Ceva invizibil ne leagă…

Sunt pasionat de relațiile interpersonale și le studiez cu mare atenție de peste un deceniu. Și trebuie să recunosc că îmi iese mult mai bine când este vorba despre alții, decât atunci când este vorba despre mine — dar acesta este un alt subiect de discuții. Acum aș vrea să evidențiez o realitate care adesea ne scapă din vedere.

Atunci când vine vorba despre relații, cel mai adesea ne apare în minte o imagine compusă din două persoane care în tunelul timpului interacționează sub diferite forme. Iar după ce au repetat această interacțiune de suficiente ori, ajung să dezvolte un anumit tipar relațional. Multă vreme, în psihologia bunului-simț, dar și în cea științifică, perspectiva era una destul de simplă: dacă vrei să înțelegi ce-i cu relațiile, trebuie să observi cu atenție interiorul fiecăruia dintre cei care țin de câte un capăt al conexiunii invizibile. Dar în ultimii ani, această legătură invizibilă a devenit tot mai interesantă pentru oamenii de știință și, implicit, pentru psihoterapeuții relaționali.

Recunosc că sunt curios de trăirile fiecărui partener, atunci când un cuplu intră în cabinetul meu — nu că nu aș încerca să descopăr asta și atunci când sunt pe stradă, în metrou sau când stau la coadă într-un magazin — dar cred că la fel de multe, ba chiar și mai multe, putem afla dacă ne uităm cu atenție la ceea ce se întâmplă între cei doi. Este un obiectiv comun al tuturor luptătorilor pentru iubire să descopere ce gen de energie și ce obiceiuri își creează partenerii care au grijă de invizibilul care-i leagă, și ce fac cei care, în inconștiența lor, uită de relație și trag din răsputeri, unul în stânga, iar celălalt în dreapta.

Pentru a ușura puțin lucrurile, noua formulă este ceva de genul 1+1=3, adică „el-ea” (sau „el-el” ori „ea-ea”) și ceea ce-i unește, adică relația — care este fundamentul a ceea ce există între ei și, în același timp, sursa de vitalitate. Deoarece noi ne hrănim din relații, ele sunt cuiburile noastre de adăpost și de speranță, încredere sau curaj. Am putea spune și că cei doi parteneri nu creează relația de la zero, aceasta fiind deja parțial predeterminată, dar în mod cert îi determină conținutul – prin felul în care se comportă unul față de celălalt, atunci când sunt fizic împreună, dar și atunci când sunt în locuri geografice diferite. Chiar dacă ar fi extrem de tentant pentru mintea unui novice să considere că, dacă ceva este invizibil înseamnă că nu există, adevărul gol-goluț este că acest spațiu invizibil este în fapt umplut de istorie psihologică, de reacții comportamentale și răspunsuri, într-un cuvânt de multă energie. Da, mă refer la o realitate mai degrabă psihologică și spirituală, și nu neapărat una fizică, în sensul tradițional al cuvântului. Deoarece în acest spațiu invizibil se adăpostește acel ceva care face ca doi oameni să fie atrași unul de altul, tot acolo sunt adăpostite și speranțele, îngrijorările, fricile, amintirile, atitudinile și deciziile. Toate elementele acestui spațiu psihologic sunt reale, dar nu și tangibile. Nu putem vedea ce se află acolo, dar putem „ghici” din modul în care doi parteneri interacționează și din modul în care se respectă sau se tratează unul pe celălalt. Dacă în conexiunea invizibilă este prea multă neîncredere, spre exemplu, acest fapt este observabil datorită suspiciunilor, acuzațiilor sau a criticilor (care sunt atât de evidente pentru toți cei din exterior).


Mai există un mare adevăr, și anume că acest liant invizibil nu e static. Are o structură dinamică și se află într-o evoluție continuă, mai ales dacă cei doi îndrăznesc să se implice în experiențe noi și regeneratoare. Iar calitatea conexiunii ajunge să se îmbunătățească sau să se înrăutățească în funcție de ceea ce gândesc și simt unul față de altul cei doi străjeri ai relației.

Oamenii intră în relații cu niveluri foarte variate de conștientizare. Cu toții suntem într-o oarecare măsură conștienți de oamenii importanți care ne-au modelat arhitectura psihologică, dar foarte puțini sunt cei care persistă să fie curioși și preocupați de modul în care continuă să fie influențați de experiențele anterioare. Noi suntem rezultatul tuturor relațiilor importante pe care le-am avut până în prezent. Ceea ce înseamnă că, în spațiul psihologic care leagă doi parteneri de cuplu, există nenumărate fantome din istoria psihologică a fiecărei părți. Mama, tatăl, bunicii, frații și profesorii, cu toții își lasă amprenta personală asupra psihologiei noastre. Aceste vechi fantome sunt resturi atât ale experiențelor pozitive, cât și ale celor negative — din momentele în care am fost iubiți cu adevărat sau din episoadele în care am fost trădați, respinși și răniți.

În mod cert, nimeni nu intră într-o relație cu mâinile goale; cu toții aducem un alai de informații, prejudecăți, dorințe, nevoi, așteptări, speranțe etc. Și nu este nici ușor și nici confortabil să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am adus, fiind mult mai simplu să vorbim despre toate relele aduse de celălalt. Motiv pentru care este înțelept să ne reamintim din nou și din nou că spațiul relațional este o colecție inedită de aspecte conștiente și multe altele inconștiente. Iar pentru a transforma această legătură invizibilă într-un izvor de vitalitate, avem de descoperit și de curățat deșeurile psihologice pe care le-am acumulat în altă parte și de îndrăznit să învățăm despre relații pe parcursul întregii vieți, indiferent de câte dezamăgiri am  avut, deoarece nimeni nu a funcționat și nici nu va putea funcționa în afara câmpului relațional. Prin natura sa, omul este creat pentru a relaționa, iar conexiunile psihologice și spirituale nu sunt opționale, acestea fiind esențiale pentru supraviețuirea speciei umane.


Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA