Skip to content

Fiecare copil are dreptul, prin naștere, să îi fie îndeplinite nevoile de bază precum cele legate de hrană, căldura, îmbrăcăminte, un acoperiş deasupra capului. Deşi aceste nevoi sunt vitale copilului, pentru că ele îi asigură supravieţuirea, nu despre ele voi vorbi în acest articol. Ci voi vorbi de acele nevoi ale copiilor, care dacă le sunt îndeplinite îi vor ajuta să se dezvolte sănătos și armonios din punct de vedere mintal, emoţional şi social. 

Nevoia de a se simţi valoros și acceptat

Fiecare copil are nevoie să se simtă acceptat, important, apreciat, demn de a fi iubit. Îndeplinirea acestei nevoi îi hrăneşte sentimentul de apartenenţă, îi conferă identitate şi îi întăreşte stima de sine. Copiii care au încredere în ei se descurcă mai bine cu suişurile şi coborâşurile aduse de viaţă. Sentimentul propriei valori îl ajută pe copil să navigheze mai bine în relaţiile cu ceilalţi, va dezvolta o rezilienţă mai bună, ajutându-l să se descurce mai bine în situaţiile de adversitate sau de eşec. Copiii cu o stimă de sine bună au părinți care îi susțin, îi încurajează, știu să stabilească reguli clare, și care le permit acestora să aibă o voce în deciziile care îi privesc. Copiii care nu se simt importanți, dacă nu reușesc să dezvolte un sentiment al propriei valori în moduri constructive, ei pot căuta moduri negative de a obține atenția, de a avea sentimentul de „Iată! Sunt și eu cineva!“. Acordându-le atenție, discutând despre ceea ce s-a întâmplat, chiar și atunci când contravine opiniilor sau dorințelor părintelui, întărește relația dintre părinte și copil. Copiii au nevoie să se simtă acceptați ca indivizi cu drepturi depline, cu propriile lor caracteristici care îi fac sa fie unici și să nu fie tratați ca simple reflecții ale părinților lor.

Nevoia de autonomie

Copiii au nevoie să înveţe şi să îşi exerseze autonomia. Pentru a învăţa această abilitate ei au nevoie să li se ofere un context propice de învăţare, să aibă oportunităţi de a explora, de a descoperi, de a încerca. Încă de mici, copiii încep a exersa autonomia prin diferite rutine zilnice, precum mâncatul, îmbrăcatul, periatul dinților, și așa mai departe. La vârstele mici, când se învață autonomia, petrecerea timpul, în diferite activități, este de cele mai multe ori împreună cu un adult (părinte, bunic, bonă, educator) dar, încet, încet pe măsură ce copiii cresc, este util ca pe parcursul zilei să existe și momente în care fiecare face ce doreşte, oferindu-le șansa să-și exerseze această autonomie. De exemplu, în timp ce părintele citeşte o carte, copilul desenează sau se joacă. Astfel copilul învață şi să fie atent la nevoile celorlalţi şi învaţă să le respecte.

Nevoia de a-și exprima emoţiile

Copiii au nevoie de a-şi exprima emoţiile într-un mediu sigur, fără a fi pedepsiţi pentru ceea ce simt. Atunci când părinţii oferă atenție emoţiilor copilului, îl fac pe acesta să se simtă înțeles, acceptat. Când sunt mici, copiii învață să-și recunoască și apoi să-și numească emoțiile prin interacțiunea directă cu părintele; de exemplu, atunci când plânge copilul, părintele îi poate spune „văd că plângi, probabil te simți trist“ sau atunci când îl vede agitându-se nervos prin cameră: „am observat că ai lovit puternic cu piciorul canapeaua, există ceva care te-a făcut să te simți furios?“. Ascultarea şi validarea emoţiilor copilului îi oferă acestuia sentimentul de siguranță, care îl va ajuta să îşi regleze emoţia, să se liniștească. Sprijinul în gestionarea stărilor emoționale pe care le resimte este esențial pentru starea de bine de zi cu zi a copilului. Felul în care părinţii îşi exprimă şi manifestă propriile emoţii are puterea de a influenţa şi de a modela exteriorizarea emoţiilor copilului. Minimizând, ignorând sau ridiculizând emoțiile sau opiniile unui copil este resimțit de către acesta ca o respingere care dăunează relației dintre părinte și copil.

℗PUBLICITATE



Nevoia de stabilitate și predictibilitate

Copiii, şi mai ales cei mici, preferă stabilitatea și iubesc rutinele, pentru că asta îi ajută să știe ce urmează să se întâmple, să se simtă în control, să se simă în siguranță. Rutina este reprezentată de o înşiruire de acţiuni care se desfăşoară mereu, în fiecare zi, în aceeaşi ordine. De exemplu rutina pentru somn, rutina pentru igiena de dimineaţă, rutina pentru masă, rutina pentru efectuarea temelor, etc. Predictibilitatea se creează prin planificarea activităţilor, prin informarea copilului în prealabil asupra programului, asupra a ceea ce urmează să facă. Un mediu care este în permanentă schimbare sau părinţi care au reacţii diferite în faţa aceluiaşi comportament, mențin sistemul de răspuns la stres al copiilor la foc continuu. Ei ajung să fie tot timpul cu garda sus, pregătiţi să facă faţă situaţiilor neprevăzute. Trăind în medii în care lucrurile se schimbă frecvent, copiii pot ajunge să manifeste reacţii emoţionale intense, câteodată declanșate chiar de lucruri mărunte. Predictibilitatea poate fi oferită copiilor şi prin modul de disciplinare, deoarece disciplina presupune și reguli sau limite, respectiv consecinţe logice ca urmare a încălcării acestor reguli. Regula are rolul de a oferi copiilor un nivel de anticipare, deoarece prin regulă se exprimă clar ceea ce se aşteaptă de la ei. Limitele impuse cu blândețe copiilor îi pot ajuta pe aceștia să cunoască și să înțeleagă care sunt granițele lor de interacțiune cu ceilalți precum și manifestările adecvate ale comportamentului lor.

Nevoia de atenție şi de a fi iubit

Una din nevoile umane fundamentale este aceea de a fi iubit, conectat emoțional la ceilalți. Copiii învaţă exprimarea afecţiunii de la părinţi, și ei au nevoie să se simtă iubiţi cu generozitate și necondiţionat. Fiecare copil are nevoie de atenție, iar această nevoie poate fi împlinită în acele momente de interacţiune unu-la-unu, când părintele acordă timp și interes copilului, când se implică în ceea ce face copilul, respectându-i limitele, fără a fi intruziv. Aprecierea şi validarea ca persoană sunt două aspecte pe care copilul le învăţă, preponderent, din reacţia părinţilor atunci când are o performanţă sau un anumit comportament. Oferindu-le copiilor caldură afectivă, îmbrațisări, emoții pozitive la momentul revederii, disponibilitate în momentele lor de stres, toate acestea sunt menite să le împlinească nevoia de atenție și de iubire.

Nevoia de siguranță emoțională

Copiii au nevoie să se simtă în siguranță. Siguranța emoțională se referă la crearea unui mediu pozitiv în cadrul căruia oamenii au grijă unii de ceilalți, arătând acest lucru în interacțiunile dintre ei; un cadru în care oamenii se pot exprima și în care pot fi ascultați; un cadru în care diferențele sunt acceptate și conflictele sunt rezolvate în mod constructiv; un cadru în care se creează suficientă structură și căldură afectivă pentru copii, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță și protejați; un cadru în care copiii au posibilitatea de a participa activ la propria lor evoluție și a familiei, prin planificarea, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, desigur în funcție de nivelul lor de înțelegere și de discernământ.

Fiecare copil are dreptul de a fi tratat și respectat ca o ființă unică și valoroasă, cu propriile lui emotii, opinii, idei îngrijorări, dorințe și nevoi.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
24,75 lei
Continuă cumpărăturile
1