Clepsidra

Zilele acestea am reîntâlnit-o! A trecut puțin timp de când nu ne-am văzut și totuși era atât de schimbată. Prezența ei o simțeam în fiecare celulă a corpului meu, însă cel mai tare simțeam surprinderea… Acum, pentru prima dată, era frumoasă, încrezătoare, plină de speranță și bogată… incredibil cât de bogată în experiențe. Avea culoare!

Când am întâlnit-o pentru prima dată, „nu am văzut-o”. A doua oară nu am vrut să o văd. Era tristă și speriată și neștiind ce să spun, ce să fac, am fugit de ea! A treia oară s-a izbit puternic de mine… poate o văd. Și am văzut-o. Era mai tristă și mai speriată, iar eu am luat-o din nou la goană. Următoarea dată când ne-am întâlnit nu m-a menajat deloc… m-a înghițit. O simțeam toată! Simțeam cum pulsează disperarea, panica, durerea. Era pierdută și foarte tristă. Nu voiam să o simt, să o miros. Nici nu credeam până atunci că are miros. Dar îl are și e crunt!

Nu o cunoscusem decât așa. Grea și rea! Toți o întâlnim. Și tu ai întâlnit-o! Da, tu cel care citești aceste rânduri și te întrebi cine e EA și de ce fac referire la tine. Ea e separarea! Separarea de cineva drag, de un moment special, de o brățară dragă, de o haină din dulapul tău, de încă un an din viață, de imaginea pe care o ai în ochii celorlalți, de copii, de un gând sau de o dorință.


exact acel moment din viața ta, a plecat… Nu mai vine înapoi, nici măcar dacă îl rogi.

E clepsidra noastră. Iar dacă ai una acasă, te invit să o așezi în fața ta și să privești cum se scurge fiecare particulă de nisip. Dacă ai pierdut din vedere câteva particule, nu este o tragedie. Însă vreau să îți spun un lucru: exact acel moment din viața ta, a plecat… Nu mai vine înapoi, nici măcar dacă îl rogi. La fel cum s-a întâmplat cu dimineața ta. A plecat! Cu ziua de ieri, cu săptămâna trecută, cu ultimii 10 ani din viață. Nu mai sunt! La fel cum unele persoane dragi ție, nu mai sunt în acest moment lângă tine. Știu, doare încredibil de tare. Îți vine să fugi de EA. Când privești fotoliul gol, pe care acum un an, era așezat cineva drag ție, te gândești că e REA și CRUDĂ cu tine. Și cu cât vrei să fugi mai tare, cu atât e mai dură.

Știi de ce? Pentru că nu vrea decât să fie ascultată, iar dacă nu o vei asculta, va striga din ce în ce mai puternic. Te va răni tot mai adânc! Și oricât de mult te vei încăpățâna să crezi că vei câștiga lupta asta, NU, nu o vei câștiga. Te va bântui o viață întreagă și va lovi tot mai puternic. Acordă-i doar acest moment! Acum, în clipa în care citești aceste rânduri, las-o să vină mai aproape de tine și ASCULT-O!

Permite-ți să o simți, să o trăiești suficient de intens încât să-ți poți lua la revedere zâmbindu-i și nu dorindu-ți să fugi de ea. Fii blând cu ea, iar ea îți va oferi daruri prețioase în schimb. Nu te lupta cu ea. Prinde-o de mână și spune-i că vezi că îi este greu și ea îți va spune în schimb „Deja e mai bine”. Îți va deschide ușa încăperii în care te-a ținut captiv atât de mult timp și îți va arăta cât de multe tărâmuri noi te așteaptă să le explorezi.


EA, e separarea, care în aceste zile mi-a arătat după mulți ani că nu mă pot bucura de nimic atâta timp cât nu îmi permit să o cunosc, să o ascult, să o înțeleg, SĂ O TRĂIESC. M-a învățat că partea goală a clepsidrei anunță un nou început, o nouă incursiune în viața mea. Azi mi-a arătat că dacă voi prețui suficient de mult fiecare particulă din timpul meu, voi știi că nu am pierdut nimic! Am învățat că e complexă și completă. Te determină să privești în urmă, dar te lasă să alegi. Ce vrei să vezi, cum vrei să-ți privești traseul parcurs. Mulțumind? Tânjind? Cu ochii acoperiți?

De ce ai vrea să-ți negi trecutul, să fugi de el?

Mă întreb acum și te întreb și pe tine – De ce ai vrea să-ți negi trecutul, să fugi de el? Sau de ce ai vrea să rămâi captiv? Ți-e frică că dacă îți permiți să fii în contact cu EA vei pierde tot ce ai trăit? Cred și te înțeleg. Am trăit și eu cu frica aceasta mai mult de zece ani și când am realizat acest lucru a fost unul dintre cele mai triste momente din viața mea. „M-am ucis” și am trăit cu iluzia că trăiesc. Închide o pasăre în colivie și minte-te că e liberă. Nu e, și tu știi deja asta.

Separarea nu înseamnă a pierde, ci a învăța să dai drumul. Doar așa îți poți savura momentele trăite, doar așa le poți păstra vii. E cheia spre viitorul tău.

Vă mulțumesc Emöke & Gáspár, Arabella, Emöke, Diana, Cami, Cosmina, Amalia, Marta și Cornelia pentru această minunată etapă din viața mea! Aceste rânduri sunt pentru voi.

Distribuie

Alexandra Rițiu

Este psiholog clinician și psihoterapeut relațional. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” și două programe de formare în psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Mai multe articole de Alexandra Rițiu

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA