Coaching familial

Monica McGoldrick unul dintre cei mai apreciați terapeuți de familie ai zilelor noastre, a dezvoltat în cadrul Multicultural Family Institute – ceea ce azi se numește coaching familial. Adică, o formă avansată a coaching-ului obișnuit prin care oamenii sunt susținuți în efortul de a se schimba în contextul sistemului familial nuclear și parental. Această formă adaptată a terapiei de familie cu o singură persoană are ca obiectiv major sprijinul terapeutic oferit pentru ca persoana care beneficiază de coaching să-și definească propriile valori și obiective de viață, fără să fie nevoită să trăiască doar acceptând valorile impuse de familie sau cultură.

Acest proces avansat de coaching debutează prin încurajarea clienților în a-și observa rolul și comportamentele repetitive din familie, mai apoi urmează o etap de antrenament pentru a-și dezvolta abilitățile de cercetător al tiparelor familiale și a treia parte care constă în schimbarea comportamentală concretă în funcție de valorile personale de viață. În discutarea valorilor personale, coach-ul susține clientul pentru a-și descoperi autenticitatea și a avea curajul de a lupta pentru propriile credințe – ideea principală fiind aceea că noi toți facem parte dintr-un întreg și că maniera în care relaționăm cu ceilalți este parte a sistemului ecologic în care nicio parte nu este indispensabilă sau irelevantă. Astfel, antrenorul relațional trebuie să intervină asupra credințelor anti-umaniste precum rasismul, homofobia sau aplicarea violenței, deoarece toate acestea reflectă o lipsă de conștientizare a conectării sistemice.

Clienții sunt încurajați să-și examineze rolurile obișnuite din sistemul social și mai apoi sunt ajutați să traducă îngrijorările legate de ceilalți membri din familie – sau din alte sisteme de relaționare – în resurse personale care îi pot ajuta în dobândirea schimbărilor dorite. Convingerea principală fiind aceea că, sistemele familiale și sociale joacă un rol major în structurarea psihicului uman; la fel cum sistemul fiziologic afectează gândirea și emoțiile unei persoane, sistemele sociale și psihologice pot influența sistemul biologic, și tot așa mai departe într-un ciclu de reciprocitate.

Spre deosebire de terapia individuală în coaching-ul familial cu o singură persoană, discuțiile sunt centrate pe sistemul relațional și mai puțin pe procesele intrapsihice ale clientului. Antrenamentul relațional se face de obicei cu membrul din familie care este cel mai motivat pentru schimbare și nu cu persoana simptomatică, deoarece individului motivat îi este mai ușor să-și schimbe poziția la nivelul sistemului relațional.  Accentul se pune pe elemente de genul “cine, ce, când, unde și cum” raportat la sistemul familial și relațional – și mai puțin sau aproape deloc pe „de ce”. Astfel, munca terapeutică majoră este depusă în mediul natural de viață al clientului și mai puțin în cabinetul terapeutic. Educația, înțelegerea și planificarea sunt prioritare în raport cu interpretarea, insight-ul sau catharsisul emoțional. Asta și deoarece familiile sănătoase și funcționale operează pe un continuum al fuziunii emoționale sau al diferențierii. Emoțiile și stările afective sunt conectate la pattern-ul emoțional și relațional al familiei și mai puțin la ventilarea emoțională în prezența terapeutului/antrenorului relațional.


Ideea centrală, care ghidează gândirea coach-ului fiind aceea că sistemele externe în mod frecvent influențează stările afective interne. Cu adevărat primul pas al coaching-ului este reprezentat de construirea genogramei, care ne transmite informații faptice și relaționale cu privire la familia clientului pentru cel puțin trei generații. Discuțiile aferente au ca obiectiv procesul de cunoaștere și înțelegere al tiparelor familiale repetitive. Iar întrebările antrenorului relațional sunt concentrate spre identificarea legăturilor dintre problema din prezent a clientului și sistemul familial. De asemenea, coach-ul este interesat și de cronologia familiei, ceea ce definește o linie a timpului pe care sunt marcate evenimentele semnificative și sursele majore de stres; informații extrem de utile în procesul de înțelegere a schimbărilor făcute de familie în timp și de identificare a impactului avut asupra membrilor familiei. Acest aspect este extrem de important deoarece legăturile dintre evenimentele familiale majore tind să fie camuflate adesea de anxietatea generată în timpul acestor evenimente.

Eliberarea nu se produce decât după ce clientul a descoperit istora sistemului familial și a înțeles în profunzime rolul pe care l-a jucat în familia sa. Cheia schimbării fiind aceea că: cu cât avem mai multe informații cu atât putem evalua mai bine ceea ce s-a întâmplat în familia noastră și odată identificată propria poziție putem alege să facem schimbări așa cum ne dorim.


Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA