Skip to content

Activarea comportamentală este o formă structurată de tratament în depresie, având scopul de a activa clienţii prin modalităţi specifice care vor duce la o creştere a experienţelor cu funcţie de întărire în viaţa acestora (Martell et al., 2010). Toate tehnicile de activarea comportamentală respectă principiile de bază ale creşterii activării şi a angajamentului pentru viaţă.

Dar, activarea comportamentală ţinteşte, de asemenea, şi comportamentele de evadare şi evitare. Intervenţia la nivel comportamental se bazează pe premisa că problemele unui individ vulnerabil reduc abilitatea acestuia de a experimenta întăriri pozitive din partea contextului, dezvoltând în timp simptomatologia şi patternul comportamental caracteristic criteriilor de diagnosticare pentru depresiei.

În raport cu alienarea depresiei, activarea comportamentală solicită din partea clientului un angajament de implicare într-o serie de comportamente care abia după aplicare vor genera plăcere şi productivitate. Sesiunile de activare comportamentală sunt orientate pe acţiune şi centrate pe rezolvarea de probleme. În fapt, schimbarea reală se produce în afara cabinetului psihoterapeutic.

℗PUBLICITATE



Chiar dacă cadrul de lucru este unul bine structurat, activarea comportamentală este o intervenţie puternic individualizată (adaptată nevoilor specifice clientului). În etapa de evaluare clinică, terapeutul şi beneficiarul psihoterapiei colaborează în vederea identificării tiparelor comportamentale corelate depresiei. Aceste tipare variază substanţial de la un client la altul. De exemplu unii clienţi se implică excesiv în comportamente de pasivitate (ex. dormit, vizionarea programelor TV, consumul de substanţe) care îi ajută pe moment în gestionarea stărilor negative. Alţi clienţi pot să fie foarte activi şi nu întâmpină dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, dar se simt blocaţi în cercul vicios al ruminaţiilor şi trăiesc puţină plăcere în activitatea zilnică în care se implică.

Deoarece activarea comportamentală este o intervenţie adaptată la client, aceasta se bazează pe nevoile specifice fiecărui client. Astfel, un tratament eficient pentru un client poate să implice creşterea timpului petrecut cu copiii şi familia, focusul intervenţiei fiind structurarea timpului destinat activităţilor de parenting şi învăţarea centrării atenţiei pe experienţele de tată şi nu pe strategiile indezirabile de ruminare.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1