Ce nu este iubirea?

Mulți autori, gânditori, artiști, intelectuali, adolescenți și oameni de diferite vârste au încercat, pe parcursul timpului să găsească răspunsul la provocatoarea întrebare: Ce este iubirea? Ne adresăm această întrebarea atunci când vrem să recunoaștem dacă ceea ce trăim este iubire sau atunci când vrem să luăm o decizie în legătură cu viitorul relației noastre de cuplu.

În zilele noastre putem afirma cu mare încredere că bula magică a îndrăgostirii este pe cât de intensă pe atât de trecătoare și că percepția unei iubiri magice este o capcană destul de periculoasă. Asta deoarece atunci când mirajul dispare, intrăm într-o rutină în care, adesea, blândețea este înlocuită cu iritabilitatea și deseori respectul față de celălalt se transformă în indiferență și critică. Dar de ce se ajunge aici? Cum putem evita aceste capcane? Un posibil răspunsul este să identificăm ceea ce nu este iubirea și să evităm relațiile care sunt nesănătoase pentru noi.

Iubirea nu implică egoism, iubirea nu înseamnă că celălalt este în proprietatea mea


Atunci când îl tratăm pe cel de lângă noi ca fiind un bun personal, când  îl percepem ca fiind o prelungire a noastră nu facem altceva decât să-i lezăm atracția față de persoana noastră și să-l determinăm să se îndepărteze și mai mult de noi. Tratându-ne partenerul(a) ca fiind o persoană independentă și separată, învățăm să facem față propriei insecurități, geloziei și gândurilor de auto-critică. Este adevărat că această diferențiere este dificilă, mai ales la început, însă implică o creștere personală care cu timpul va consolida relația noastră de cuplu.

Iubirea nu este dominantă, manipulatoare sau coercitivă

Implicarea în diferite jocuri emoționale este un mecanism defensiv prin care ne protejăm (adesea excesiv) de teama de a nu fi respinși sau răniți de către ceilalți. Folosim aceste mecanisme de apărare mai ales atunci când suntem vulnerabili și ne așteptăm ca celălalt să fie exact ceea ce lipsește din noi. Asumarea rolului de victimă față de un partener dominant sau implicarea în rolul de autoritate în raport cu o persoană ușor de influențat sunt procese extrem de nocive pentru viitorul unei relații de cuplu.


Cele mai multe dintre aceste comportamente manipulative nu sunt conștientizate și nu sunt aplicate în mod intenționat, astfel este important să fim cât mai atenți la motivele pentru care ne implicăm în diferite acțiuni. Conștientizarea reacțiilor noastre automate este primul pas în procesul de schimbare și întrerupere a pattern-urilor comportamentale distructive. Îndrăznind să putem în cuvinte adevăratele noastre nevoi, ne permitem să fim vulnerabili, însă doar așa putem afla cu adevărat dacă persoana de lângă noi ne-ar rămâne alături chiar și atunci când nu este manipulată sau blocată într-o capcană a iluziilor.

Iubirea nu este un leac pentru singurătate

Atunci când gândurile noastre despre iubire implică conținuturi de genul “vreau să aibă cineva grijă de mine” sau “nu mai vreau singurătate” pășim pe un teritoriu minat. Iubirea este o starea pe care o resimțim atât față de o altă persoană cât și față de noi înșine. Fericirea relației de cuplu crește atunci când alegem să trăim alături de cineva pentru că iubim aceea persoană și nu pentru că vrem să evităm singurătatea. Fromm scrie în cartea sa (Arta de a iubi) că diferența dintre iubire și pseudo-iubire este semnificativă. Iubirea matură înseamnă am nevoie de tine pentru că te iubesc, cu alte cuvinte te văd și nu vreau să mă salvezi, vreau să mă iubești. În timp ce iubirea imatură implică conținuturi de genul te iubesc pentru că am nevoie de tine. Diferența este pe cât de mică pe atât de semnificativă.

Activitățile comune, prieteniile, experiențele vieții de cuplu și bucuria legăturilor dintre părinți și copii sunt elemente semnificative pentru viața în doi. Însă este important să ne reamintim că fiecare ființă umană este unică și este nepotrivit să avem aceleași așteptări de la partenerul nostru ca de la propria persoană. Celălalt are propriul stil prin care gândește, simte, răspunde sau reacționează, toate acestea îi definesc structura personală. Atunci când încercăm să fuzionăm cu identitatea celuilalt pierdem cu adevărat atracția față de acesta. Și astfel partenerul(a) nu mai reprezintă centrul nostru de interes, deoarece ne raportăm față de persoana iubită ca față de propriul braț. Iar dacă o astfel de relație se încheie, durerea poate fi devastatoare deoarece avem impresia că ne-am pierdut un braț.

Iubirea nu trebuie confundată cu însetarea emoțională

Setea noastră emoțională față de o altă persoană nu înseamnă iubire. Mulți dintre noi suntem în căutarea a ceea ce ne-a lipsit în copilărie. Adesea, ca adulți, încă ne percepem ca fiind copilul însetat după aprobarea, aprecierea și laudele unui adult semnificativ. Însă într-o astfel de relație lucrurile pot funcționa bine o perioadă de timp, după care partenerul însetat stoarce vitalitatea și energia partenerului ocrotitor și cel mai adesea relația se oprește din evoluție. După o astfel de stingere relațională ne vom îndrepta spre alți posibili parteneri care vor îndeplini aceeași funcție de surogat. Însă această sete de acceptare, compasiune și apreciere poate fi stinsă doar prin identificarea izvorului interior, care este singura sursă nesecată de susținere emoțională.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA