Care sunt modurile de a ieși din relație, pe care le practicăm cu toții, fără să fim cu adevărat conștienți de acțiunile noastre?

Deși cei mai mulți dintre noi, atunci când vine vorba despre cauzele care provoacă încheierea unei relații, tind să enumere infidelitatea, violența domestică, divorțul sau moartea, cele mai întâlnite motive nu sunt, în realitate, acestea, ci unele modalități subtile și adesea inconștiente, care ne fac să ne angrenăm în activități menite să ne țină departe de relația de intimitate și conexiune cu partenerul. Până la urmă, nici infidelitatea nu se întâmplă peste noapte și arareori oamenii aleg să se despartă de cineva fără a avea, pentru asta, un motiv întemeiat (sau mai multe).

Suntem ființe atât de complexe și de interesante, încât, în încercarea noastră de a găsi sau de a ne construi siguranța și de a ne împlini nevoile, putem apela la o infinitate de strategii și soluții – cu mai puțin sau mai mult succes pe termen scurt, mediu și lung. Din acest motiv, ne este greu uneori să acceptăm că multe dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi, ca adulți, au la bază problemele, rănile și traumele pe care le-am trăit în copilărie. Ni se pare că, acum, în calitate de adulți, înțelegem lucrurile, știm cine suntem, știm ce vrem de la partener(ă) și e vina vieții, a contextului sau a celuilalt, dacă lucrurile nu ies conform așteptărilor sau planurilor noastre. Însă, dacă suntem sinceri cu noi înșine și ne întoarcem puțin în timp sau dacă doar privim relația de cuplu a propriilor părinți sau a figurilor semnificative din viața noastră, ajungem să înțelegem, cumva, existențial, că nu e suficient să fii adult pentru a te simți în siguranță, reparat și împlinit. Mai ales dacă în ecuație intră și o persoană care, și ea, la rândul său, caută să se simtă în siguranță, reparată și împlinită.

Și ce facem atunci când, după un timp, jumătatea noastră – sufletul nostru pereche, minunea noastră nemaiîntâlnită și nemaipomenită, de care ne-am îndrăgostit total și iremediabil – devine un monstru sacru, menit să ne amărască zilele și să ne chinuie sufletul „până când moartea ne va despărți”? Cel mai adesea, căutăm căi de ieșire din relație:

• ieșim tot mai des cu prietenii;
• sportul ne ocupă foarte mult timp;
• avem hobby-uri separate;
• unul dintre noi citește, celălalt se uită la televizor sau butonează televizorul;
• ne afundăm adânc în internet;
• muncim peste program, ne aducem munca acasă – stresul, conflictele și problemele de la birou – și mai toate subiectele de discuție ajung să fie legate de job și carieră;
• mâncăm în exces, pe ascuns sau facem din mâncatul sănătos o obsesie căreia îi dedicăm tot timpul nostru;
• ne convingem că este mai importantă curățenia casei decât timpul petrecut împreună;
• ne ocupăm excesiv de îngrijirea copiilor (în fond, nu pentru ei trăim?);
• visăm cu ochii deschiși;
• ne bucurăm de somn (ce altceva să faci, când ești obosit?);
• vorbim cu pasiune la telefon etc.


Astfel, lăsăm relația noastră deosebită (și odată resimțită ca fiind baza de siguranță, confort și dezvoltare) fără niciun pic de energie vitală – și asta, fără a conștientiza măcar că, de fiecare dată când alegem să facem lucruri în afara relației fiindcă ne simțim inconfortabil în relație, nu facem decât să îndreptăm energia din relație spre exteriorul ei. La început, acest lucru nu ni se pare o cale de ieșire din relație. În fond, trebuie să muncim și să avem grijă de copii, nu-i așa? Apoi, ni se spune peste tot cât de important este să nu ne pierdem individualitatea, atunci când intrăm în relații – deci e bine că există hobby-uri diferite, preocupări diferite, prieteni diferiți. Este important și fundamental să avem grijă de noi și de sănătatea noastră – așadar, să facem sport, să fim atenți la ceea ce mâncăm, la cât de mult ne odihnim etc.

Și atunci? Ce anume face ca aceste obiceiuri să fie, până la urmă, căi de ieșire dintr-o relație?

 

Există diferite grade de ieșire din relații. Așa cum am spus la început, cei mai mulți dintre noi, atunci când aud „cale de ieșire din relație”, se gândesc la lucruri definitive sau catastrofice, precum divorțul sau infidelitatea. Însă căile de ieșire enumerate mai sus (sunt sigură că sunt mult mai multe și foarte diferite pentru fiecare dintre noi), deși arată mai puțin șocant sau periculos la prima vedere, pe termen lung nu fac altceva decât să erodeze relația și să adâncească distanța dintre partenerii de cuplu, întrucât o cale de ieșire nu este altceva decât un comportament sau o activitate pe care îl(o) adoptăm atunci când devine inconfortabil pentru noi să vorbim despre emoțiile noastre cu partenerul de cuplu. Nu întotdeauna aceste comportamente sunt conștiente – uneori evităm anumite discuții sau situații în mod intenționat. (De exemplu, alegem să citim ziarul sau să ne verificăm mesajele în timpul cinei.) În mod inconștient, dar funcțional, facem ceva ce ne place sau are sens pentru noi, cu riscul de a lua din energia și timpul pe care le-am putea dedica relației. Problema, în cazul acestor căi de ieșire, este că ajung să stoarcă energia din relație, lăsând-o fără viață.


Și, cumva, tendința noastră de a fugi spre alte persoane sau activități – atunci când nu ne simțim în siguranță, înțeleși, acceptați sau valorizați în relația de cuplu – are sens din punct de vedere evolutiv, deoarece noi suntem guvernați de instinctul de supraviețuire, iar atunci când nevoile nu ne sunt împlinite, fie întrerupem contactul, simțindu-ne neputincioși și lipsiți de speranță, fie găsim alte activități sau alte persoane care, sperăm noi, ne vor îndeplini nevoile cu succes. Din păcate, niciuna dintre aceste soluții, deși satisfăcătoare pe termen scurt, nu ne vor împlini nevoile în mod sănătos și sigur pe termen lung. Pentru a reuși acest lucru, e necesar să ne dezvoltăm abilități mai bune de comunicare cu partenerul de cuplu (de exemplu, Dialogul Imago) – fiindcă doar într-o relație în care ne simțim acceptați, în siguranță și capabili să ne împărtășim gândurile și trăirile, indiferent de ce natură sunt, ne putem transforma emoțiile în comunicare constructivă, reușind astfel să menținem energia în relație.

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA