Skip to content

Ne gândim destul de rar la ceea ce ne produce bucurie şi la felul în care am putea menţine această stare. La o simplă căutare pe Google sau în revistele de psihologie, vom putea observa că articolele despre tristețe și depresie au mai multe vizualizări decât cele despre bucurie și fericire. Dacă cineva este nefericit, totul este în regulă. Își găsește locul, deoarece întreaga societate pare a fi nefericită, într-o măsură mai mică sau mai mare. El este un membru, face parte din rândurile noastre. Dacă cineva devine exuberant, credem că a luat-o razna, că a înnebunit. Nu e de-al nostru — și suntem invidioși. Din cauza invidiei sau a neînțelegerii, îl condamnăm. Din cauza invidiei, vom încerca în toate felurile să-l readucem la vechea lui stare.

Frustrările şi eşecurile sunt fireşti în viaţă, iar ceea ce ne ajută să facem faţă acestor situaţii este suportul celorlalţi, sentimentul că aparţinem unui grup. Interesul şi implicarea socială cresc senzaţia de bine şi bucuria de a trăi. Fericirea nu este doar o aspiraţie, nu e un plan de viitor, e aici în viaţa noastră, în întâmplările de zi cu zi: este cafeaua de dimineaţă, conversaţia la telefon cu un prieten, cina în familie sau povestea spusă copilului la culcare. Dincolo de bucuriile mari și complexe, există bucurii mici și simple.

Pentru mine, bucuria o reprezintă prietenii care știu întotdeauna să mă scoată din momentele de apatie ce mă invadează uneori. Bucurii îmi sunt și plimbările în parc, citirea unei cărți, vizionarea unui film sau a unei piese de teatru.

Omul nu-i făcut să trăiască singur, el are nevoie de alții. Relațiile cu ceilalți pot da naștere unei multitudini de sentimente, afectuoase sau ostile. Dacă reușim să creăm în jurul nostru o atmosferă de cordialitate și de afecțiune, vom fi persoane senine și fericite. Dar asta nu e întotdeauna ușor de realizat. Se întâmplă ca, în ciuda bunăvoinței noastre,  să dăm naștere unor antipatii, invidii și unor sentimente de ranchiună. Gentilețea ne poate fi adesea greșit interpretată, iar amabilitatea considerată ipocrită.  Nu putem spera să-i mulțumim pe toți și să le fim simpatici, însă ocaziile de a practica gentilețea sunt multiple și ar fi frumos să nu ne limităm la simplul „Ce mai faci?“.

Dacă o relație nu poate oferi bucurie, atunci ea nu este o relație ce merită a fi întreținută. Într-o prietenie, încercăm să oferim bucurie și ne dorim să primim la rândul nostru bucurie. Cu sprijinul celorlalți, putem cultiva bucuria în noi înșine, putând apoi să le-o oferim celor din jur.

Simplificarea vieții și a gândirii poate ajuta în procesul de implementare a unei doze suplimentare de bucurie. Dacă se întâmplă să fii o persoană ce are nevoie de o varietate de emoții, surprize, amuzament, râs și tovărășie pentru a te simți bine într-o zi, te-ai putea concentra doar pe una dintre aceste valori, dar făcând-o să conteze.

Unii dintre noi au fost crescuți în moduri care i-au încurajat să dezvolte o mentalitate optimistă. Alții au fost învățați că grijile nu pot fi lăsate deoparte.

℗PUBLICITATE



Un optimist este cel care știe să scoată din orice situație partea pozitivă; este cel care dă cu ușurință un feedback pozitiv și încurajează evoluția prin selectarea a ceea ce merge bine. Un optimist va reuși să îți arate că lumea este un loc frumos, cu părți bune. Câteodată este bine să gândești „în mic“ și să te ocupi de lucruri mărunte.

A te bucura nu înseamnă că trebuie să râzi neapărat cu gura până la urechi și nici să fii într-o stare de euforie continuă. Bucuria, ca orice altă stare, are intensități diferite.  Ea vine din interior și acționează ca un magnet. Bucuria ne face să îi atragem pe ceilalți, pentru că bucuria ne îndeamnă să o împărtășim cu ceilalți. Bucuria radiază din ochii noștri și toată lumea din jur beneficiază de pe urma zâmbetului și prezenței noastre.

Zâmbetul nu doar schimbă expresia feței, ci și stimulează creierul să producă endorfină, ce reduce durerea fizică și emoțională și dă o senzație de bună dispoziție.

Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El îmbogăţeşte pe cei ce-l privesc, fără a-i face mai săraci pe cei ce-l dăruiesc. El ia numai o clipă, dar amintirea sa dăinuie uneori pentru totdeauna. Nimeni nu este atât de bogat sau puternic, încât să treacă în viaţă fără el şi nimeni nu este atât de sărac ca acela care poate fi îmbogăţit prin el. Un zâmbet aduce fericire în casă, bunăvoinţă în muncă şi este semnul prieteniei. El aduce odihnă celor trudiţi, veselie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti şi necăjiţi. Cu toate acestea zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat, pentru că el este ceva ce nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are nevoie mai mare de un zâmbet decât acela care nu-l poate dărui.“ Inteligența Emoțională, de Daniel Goleman.

Oamenii care trăiesc cu bucurie reprezintă sprijinul cel mai mare pentru fiecare dintre noi.

„Viaţa e frumoasă şi trebuie să te bucuri de ea. Dar nu ştiu dacă toată lumea ştie să se bucure. Şi nu ştiu dacă cei care nu ştiu să se bucure pot învăţa bucuria. Bucuria e un lucru cu care te naşti. (…) Să te bucuri de albastrul cerului, de verdeaţa ierbii, de udeala ploii şi de căldura soarelui.“, spune filosoful Mihai Şora.

Lumea are nevoie de oameni plini de bucurie și de iubire. Fii unul dintre ei! Tu când te-ai bucurat ultima oară?

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
23,65 lei
Continuă cumpărăturile
1