Ce să le spui copiilor anxioși

Anxietatea are un mod al ei de a face pe toată lumea să se simtă neputincioasă – atât persoana care se află într-o criză anxioasă, cât și persoanele din jur, care încearcă din răsputeri să o facă să se simtă mai bine. Este dificil să știi cu exactitate ce este de făcut atunci când micuțul tău este inundat de anxietate. Lucruri diferite funcționează pentru persoane diferite, deci nu vă temeți să exprimentați pentru a găsi cea mai bună cale.

Pentru copiii care suferă de anxietate, orice ai putea face pentru a fi o prezență puternică și stabilă – acela va fi lucrul cel mai bun de făcut. Nimic din ceea ce spui sau faci nu va face anxietatea să dispară, însă dacă stai cu copilul și îl ajuți să depășească momentul – acesta este lucrul care va conta.

Ai încredere că ei pot să își gestioneze anxietatea, pentru că este adevărat – copiii sunt uimitori – și, în timp, oricât de urât ar fi să treacă prin asta și să îi observi trecând prin asta, iar ei vor învăța, de asemenea, să aibă încredere în capacitatea de a-și depăși, cu curaj, anxietatea și de a ajunge dincolo de ea. Mai jos sunt câteva lucruri care pot face diferența, însă ține minte – copilul tău este expertul propriei anxietăți și a modului în care funcționează ea, așadar fii atent în a prelua indiciile pe care ți le arată:

Când anxietatea pune stăpânire:

•  „Ești în siguranță. Sunt aici și nu plec nicăieri.

E posibil să nu fi crezut imediat, dar este în regulă. Nu vorbim despre a schimba situația, ci despre a oferi căldură, siguranță și confort în cel mai bun mod posibil.

• „Orice simți să faci acum, eu voi fi ok cu asta.

O partea a stresului pe care îl produce anxietatea poate fi faptul de a nu ști ce anume să faci sau să fii îngrijorat cu privire la faptul că ceea ce faci nu este bine. Validarea răspunsului emoțional al copilului îi va da puterea de a se mișca prin emoții în propriul lor ritm și mod.

• „Fă orice ai nevoie să faci. Chiar și nimic.

Această permisiune dată copilului de a răspunde în modul în care vrea să răspundă, fără a se simți stupid sau ca și cum ar trebui să își justifice sau “să lupte” cu răspunsul lor. Cu cât simte mai puțin că trebuie să se lupte cu emoția, cu atât poate simți că anxietatea poate veni și că apoi, poate pleca.

• „Hai să ieșim la o plimbare și să vedem dacă putem să-ți găsim respirația puternică.

Activitatea fizică este finalul natural al răspunsului de luptă sau fugă (de unde și vine sentimentul fizic conex unei crize de anxietate). O plimbare îl poate ajuta pe copil să ardă adrenalina și neurochimicalele care au constrâns corpul să se pregătească de luptă sau de fugă și care stau la baza simtomelor fizice (ritm cardiac mărit, senzația de greață, gură uscată, respirație întreruptă, tensiune musculară, tremur, etc.). Încearcă să îl ajuți să respire profund atunci când merge, însă pentru copiii cu anxietate, acest lucru va fi mai ușor de practicat odată ce trece criza de anxietate.

• „Creierul tău crede că are nevoie să te protejeze. Respiră – o să respir și eu cu tine. Făcând asta îi transmitem creierului tău că te descurci și că ești ok. Creierul tau are nevoie să știe că ești în siguranță și apoi se va liniști.

Anxietatea vine dintr-un răspuns de fugă sau fugi, declanșată atunci când amigdala, din creier, percepe o amenințare. Nu contează dacă amenințarea este sau nu reală – creierul crede că este reală și acționează ca și cum ar fi adevărat, ambalând corpul să răspundă ca atare. Acesta este motivul pentru care anxietatea se simte așa cum se simte – fiecare răspuns fizic este declanșat de creierul nostru care se pregătește să lupte sau să fugă. Respiratul declanșează răspunsul de relaxare care, asemeni răspunsurilor de fugă și luptă, este și el în programarea noastră genetică. Respiratul poate fi aproape imposibil de accesat în mijlocul unei crize de anxietate, deci este important să practicăm respirația profundă (inspirăm cât numărăm până la trei, ținem o dată, expirăm până la trei, ținem o dată) în fiecare zi, atunci când copilul este calm, alături de cuvintele care funcționează pentru el, astfel încât să le poată accesa când are nevoie. Uite și câteva moduri în care poți face asta:

1. Invitați-l să-și imagineze că are o cană cu ciocolată caldă în mână și să îi inspire aroma cât numără până la trei, să își țină respirația o dată și apoi să sufle în ciocolată până la trei.

2. Trasează semnul infinitului (∞) cu degetul pe spatele lui, pe mână sau oriunde i se pare ok. Ia-ți trei secunde pentru a trasa cercul din stânga al semnului infinitului și cere-i să inspire în timp ce faci asta. Apoi oprește-te pentru o secundă și spune-i să-și țină respirația – dar doar pentru o secundă. Acum ia-ți trei secunde pentru a trasa cercul din dreapta și cere-i copilului să expire în timp ce faci asta. Încearcă să faci mișcarea cât mai relaxat cu putință – cercul din stânga timp de trei secunde, ține pentru o secundă, cercul drept timp de alte trei secunde, ține pentru o secundă.

Acestea sunt doar câteva idei pentru a face ca respirația profundă să fie amuzantă, însă poți folosi orice funcționează pentru copilul tău.

Iar atunci când sunt calmi…

• „Știu cum mă simt atunci când sunt anxioasă sau îngrijorată cu privire la lucruri, însă chiar mi-aș dori să înțeleg cum anume se simte îngrijorarea pentru tine. Poți să îmi arăți?

Fă-l să se simtă puternic prin a-l face conștient de faptul că el este expertul propriei anxietăți – pentru că el este. În centrul inteligenței emoționale stă capacitatea de a identifica, cu acuratețe, o emoție atunci când se întâmplă. Cu cât mai mulți copii care suferă de anxietate vor reuși să verbalizeze cum anume se simte anxietatea pentru ei, cu atât vor avea o capacitatea mai mare de a identifica, recunoaște și de a acționa, în mod voluntar ca răspuns al anxietății. Cu acest nivel de conștientizare de sine vine și o abilitate crescută de a gestiona emoțiile atunci când au loc și o mai mică probabilitate ca anxietatea să le saboteze comportamentul.

• „Nu trebuie să faci asta singur. Ar fi ceva ce aș putea să fac pentru ca tu să te simți mai puțin singur? E mai bine dacă îți spun ceva? Ai prefera să te las puțin în tăcere? Să te țin de mână? Poate să te mângâi pe spate? Sau preferi să îți las puțin spațiu?

Poate că nu le vine nimic în minte pe moment și asta este ok.

• „Dacă ai vedea pe cineva care trece prin ceea ce treci tu, ce i-ai spune pentru a-i oferi confort?

Acest lucru îl invită pe copil să privească lucrurile dintr-o perspectivă diferită și îți poate oferi indicii cu privire la ce anume ar avea ei nevoie să audă atunci când treci ei înșiși prin astfel de stări.

• „Cum ar fi dacă ai putea să faci orice pe lume pentru a te face să te simți mai bine? Absolut orice – indiferent cât de nebunesc ar părea. Ce ai face?

Oferă-i în fantezie ceea ce este dificil în realitate. Acest lucru îl poate ajuta pe copil să deschidă câteva opțiuni, așadar ajută-l să se joace cu ideile. Adesea, anxietatea vine cu un sentiment de blocare, ceea ce îi dă anxietății și mai multă putere decât merită. Uneori, cea mai bună metodă de a găsi ceva ce funționează este să mergem direct în mijlocul nebuniei – lucrurile stupide mai întâi (“Cum ar fi dacă aș putea să îți iau eu grija și să o hrănesc cu jeleuri astfel încât să fie prea ocupată și să nu te mai deranjeze? Sau poate îi putem pune muzică de adormit? Sau, ce zici, de ceva muzică dansată pentru a o obosi?’)

• „Sunt aici să te ascult dacă ai nevoie să vorbești despre asta? Nu există nimic din ceea ce mi-ai putea spune care să fie greșit.

Oferă-i destul spațiu pentru a vorbi despre ce s-a întâmplat, dar nu încerca să schimbi sau să repari ce s-a întâmplat. Cu cât poți să îi oferi mai multă validare pentru ceea ce simt și să îi oferi permisiunea de a simți ce simte, cu atât mai ușor îi va fi să-și depășească anxietatea și să experimenteze modalități de a o gestiona mai bine.

•  „Te iubesc – cu tot ceea ce ești și cu tot ceea ce faci.

Pentru că a fi iubit se simte magic și e mereu bine să auzi că ești iubit.

•  „Creierul se schimbă. Așa sunt creierele noastre – minunate. Nu vei simți mereu că asta se întâmplă. De fiecare dată când respiri și depășești anxietatea, îți ajuți creierul să se schimbe și să devină mai puternic. Faci ceva extraordinar și cu cât vei face asta mai mult, cu atât vei deveni mai bun la asta.

Creierele au o capacitate extraordinară de a se schimba și cu cât acceptă și înțeleg copiii acest lucru, cu atât se simt mai puternici în a depăși lucrurile cu care se confruntă. Mai jos sunt câteva cuvinte cu care poți să îl ajuți pe copilul tău să facă acest lucru, însă acestea sunt doar sugestii – nimeni nu îl cunoaște pe copilul tău mai bine decât tine, așadar adaptează-le la nevoile lui:

Gândește-te la lucruri astfel: Imaginează-ți că în creierul tău există două părți foarte importante – o parte “emoțională” care simte tot ceea ce se întâmplă cu tine și o parte “gânditoare” care se gândește la tot ceea ce ți se întâmplă și care te ajută să alegi cum anume să te comporți. Aceste părți sunt conectate una la cealaltă printr-o punte construită din milioane de neuroni (imaginează-ți că fiecare neuron are forma unei cărămizi). Cele două părți comunică prin transmiterea de informații de la o celulă la următoarea și apoi la următoarea și tot așa. Fiecare lucru care ți se întâmplă în viață trece mereu prin partea emoțională. Acest lucru este valabil pentru toată lumea. Apoi, informația călătorește spre partea gânditoare care te ajută să iei decizii bune și să găsești cel mai bun mod de a acționa. Atunci când conexiunea între celule este puternică, când puntea este puternică, partea gânditoare va avea control asupra comportamentului tău. Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când partea emoțională devine îngrijorată sau anxioasă, partea gânditoare îi poate trimite repede un mesaj înapoi spunându-i: “Ești ok. Poți să te liniștești acum, deoarece ai verificat cum stau lucrurile și ai văzut că nu este nimic care să ne rănească cu adevărat, nu-i așa? Dar îți mulțumesc că ai grijă de noi.” Atunci când puntea nu este puternică, partea gânditoare nu reușește să liniștească partea emoțională întrucât nu reușește să trimită mesajul “suntem ok, te poți liniști” dintr-o parte în cealaltă și, astfel, partea emoțională se supratensionează și preia controlul corpului cu substanțe chimice care îți activează raspunsul de tip fugi sau luptă-te. Ideea este de a te ajuta să devii puternic, rapid și rezistent, astfel încât să te protejezi pe tine însuți de pericol. Este această supratensiune care te face să simți toate acele lucruri pe care le simți atunci când ai o criză de anxietate.

Ce e important să știi este că puntea dintre partea emoțională și partea gânditoare poate fi întărită oricând. Fii atent cum:

Fiecare celulă care construiește puntea este capabilă să crească încă 15.000 de ramuri noi pentru a se conecta cu celulele de lângă ea. Cu cât este mai puternică conexiunea între celule, cu atât devine mai puternică puntea. De fiecare dată când faci ceva care te ajută să depășești anxietatea, cum ar fi să respiri profund sau să aplici tehnici de mindfulness, celulele cresc noi ramuri care se conectează cu celelalte celule din jur, întărind, astfel, puntea. Este ca și cum ai ridica greutăți pentru creier. Ca atunci când îți antrenezi un mușchi – cu cât îl antrenezi mai mult, cu atât devine mai puternic. Ai totuși răbdare și, orice ai face, nu renunța – poate dura ceva timp până să ajungi la 15.000 de ramuri noi, însă vei ajunge acolo.

Și, în final…

Când vine vorba de a ne confrunta cu emoțiile dificile – și anxietatea este, cu certitudine, una dintre ele – orice ai spune pentru a valida, mai degrabă decât pentru a schimba ce anume i se întâmplă micuțului tău curajos este important. Experimentează cu lucruri diferite – copiii nu clachează atunci când adulții din viața lor le răspund într-o manieră stabilă, iubitoare și generoasă.

Pentru a-i face pe copiii care suferă de anxietate să se întărească și să se protejeze, explorați cu ei sentimentele pe care le trăiesc și ajutați-i să își găsească propria înțelepciune și propriile resurse care funcționează pentru ei. Atunci când li se oferă spațiul, încurajarea și libertatea de a explora și experimenta, copiii pot veni cu nenumărate soluții neașteptate și uimitoare cu privire la lucrurile care îi preocupă. Copiii chiar sunt atât de uimitori!

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

Lasă un comentariu