Cât de tradițională poate fi o familie?

”Carnea este doar pentru bărbați!”

În plină dezbatere despre ”familia tradițională” mă tot gândesc ce înseamnă de fapt această familie așa-zis tradițională. Acesta este un articol de opinie. Opinia mea. Deși include date științifice, are la bază experiența mea de viață – atât în urma unei copilării trăite într-o familie tradițională (adică am o mamă de sex feminin și un tată de sex masculin, asta am înțeles că înțeleg alții prin tradițional) dar și în urma a mai bine de șapte ani de muncă cu oamenii, dintre care cinci cu copiii și familiile lor.

Îmi amintesc de o familie tradițională în care o fetiță de 5-6 ani și-a sunat odată înspăimântată bunica deoarece ”Mama și tata se bat!”, îmi amintesc de o altă fetiță de 3-4 ani care era încuiată în casă, spre groaza ei, de fiecare dată când bunica avea treabă în grădină. De câteva ori a primit bătaie deoarece îi era atât de frică încât spărgea geamul ca să evadeze. Îmi amintesc și de un băiețel care la 6 ani s-a transformat din fiul în confidentul mamei sale alături de care, timp de câteva decenii, a păstrat secretul aventurii acesteia cu un alt bărbat decât tatăl lui.

Sună tradițional, nu?

Mai de curând am cunoscut un băiat căruia mama îi spunea zilnic că el i-a distrus viața din cauză că este rău și prost. Asta se întâmpla datorită dificultăților de învățare cu care se luptă încă de la grupa pregătitoare. În cele din urmă, această mamă a părăsit familia tradițională și l-a lăsat doar pe tată să se descurce cum poate.


Un alt băiețel care trăia alături de sora lui în familia tradițională fomată de mamă și partenerul alcoolic al acesteia, era bătut și trimis zilnic la cerșit în frig și viscol. Mama îl convinsese să se ferească să mănânce carne deoarece ”Este rea pentru copii și se pot îmbolnăvi! Carnea este doar pentru bărbați!”.

Să vă mai spun ce alte familii tradiționale am întâlnit eu în ultimii ani?

Am cunoscut copii care au preferat să rămână instituționalizați deoarece bătaia și relele tratamente din centrele de plasament erau incomparabile cu cele de ”acasă” unde o mamă dependentă de substanțe putea oricând să te lipească cu fața de soba încinsă.


Am întâlnit și tinere victime ale abuzului sexual din partea taților lor vitregi, care fuseseră lăsate acasă alături de acești ”domni” când în mod tradițional mamele lor plecaseră să muncească peste hotare.

Mai pot să vorbesc și despre familiile perfect tradiționale care adoptaseră copii și voiau să îi dea înapoi în grija statului odată ce descopereau că aceștia aveau diverse probleme comportamentale. Ca să nu spun că suntem atât de mari amatori de tradiții încât, după cum am putut afla de la o colegă care lucrează în sistem, când adoptăm ne dorim ”un copil cât mai mic, sănătos și mai presus de toate… nu țigan!”.

Pentru mine tradițională este o ie țesută de mâinile harnice ale unei românce acum câteva zeci de ani, sau un covor maramureșean care ”îți luminează toată casa” – după cum spunea bătrâna care le vindea, sau muzica lăutărească pe care o cântă un taraf de țigani sau o sărbătoare cu bucurie în mijlocul familiei și al prietenilor. Chiar și într-o familie netradițională…

În mod vădit ne lipsește încă proprietatea termenilor, avem carențe uriașe în a ne folosi și înțelege limba maternă. Și acesta este cazul fericit, în care presupunem că cei care militează pentru acest model familial clasic nu sunt rău intenționați și plini de ură.

Care este, de fapt, tradiția pe care vrem să o transmitem mai departe? Cea a partenerilor de genuri opuse? Se pare că nu este nici suficientă și nici necesară neapărat unei dezvoltări sănătoase a copiilor. Știința ne spune că buna înțelegere, dragostea împărtășită și relațiile armonioase între cei doi părinți sunt mult mai importante.

Într-un articol de sinteză publicat pe portalul de cercetare a politicilor publice al Universității de Drept Columbia au fost analizate un număr de 78 de studii științifice care aveau ca obiect examinarea bunăstării copiilor crescuți de cupluri homosexuale. Dintre cele 78, doar 4 studii au concluzionat că există riscuri pentru copiii crescuți în familii cu părinți de același sex. Cele patru studii sunt însă controversate deoarece nu au inclus doar copii din familii cu doi părinți de același sex ci și copii crescuți în familii ”tradiționale” care se despărțiseră ca urmare a reorientării sexuale a unuia dintre parteneri – creând astfel distres marcat în viețile celor mici. Pe de altă parte, 74 de studii realizate de-a lungul ultimelor trei decenii de cercetare, au concluzionat că rezultatele copiilor crescuți de părinți homosexuali sunt simlare celor crescuți în familii ”tradiționale” în ceea ce privește identitatea sexuală și de gen, înțelegerea rolurilor de gen și diverse alte aspecte ale sănătății mentale și adaptării sociale.

În urma studiului său despre fiicele mamelor lesbiene, Dr. Julie Schwartz Gottman a descoperit că fetele crescute de mame lesbiene aveau o dezvoltare la fel de armonioasă ca acelea din loturi martor – crescute în familii ”tradiționale”.

În urma unui studiu longitudinal care s-a întins pe durata a 12 ani, Dr. John Gottman a concluzionat că atât cuplurile homosexuale cât și cele heterosexuale au probleme de relaționare similare și folosesc aceleași căi de a le rezolva. Fapt susținut și de cercetările anterioare, întreprinse de Pepper Schwartz și Lawrence Kurdek. Sunt însă și puncte forte care îi deosebesc de relațiile hetero: cuplurile gay au o mai mare capacitate de a recurge la umor și se calmează mai repede în momentele dificile.

Mai pe larg, concluziile au fost că în fața conflictului, cuplurile homosexuale aduc în discuție nemulțumirile cu mai mult umor și afecțiune fiind în același timp mai pozitivi în a recepta o părere contrarie, fără a privi asta ca pe un afront personal. O altă descoperire a fost legată de faptul că în cuplurile gay există mai puține certuri, mai puține comportamente manipulative și mai puțină frică, iar după un conflict, partenerii nu țin ranchiună la fel de mult ca cei din cupluri ”tradiționale”. Iată câteva calități pentru care aș milita să fie obligatorii prin Constituție în orice familie! Sunt dispusă să strâng și semnături pentru asta. Dar oare câtă lume ar semna pentru ceva motivat de bune intenții și nu de ură și intenția dezbinării?

Suntem foarte obișnuiți să ne concentram pe formă – familia tradițională înseamnă un bărbat și o femeie – și nu pe fondul acelei familii care poate fi unul în care abuzul și neglijența domnesc nestingherite. Relațiile sunt formate între oameni care se iubesc și încearcă – măcar – să se respecte ca părți ale unui întreg dar și ca entități separate. Nu cred că este vorba doar de o complementaritate a organelor genitale atunci când vine vorba de grija și educația pe care le-o oferim viitoarelor generații. Nu poate fi asta cheia succesului în relații, ar fi prea simplu!

Distribuie acum

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA