Skip to content

În ultimii 30 de ani neuroștiința a realizat progrese remarcabile în înţelegerea modului de funcţionare al creierului şi implicit al felului în care acesta învaţă, iar aceste progrese au puterea de a revoluţiona teorii și practici ale educaţiei.

Atât elevii cât şi profesorii sunt identităţi unice şi complexe, care aduc fiecare în procesul educativ un bagaj alcătuit dintr-o combinaţie proprie de predispoziţii biologice, tipare de relaţionare, un istoric cultural şi povești specifice de viaţă personală. De aceea, ar fi naiv şi desuet să mai credem că un model unic de educaţie care să se potrivească tuturor, poate fi o soluţie viabilă pentru a ne pregăti următoarele generații pentru cerinţele viitorului. În contextul descoperirilor recente din neuroștiințe dar şi al conştientizării nevoilor reale de dezvoltare din zona de educaţie, este esenţial atât pentru cei care învaţă cât şi pentru cei care îi învaţă pe alţii să înţeleagă cum funcţionează creierul deoarece acest aspect poate influenţa decisiv procesul de învăţare şi cel de predare.

Şcoala este un context social și cultural cu multiple roluri. Ceea ce trebuie să înţeleagă profesorii este că experienţele sociale şi emoţionale pe care copiii le au ca şi participanţi în contextul şcolii le va dezvolta şi contura învăţarea cognitivă. Fiecare copil reprezintă pe baza predispoziţiilor sale biologice şi a identităţii sale psihice, un receptor al gândurilor şi acţiunilor celorlalţi, colegi sau profesori, care îi vor modela creierul şi implicit caracterul.

rolul învăţătorului este similar cu cel al părintelui în ceea ce priveşte configurarea arhitecturii creierului copilului

Prin cunoașterea modului în care creierul elevilor funcţionează efectiv și folosind aceste cunoștințe în beneficiul învăţării la clasă, educația ar putea fi influențată pozitiv, iar tinerii să fie mai bine pregătiți pentru a face față cerinţelor viitorului. E bine de precizat că dintr-o perspectivă neurobiologică, rolul învăţătorului este similar cu cel al părintelui în ceea ce priveşte configurarea arhitecturii creierului copilului. Chiar dacă o relaţie sigură şi de încredere cu un profesor nu poate înlocui o legătură emoţională apropiată cu un părinte, cercetările au descoperit că elevii care cred că profesorilor lor le pasă de ei se descurcă mai bine din punct de vedere academic şi emoţional. O atitudine pozitivă, optimismul, încurajarea, atenţia dedicată și oferirea beneficiului de a pune întrebări s-au dovedit a avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte performanțele cognitive. Promovarea unor programe de învățare social-emoționale care reduc conflictele între elevi şi care crează un climat social pozitiv în clasă sunt de neprețuit pentru învățare.

Privind din altă perspectivă creierul, cea a funcţionalităţii, emisferele cerebrale se diferențiază una de cealaltă prin funcții și abilităţi specifice. În general, emisfera stângă a preluat conducerea cu privire la procesarea limbajului, gândirea liniară și funcționarea pro-socială, în timp ce emisfera dreaptă s-a specializat în procesarea vizual-spaţială, emoții puternice și experiență directă. Însă, cele mai multe sarcini pe care le îndeplinim în viaţa de zi cu zi, implică sinergia ambelor emisfere. Profesorii buni înțeleg intuitiv aceste aspecte în elevii lor, şi vor căuta să echilibreze exprimarea emoției și a gândurilor, încurajând elevii prea raționali să fie conștienți și să îşi exploreze şi emoţiile, și în acelaşi timp îi ajută pe elevii anxioşi să dezvolte capacitățile cognitive ale emisferei stângi pentru a regla emoțiile copleşitoare. Încurajându-i să creeze povești, sau efectiv să își exprime verbal sau în scris, într-o povestire cu sens, propriile trairi, gânduri, stimulează funcţionalitatea ambelor emisfere ale elevilor, și acest lucru poate servi ca instrument de organizare în integrarea rețelelor neuronale disociate ale emoţiilor, gândurilor și senzaţiilor corporale. O poveste care este bine creată și spusă, care conține conflicte și rezoluții și gânduri presărate cu emoții, va modela creierul și îl va putea conecta pe elev la ceilalți.

De-a lungul timpului au fost dezvoltate o serie de cercetări care au drept ipoteză de lucru legătura dintre dezvoltarea creierului şi a funcţiilor acestuia în raport cu diferite materii, cum ar fi cele din zona de arte vizuale, muzicale, dramă, dans. Cercetătorii au folosit tehnici sofisticate de imagistică cerebrală pentru a corela impactul pe care îl au aceste materii pentru dezvoltarea inteligenţei şi a cogniţiei. Rezultatele sugerează că expunerea copiilor la activităţi artistice, duce la o îmbunătăţire a funcţiilor cognitive, a creativităţii, copiii obţinând rezultate mai bune la teste. De asemenea, cercetătorii au vrut să afle care anume sunt abilităţile pe care le dezvoltă activităţile artistice – şi au observat că atunci când copiii se implică în activităţi artistice ei învață să fie persistenţi, ceea ce înseamnă că artele îi învaţă pe elevi cum să învețe din greșeli și să meargă înainte, cum să se implice şi să urmărească un scop. De asemenea, au descoperit că activitățile artistice îi ajută pe elevi să aibă o viziune, adică, le dezvoltă modul în care să se gândească la ceea ce ei nu pot vedea fizic. Capacitatea de a-şi imagina poate ajuta un elev să se gândească la o ipoteză în știință, de exemplu, sau să-şi imagineze evenimente din trecut, predate la orele de istorie. Activităţile artistice dezvoltă gândirea, inteligența şi invers, iar acest aspect accentuează din nou importanța ca cele două emisfere să fie stimulate adecvat în mediul şcolar, pentru că acestea, dezvoltându-se într-o sinergie optimă, pot duce la performanțe academice complexe.

℗PUBLICITATE



Introducerea în curriculumul şcolar a unor informații ce ţin de interconexiunile ce există între creier şi corp, cât şi despre modul în care învățăm, le poate oferi elevilor cunoștințe științifice importante, care i-ar face conştienţi de felul în care funcţionăm. Informaţii legate de importanța somnului suficient în procesul de învăţare, despre importanţa nutriţiei în dezvoltare corpului, despre beneficiile activităţilor fizice, ar putea îmbunătăți performanțele lor academice și sănătatea lor fizică. În plus, învățarea poate fi îmbunătățită prin crearea unor anumite condiții de mediu. Facilitățile inadecvate în școală, o slabă acustică, zgomotul exterior și iluminatul insuficient în clasă, toate se corelează cu performanțele academice mai slabe. Scaunele fără spătar împiedică alimentarea cu sânge la nivelul creierului şi împiedică cogniţia, în timp ce temperaturi de peste 23-25 grade Celsius s-au dovedit a fi corelate cu scoruri mai mici la citire şi înţelegerea matematică. Un climat mai primitor pentru învățare poate ajuta la obţinerea de performanțe prin îndeplinirea nevoilor fizice ale corpului.

Stresul și frica blochează neuroplasticitatea creierului, împiedicând consolidarea circuitelor neuronale, şi prin urmare afectează învăţarea

O parte a succesul în școală depinde de setul de abilităţi pe care elevul îl dezvoltă pentru a-şi putea menţine stresul la cote cât mai scăzute. Cu alte cuvinte, succesul școlar depinde și de reziliența pe care o dezvoltă elevul în raport cu provocările școlii. Includerea în programele şcolare a unor activităţi în care elevii să se deprindă cu tehnici de management a stresului, de gestionare a emoţiilor, pot duce la îmbunătățiri ale procesului de învățare, la bunăstare emoțională și, nu în ultimul rând, la sănătatea fizică. Profesorii pot contribui foarte mult la atmosfera care se crează la orele de curs, pentru a diminua frica şi stresul pe care le-ar putea resimţi elevii, folosindu-se de o atitudine pozitivă, empatie şi compasiune îndreptată spre elevi. Este importantă atitudinea profesorilor în mediul şcolar deoarece, creierul nostru dispune de acei „neuroni oglindă”, care sunt responsabili de imitarea altor persoane, prin urmare, joacă un rol important în învăţarea prin observare. Stresul și frica blochează neuroplasticitatea creierului, împiedicând consolidarea circuitelor neuronale, şi prin urmare afectează învăţarea.

Capacitatea creierului de a menţine activă atenţia este de scurtă durată. De aceea este bine de știut ca profesorii să solicite o concentrare a atenției elevilor la fiecare 5 până la 10 minute și apoi să comute atenția pe un alt subiect, având astfel o garanţie a implicării în sarcini. Învățarea presupune, de asemenea, consolidarea conexiunilor dintre neuroni. Repetarea sprijină învățarea, în timp ce lipsa de repetiție și de expunere are ca rezultat lipsa de aprofundare. De aceea este indicat că profesorii să repete punctele importante la finalul unei lecții pentru a se asigura aprofundarea învățării. Avem o uimitoare capacitate de memorie vizuală, iar informațiile scrise sau vorbite asociate cu informațiile vizuale rezultă în memorare mai bună. În același timp, există o probabilitate mai mare ca învățarea să se generalizeze şi în afara clasei dacă este transferată pe mai multe canale de cunoaştere senzorială, prin activităţi fizice, prin filtru emoțional și cognitiv.

Învățarea mai este consolidată prin sublinierea repetată a imaginii de ansamblu, iar profesorii buni știu să îi ghideze pe elevi să descopere ei înşişi detaliile. Ne-am născut pentru a explora, iar profesorii care fac uz de această motivaţie vor avea, mai mult succes în clasă.

Înţelegerea felului în care se desfăşoară procesul învăţării, dar şi al funcţionalităţii creierului poate duce la deschiderea unor căi de îmbunătăţire a politicilor şi a practicii educaţionale.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
37,95 lei
Continuă cumpărăturile
1