Cititorii întreabă: Cum fac să nu mă mai enervez așa tare?

Din punctul de vedere al multor psihologi – și mai ales al acelora care activează în domeniul terapiei de cuplu și de familie – relațiile apropiate reprezintă cea mai mare provocare pentru omul modern. Nu este deloc ușor să ne adaptăm la viața în doi și să ne păstrăm autenticitatea, simțind că am câștigat iubire, fără să trebuiască să dăm ceva material în schimb. Astfel, are foarte mult sens, pentru mine, întrebarea primită pe adresa redacției (contact@paginadepsihologie.ro) și în care o cititoare ne întreabă cum își poate gestiona mai bine emoțiile și starea de nervozitate, într-o relației care durează de nouă luni. 

Bună! Am nevoie de cineva care să mă ajute. Am o relație de 9 luni, îmi iubesc mult partenerul doar că eu mă enervez din orice. Dacă el face o glumă, mă supăr. Stau îmbufnată, țip, mă enervez foarte tare, plâng. Și asta se întâmplă și în familie. Mă enervez din orice, încep să plâng și îmi doresc moartea spunându-mi că eu nu mai suport. Ce pot face să nu mă mai enervez așa tare? Să nu mai plâng din orice? Vă rog să mă ajutați. 

Relațiile sunt vii! Mai în glumă, mai în serios, la diferite prezentări sau conferințe, adesea le spun participanților că relațiile sunt la fel de vii ca noi, oamenii, și că vitalitatea lor ține de energia pe care noi o aducem în aceste legături interumane invizibile. Pe de altă parte, vorba prietenului nostru Dan Siegel, „relațiile sunt compuse din energie și informație“. În acest caz, energia se referă la acțiunile noastre, iar informația la experiențele dobândite în trecut și la credințele (schemele cognitive, convingerile etc.) pe care le posedăm.

Astfel, în ceea ce privește întrebarea adresată de cititoarea noastră, răspunsul nostru sună în felul următor: 

Primul pas (prima recomandare): Da, este normal să avem diferite stări emoționale în relațiile de cuplu sau/și cele de familie. Este specific omului ca în aceste legături să apară și o paletă variată de emoții negative (sau mai greu de tolerat) – furia, frica, tristețea, gelozia, invidiat etc. – nu doar cele pozitive. Fiecare dintre aceste emoții vine cu un mesaj, iar responsabilitatea noastră este să decodificăm cât mai corect conținutul mesajului. În cartea mea Copilul invizibil prezint un proces de reinventare personală bazat pe trei componente: Recunoașterea, Analiza, Revoluția (proces descris inițial de Brené Brown în Ridică-te puternic). Iar acest prim pas este corespondentul părții de Recunoaștere – „Da, pe mine mă deranjează ceva în această relație; da, am o serie de reacții emoționale (ceea ce în limbaj general numim «enervare») ce duc la anumite comportamente care nu-mi plac la mine (în acest caz, «sunt îmbufnată, încep să plâng, vreau să mor»).

Al doilea pas, după asumarea responsabilității personale și acceptarea părții vulnerabile din noi, care nu are nimic de-a face cu autocritica sau respingerea de sine (noi, oamenii, suntem minunat de imperfecți), este Analiza. Din multe puncte de vedere, aceasta este partea cea mai dificilă, fiindcă necesită ca noi să ne adunăm curajul și, ghidați de puterea autocompasiunii, să ne întoarcem în trecut și să vedem care dintre nevoile copilului interior au fost satisfăcute de către persoanele de îngrijire și care dintre acestea s-au transformat în răni emoționale/relaționale. Retragerea/ieșirea din relație – adică, acel „mă îmbufnez sau plâng și îmi doresc moartea“ – indică intrarea în regresie și ieșirea la suprafață a unor răni relaționale dobândite în trecut. În momente critice, fiecare adult intră în regresie, proces absolut firesc – la fel ca și activarea emoțională; însă, dacă știm cum anume să ne purtăm în astfel de momente, noi putem să ne redobândim relativ repede maturitatea. Un exercițiu extrem de bun, în astfel de situații, este normalizarea trăirii emoționale: „Este normal să fiu furioasă ori supărată în acest moment!“ Și apoi să respirăm conștient – comportament prin care partea rațională a creierului (re)intră în funcțiune și ne oferă posibilitatea de-a ne purta într-un mod gândit și neautomat. Adică, știu despre mine că, atunci când cineva îmi apasă butoanele sensibile, am o anumită reacție emoțională și comportamentală, iar pentru a-mi dovedi încrederea în relației îi voi relata această trăire subiectivă și partenerului meu. Un exemplu concret în acest sens, o alternativă utilizată de oamenii cu inteligență relațională ar fi următoarea: „Mă simt furioasă sau lipsită de valoare, atunci când se râde pe seama mea. Îmi asum faptul că este ceva ce ține de structura mea psihologică. Și vreau să spun că-mi este foarte greu atunci când tu râzi de mine. Mi-ar plăcea să nu mai faci asta. Îmi doresc să mă simt în siguranță alături de tine. Știu că, probabil, nu o faci cu rele intenții, dar pentru mine nu este OK.“ Un mesaj asemănător merită formulat pentru exprimarea diferitelor emoții greu de tolerat și care au legătură cu purtarea partenerului de cuplu.

Al treilea pas este Revoluția și se referă la transpunerea în fapte a tot ceea ce ne-am propus să schimbăm în stilul nostru de interacțiune interpersonală. După ce ne-am conturat o hartă mentală care să arate ce anume vrem să schimbăm la noi, este înțelept să testăm realitatea și să ne adunăm curajul pentru a ne vulnerabiliza suficient de mult încât să le spunem celor dragi cum se simte corpul nostru în interior (asumându-ne întreaga responsabilitatea față de trăirile noastre), să ne exprimăm nevoile sau (dacă așa sună mai simplu) așteptările și să îndrăznim să stabilim limite. Adică să verbalizăm care dintre comportamentele celuilalt sunt acceptabile și care nu. 

Desigur că tot acest proces de transformare personală este mai ușor de urmat dacă beneficiem și de ghidajul unui psiholog specializat în psihoterapia relațională. Iar pentru o și mai bogată perspectivă asupra relațiilor de cuplu, vă recomand cu toată căldura cartea Revoluția iubirii.

Dacă ai și tu întrebări concrete la care ți-ai dori să primești un răspuns, te rugăm să ne scrii la adresa: contact@paginadepsihologie.roÎncercăm să răspundem cât mai corect din punct de vedere științific, ceea ce înseamnă că nu vor fi neapărat răspunsuri confortabile sau cele pe care ai vrea să le auzi – dar cel puțin te asigurăm de faptul că suntem sinceri și cât mai profesioniști posibil.

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

Lasă un comentariu