Comportamentele dependente: Tehnologia, asemeni heroinei?

Adam Alter a publicat o carte cu titului „Irezistibil: Apariția Dependenței Tehnologice și Încercarea de a ne ține absorbiți” (n.t.) prin care încearcă să ne semnaleze faptul că mulți dintre noi – copii, adolescenți, adulți – am devenit dependenți de produsele digitale moderne, cu adevărat dependenți, nu doar în sens metaforic.

Dr. Alter, în vârstă de 36 de ani și profesior asociat în cadrul Universității din New York la Stern School of Business, este cercetător în domeniul psihologiei și marketingului. Claudia Dreifus de la New York Times, i-a luat acestuia un interviu despre dependeța de ecrane și ce înseamnă ea?

Ce te face să crezi că oamenii au devenit dependenți de dispozitivele digitale și de social media?

În trecut ne raportam la dependență ca fiind corelată de abuzul de substanțe: heroină, cocaină, nicotină. Astăzi, avem aceste fenomen al comportamentelor adictive, în care, așa cum mi-a spus directorul unei companii tehnologice, oamenii își petrec aproape trei ore pe zi cu ochii pironiți în telefonele mobile. În care, tineri adolescenți își petrec săptămâni întregi, singuri, în camerele lor jucând jocurii video. În care Snapchat se laudă că tinerii săi utilizatori deschid aplicația chiar și de mai mult de 18 ori pe zi. Comportamentele de dependență sunt foarte răspîndite în prezent. Un studiu din 2011 sugerează că 41% dintre noi avem cel puțin un astfel de comportament. Cu sigurnață această cifră a crescut o dată cu apariția și adoptarea unor platforme sociale, telefoane și tablete noi și mai avansate.


Cum definești „adicția”?

Definiția cu care rezonez eu când mă gândesc la adicție este faptul că trebuie să fie ceva ce îți face plăcere atunci când se întâmplă pe termen scurt, dar care îți subminează starea de bine pe termen lung – însă, chiar și așa, continui să faci acel lucru în mod compulsiv. Noi suntem predispuși din punct de vedere biologic să rămânem agățați de acest gen de experiențe. Dacă pui o persoană în fața unui aparat de jocuri de noroc, creierul ei va arăta, calitativ, ca și cum ar fi luat heroină. Dacă ești o persoană care joacă jocuri video compulsiv – nu toată lumea, dar dacă ești dependent de un anumit joc – de îndată ce îți vei deschide computerul, creierul tău va arăta similar creierului unui dependent de substanțe. Suntem programați astfel încât, dacă o experiență ne apasă pe butoanele potrivite, creierul nostru eliberează un neurotransmițător numit dopamină. Vom fi inundați de dopamină și ne vom simți minunat pe termen scurt, însă, pe termen lung vom dezvolta o tolernață la această eliberare și ne vom dori tot mai mult.

Persoanele care dezvoltă aceste noi tehnologii înțeleg cum funcționează acest lucru?

Nu aș putea spune că persoanele care crează jocuri video își propun să creeze dependenți. Tot ce își doresc ele este ca tu să petreci cât mai mult timp cu produsul lor. O parte din jocurile de pe telefoanele mobile necesită să plătești pe măsură ce joci, deci e firesc că acești oameni își doresc ca tu să continui să faci asta. Cei care crează aceste jocuri inserează, în anumite momente și câte un feedback, asemeni mașinăriilor pentru jocurile de noroc care îți oferă câte un câștig ocazional pentru a-ți păstra interesul viu. Nu e de mirare faptul că producătorii de jocuri vor face diferite pretestări înainte de a lansa jocul pe piață pentru a vedea care este cel mai irezistibil și care îți va menține atenția cel mai mult. Și funcționează. Pentru cartea mea, am discutat cu un tânăr care a stat în fața computerului, jucând un joc video, timp de 45 de zile consecutive! Jucatul compulsiv îi distrusese tot restul vieții. A ajuns într-o clinică de reabilitare, numită reSTART, cu specialiști care se ocupă de tratarea tinerilor cu dependență de jocuri de noroc.


Am avea nevoie de o legislație pentru a ne proteja?

Nu este o idee rea de luat în calcul, cel puțin pentru jocurile online. În Coreea de Sud și în China, există propuneri de lege numite legile Cenușăreasa. Ideea este aceea de a încerca să-i protejeze pe copii din a juca anumite jocuri după miezul nopții.  Dependența de internet și de jocurile video este o problemă serioasă în Asia de Est. În China, sunt milioane de tineri care suferă de asta și organizează tabere în care părinții își internează copiii pentru câteva luni și în care terapeuții încearcă să îi trateze cu un regim de dezintoxicare.

De ce susții că multe dintre noile gadget-uri electronice au alimentat adicțiile comportamentale?

Ei bine, uite-te la ceea ce fac oamenii. Într-o cercetare, 60% dintre adulți au spus că dorm cu telefoanele mobile lângă ei. Într-o altă cercetare, jumătate dintre respondenți au afirmat că își verifică adresa de e-mail și pe timpul nopții. Mai mult decât atât, aceste noi dispozitive se dovedesc a fi mijloacele perfecte de furnizare a informațiilor media. Dacă jocurile video și rețelele de social media erau, la un moment dat, limitate doar la computerele noastre de acasă, dispozitivele portabile ne permit să interacționăm cu ele oriunde. Astăzi, ne verificăm rețelele de socializare constant, ceea ce ne întrerupe munca și viața de zi cu zi. Am devenit obsedați de cât de multe „like-uri” au primit fotografiile noastre de pe Instagram, în loc să fim atenți pe unde mergem și cu cine ne întâlnim.

Care este problema aici?

Dacă îți petreci trei ore, zilnic, pe telefon – acesta este timp pe care nu îl petreci în interacțiune față în față cu alți oameni. Telefoanele îți dau tot ceea ce vrei pentru a te bucura de momentul prezent, însă nu necesită prea multă inițiativă. Nu e nevoie să ții minte nimic pentru că totul este chiar în fața ta. Nu trebuie să-ți dezvolți abilitatea de a memora lucruri sau de a veni cu idei noi. Mi se pare interesant cum Steve Jobs a spus într-un interviu, în 2012, că nici unul dintre copiii lui nu folosesc Ipad-urile. În realitate, există un număr surprinzător de titani ai Silicon Valley care refuză să își lase copii să folosească anumite gagdet-uri. Există o școală privată în Bay Area care nu permite utilizarea niciunui fel de tehnologie – niciun telefon și nicio tabletă. Ce este interesant cu privire la această școală este că mai mult de 75% dintre părinți sunt directori ai unor companii tech. După ce am aflat de această școală am simțit nevoia să scriu „Irezistibil„. Ce anume face ca aceste dispozitive să pară atât de potențial periculoase în ochii experților?

Ai un copil de 11 luni. Cum interacționezi cu tehnologia atunci când ești cu el?

Încerc să nu folosesc telefonul atunci când sunt lângă el. De fapt, el este mecanismul cel mai bun pentru a mă forța să nu petrec atât de mult timp pe telefon.

Ești dependent de lucrurile astea?

Mda, așa cred. Am dezvoltat adicții, din când în când, față de diferite jocuri video de pe telefonul meu. Asemni multora dintre oamenii care au răspuns întrebărilor din cercetările pe care le-am menționat anterior, sunt dependent de e-mail. Nu mă pot opri din a nu-l verifica încontinuu. Nu mă pot duce la somn dacă nu mi-am golit inbox-ul. Îmi țin telefonul lângă pat, indiferent cât de mult mă chinui să nu fac asta. Tehnologia este concepută să ne capteze atenția așa. E-mail-ul este ca un sac fără fund. Platformele de social media sunt nesfârșite. Twitter? Postările nu se termină niciodată. Ai putea să stai în fața ecranului 24 de ore pe zi și nu ai ajunge la final. Și revii din nou și din nou să mai obții ceva.

Dacă ți-ai sfătui un prieten să renunțe la comportamentele lui dependente, cum ai face asta?

I-aș sugera să fie mai prezent în mod conștient – mindful – cu privire la modul în care îi permite tehnologiei să îi invadeze viața. Apoi, ar trebui să pună niște limite. Îmi place, de exemplu, ideea dea nu mai răspunde la e-mailuri după ora 18:00. În general, i-aș spune să își facă timp să fie în medii mai naturale, să stea cu cineva, față în față în conversații lungi și interesante fără a avea tehnologie în cameră. Ar trebui să existe momente în zi în care lucrurile să arate ca în anii 1950 sau în care să stai într-o cameră și să nu poți spune în ce secol ești. Nu ar trebui să fim mereu cu ochii în ecrane.

Adaptare după Claudia Dreifus

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA