Skip to content

Am ales să scriu astăzi despre un subiect despre care sunt adesea întrebată de către părinţi, şi anume: cum şi ce le spunem copiilor, atunci când pierdem pe cineva drag în familie. Pe adresa redacţiei (www.paginadepsihologie.ro) a sosit şi o scrisoare pe acest subiect. Iată mai jos câteva frânturi din scrisoare:

Fiica mea nu și-a cunoscut bunicul. A avut parte, în schimb, de străbunicul. În cei 4 anișori ai ei, «tataia Aurică» a întruchipat exact bătrânelul acela cu barbă albă, puțin adus de spate, care vorbea blajin și o ținea pe picior. Nu se vedeau prea des din cauza distanței mari, dar atunci când o duceam în satul copilăriei mele, amintirile cu «tataia Aurică» se construiau tare frumos. Tataia acum nu mai este. A rămas doar mamaia. Copila mea nu știe. Cum fac să îi explic, atunci când mă va întreba? Am zis că, o perioadă, să nu mai vorbesc despre el, dar dacă o va întâlni pe mamaia, cu siguranță va întreba de el. […] Cum pot vorbi despre asta cu un copil atât de mic, fără să îl traumatizez?

Dragă cititoare, întâi de toate, condoleanțe pentru pierderea familiei voastre. Ştiu, poate să nu fie confortabil să le vorbim copiilor noştri mici despre moarte, iar îngrijorările tale vizavi de reacţiile fiicei tale sunt fireşti. Conversaţia despre subiectul morţii poate fi şi mai dificilă, fiind încărcată emoţional de pierderea recentă a lui „tataie Aurică“.

Îți voi povesti în linii generale cum abordăm cu copiii noştri această tematică a morţii. Adesea, o discuţie cât se poate de onestă şi deschisă îi poate ajuta pe cei mici să înţeleagă mai bine acest concept.

Când deschidem subiectul

Atunci când le vorbim copiilor despre moarte sau îi anunţăm despre moartea cuiva drag, este bine să ţinem cont de vârsta copilului (şi, implicit, de un mesaj adecvat respectivei vârste), de temperamentul acestuia şi de gradul lui de sensibilitate, precum şi de situaţiile particulare la care copilul a fost expus cu privire la moarte.

În situaţia în care cineva dintre cei apropiaţi familiei a decedat, faceţi-vă timp să abordaţi acest subiect cât mai repede cu copilul. Este bine ca acest tip de veşti să vină de la persoane de încredere pentru copil – de obicei, de la cele mai apropiate. Atunci când astfel de informaţii sunt aflate accidental sau de la cineva din afara familiei, acest aspect poate aduce multă confuzie şi frustrare pentru copil.

Dacă aveţi mai mulţi copii, îi puteţi anunţa pe toţi odată sau puteți discuta separat cu fiecare, mai ales acolo unde diferenţa de vârstă este mare, având grijă ca mesajul să fie adaptat puterii de înţelegere a fiecăruia dintre copii.

Cum le spunem veştile triste

Atunci când un eveniment trist se întâmplă în familie, este bine să le spunem copiilor adevărul într-un mod cât mai simplu, cum ar fi: „Am o veste tristă să-ţi spun. Bunicul nu mai este în viaţă. El a murit azi dimineaţă.“ Acesta este un mesaj scurt şi sincer, care poate anunţa pierderea cuiva şi care poate fi ulterior însoţit de detalii, dacă copilul le doreşte. Oferiţi-le copiilor informaţii în doze mici, astfel încât ei să le poată face faţă. Protejaţi-i de detalii inutile sau care i-ar putea înfricoşa.

Ce le spunem

Copiii mai mici vor avea nevoie să înţeleagă ce este moartea, iar pentru asta au nevoie de ajutorul nostru – ca să le descriem ce se întâmplă cu corpul uman şi mai ales să înţeleagă faptul că moartea este permanentă. Putem spune ceva precum: „Moartea este atunci când corpul nostru încetează să mai funcţioneze, nu mai poate să respire sau să se mişte. Prin urmare, bunicul nu va mai putea niciodată să te ia în braţe sau să-ţi citească poveşti.

Dacă avem dificultăţi în a le vorbi copiilor despre moarte sau a-i anunţa despre moartea cuiva, ne poate fi de ajutor să exersăm o astfel de conversaţie cu un alt adult, ca să ne gândim la ce le-am putea spune copiilor şi cum am putea răspunde diferitelor lor întrebări. De asemenea, am putea să exersăm asta în scris, luându-ne câteva notiţe.

℗PUBLICITATE



Mulţi dintre părinţi aleg să nu folosească cuvântul „moarte“, atunci când transmit vestea tristă, prin urmare folosesc diferite sintagme precum „a plecat la ceruri“, „s-a stins“, „a adormit pentru totdeauna“, „a trecut în nefiinţă“, „a pierit“ – ceea ce poate trezi confuzie sau îngrijorare în mintea unui copil. De exemplu, atunci când un copil aude mesajul că „bunicul a adormit pentru totdeauna“, poate avea dificultăţi când e vorba să meargă la culcare, deoarece se teme că ar putea să nu se mai trezească niciodată. Prin urmare, recomandarea mea ar fi să nu ne ferim de folosirea unor cuvinte realiste, precum termenul „moarte“, deoarece folosirea lor, spun studiile de specialitate, îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine informația și îi ajută în procesul de jelire.

Cum răspundem întrebărilor lor

Înțelegerea conceptului de moarte vine la pachet cu o serie de întrebări pe care un copil le poate adresa. Reamintesc că, în funcţie de vârsta copilului, alegem să le oferim răspunsuri adecvate puterii lor de înţelegere. Cel mai adesea apare întrebarea „De ce a murit?“, în încercarea de a înţelege sensul morţii sau ceea ce a determinat-o. În funcţie de situaţie, putem explica ce s-a întâmplat. Iată un posibil răspuns: „Inima bunicului era foarte bătrână şi nu mai funcţiona aşa de bine. Doctorii au încercat să o facă bine, dar, din păcate, inima lui era foarte bolnavă şi nu au putut să o salveze.

Mulţi dintre copii, mai ales cei mai mici, vor întreba „Şi vei muri şi tu, mama?“ Acesta este modul în care ei înţeleg că cei dragi vor muri. Le putem spune că cei mai mulţi dintre oameni mor atunci când sunt foarte bătrâni sau când sunt foarte bolnavi. Liniştim anxietatea copilului legată de moartea mamei sau a tatălui, spunându-i ceva de genul: „Şi mama şi tata, ca toţi oamenii, vor muri când vor fi bătrâni, însă mai este foarte, foarte mult timp până atunci – pe care-o să-l petrecem împreună.“ Dacă se întâmplă să vorbim despre cineva care a murit deşi era o persoană tânără, ne asigurăm că îi spunem copilului că acest lucru nu se întâmplă prea des; şi putem să menţionăm nenumărate persoane de aceeaşi vârstă care trăiesc şi sunt sănătoase.

Ce se întâmplă când mori?“ Răspunsul la această întrebare poate varia şi ţine mai cu seamă de credinţele spirituale ale familiei fiecăruia dintre noi. Fie că îi povestim copilul despre „viaţa de după moarte“, fie că îi spunem că „sufletul bunicului a urcat în ceruri, la Dumnezeu“, fie că îi spunem că „amintirea bunicului rămâne în sufletul nostru și reapare ori de câte ori ne gândim la el“ – este important ca aceste explicaţii să le aducă o stare de linişte şi confort emoţional celor mici, dar şi nouă înşine.

De asemenea, pot apărea şi altfel de întrebări, precum: „Oare mai pot vorbi cu bunicul acum?“ I-am putea răspunde ceva de genul: „Dacă tu îţi doreşti asta, îi poţi vorbi bunicului oricând“. Iar întrebările pot continua: „Dar bunicul mă vede de acolo, din cer?“ sau „Dar bunicului îi mai este frig acum?“ Încercaţi să-i oferiţi răspunsuri copilului, pentru că acestea îl ajută să înţeleagă şi mai bine conceptul morţii. Iar acolo unde nu ştiţi care ar fi răspunsul, nu vă sfiiţi să îi spuneţi că nu deţineţi răspunsul.

Cum îi ajutăm să treacă peste o veste tristă, legată de moartea cuiva drag

Oferiţi-le copiilor timp să proceseze informaţia, daţi-le voie să pună întrebări şi străduiţi-vă să le oferiţi răspunsuri. La fel ca adulţii, şi copii resimt o paletă întreagă de emoţii, atunci când vorbim despre moarte, mai ales când ne confruntăm cu pierderea cuiva apropiat. Daţi-le spaţiu şi timp să-şi manifeste emoţiile de tristeţe, de furie sau de neputinţă – sau orice altceva ar simţi.

În cazul copiilor mai mici, se poate întâmpla să nu ştie să spună ceea ce simt sau să nu poată să-şi găsească cuvintele prin care să exprime tot ce simt. De aceea, ei au nevoie de adulţi care să-i ajute să numească şi să-şi înţeleagă emoţiile, apoi să îi ajute să facă faţă acestor emoţii.

De asemenea, nu consider că este necesar să vă ascundeţi propriile emoţii. Însă recomandarea mea este ca de faţă cu copiii să încercaţi să vă manifestaţi aceste emoţii la un nivel moderat. Să nu uităm că ei vor învăţa de la noi felul în care facem faţă acestui proces de pierdere a cuiva drag. Mai mult, de faţă cu copilul, este important ca noi să dăm dovadă de maturitate şi înţelepciune, astfel încât să avem suficientă forţă şi energie să putem conţine și gestiona eventualele emoţii copleşitoare ale copilului. Este ok pentru copil să ne vadă că plângem sau că avem emoţii de tristeţe, însă este util să îi şi explicăm copilului de ce ne simţim sau ne manifestăm astfel: „Plâng pentru că moartea bunicului mă face să mă simt tristă.“ Este în regulă să plângem împreună, dacă simţim nevoia să facem asta – poate fi vindecător pentru ambele părţi. De asemenea, nu vă feriţi să vorbiţi în preajma copiilor despre cei dragi care nu mai sunt printre noi, de teamă că asta le-ar cauza durere. Împărtăşirea amintirilor despre cei dragi poate fi de asemenea vindecătoare şi poate contribui la normalizarea situaţiei.

Discuţiile cu copiii noştri pe tema morţii nu sunt printre cele mai plăcute, însă sunt necesare şi fac parte din viaţă. Atâta vreme cât facem asta cu grijă faţă de emoţiile copilului şi suntem pregătiţi să îi asigurăm şi reasigurăm de sprijinul nostru, cei mai mulţi dintre copii fac faţă cu bine acestor discuţii.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1