutor care sa le pună întrebări sau să le dea din când în când cuvântul, pe fața căruia să poată citi diverse semne care ne dau indicii importante asupra emoționalității și gândurilor acestui partener de dialog. În momentul de față, nicio aplicație, oricât de savantă, nu poate face asta, nu poate imita expresia facială umană. În schimb noi, oamenii, putem și cred că este unul dintre cele mai mari daruri pe pare ni le putem face nouă sau copiilor din jurul nostru: să petrecem timp împreună și nu doar în aceeași camera, fiecare privind la un ecran.

Sunt și multe momente în care trebuie să facem diverse treburi care ne fac indisponibili pentru cei mici și este normal să fie așa. Chiar este indicat ca un copil să învețe să petreacă timp și singur. Ceea ce poate face adultul pentru copil în astfel de momente este să aibă un set de reguli referitoare la cât, când și ce poate privi copilul la televizor sau pe alte aparate multimedia. Cheia este ca aceste reguli să fie folosite în mod consecvent. Trebuie, de asemenea, să găsim și o serie de alte activități plăcute pe care cel mic le poate avea în locul privitului către un ecran.

Intervine aici, din nou, modelul pe care noi îl oferim ca adulți. Este puțin probabil ca un copil care își vede părinții la laptop sau în fața televizorului în fiecare seară să meargă să ia o carte din bibliotecă și să citească. Așa că, dacă vă doriți un cititor în casă trebuie să aduceți această activitate în familia voastră, să familiarizați copilul cu ea și să aveți împreună multe activități legate de citit cum ar fi să îi citiți când este mic sau să vorbiți despre cărțile citite sau să vizitați împreună librării. De asemenea, părinții ar putea avea un loc și timp special desemnat pentru a-și privi propriile ecrane: de exemplu puteți stabili o oră seara în care tata stă cu copiii și mama merge într-o cameră separată pentru a răspunde în liniste la mailuri și mesaje și pentru a da telefoane.

petrece ultimele ore înainte de culcare departe de orice fel de ecran

O altă recomandare făcută de mulți specialiști și asupra căreia se pare că lumea științifică a găsit un consens este aceea de a petrece ultimele ore înainte de culcare departe de orice fel de ecran. Așa cum spunea și Daniel J. Siegel, este vorba de respectul pentru propria odihnă și în consecință respectul pe care ni-l acordăm nouă înșine. De aceea, crearea unui loc unde ”punem gadgeturile la culcare seara” este benefică, mai ales pentru acele familii unde exista adolescenți. Putem preveni sau întrerupe certurile legate de orele târzii de somn ale adolescenților cu această măsură simpla: de la ora x, stabilită de comun acord cu copilul, telefoanele, tabletele și laptopurile merg pe masa din hol.

O alternativă reconfortantă la televizor o poate reprezenta radioul, mai ales ca există posturi pentru copii dar și posturi a căror principală misiune este promovarea culturii. Dacă vi se pare casa prea goală sau liniștea prea mare da-ți-le o șansă. Poate că televizorul nu este un aparat electrocasnic indispensabil oricărei gospodării. Folosiți o perioadă de probă de două săptămâni de televizor închis sau deschis doar pentru perioade scurte, cu obiective precise și de limitare a timpului petrecut cu alte ecrane și monitorizați dispoziția familiei voastre! S-ar putea să rămâneți surprinși.

Distribuie

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA