Care este locul telefonului în familie?

În ediția din luna noiembrie a acestui an a Jurnalului Asociației Americane de Psihologie, Amy Novotney scrie despre felul în care obiceiurile părinților legate de tehnologia mobilă afectează dezvoltarea copiilor în contextul familial. Am tradus și adaptat informațiile în cele ce urmează.

Experții în psihoneurodezvoltarea copiilor explorează de mai mulți ani subiectul, în încercarea de a găsi cele mai bune moduri de a-i ajuta pe copii și părinți să rămână conectați în această eră a tehnologiei.

Cu toții am fost martori sau părtași uneia dintre următoarele imagini: un copil cade din leagăn în timp ce tatăl este cufundat cu ochii și mintea într-un e-mail de la muncă sau un preșcolar țipă disperat după încă un biscuite într-o cafenea în timp ce mama este conectată cu ecranul telefonului unde raspunde cu rapiditate mesajelor primite.

Michael Rich, directorul Centrului de Media și Sănătatea Copilului de la Spitalul de Copii din Boston, afirmă că ”pervazivitatea telefoanelor mobile pare să fi dus la o nouă eră a parentajului plin de distrageri. Am văzut atât de mulți părinți așezându-și copiii la locul de joacă și mergând apoi să stea pe bancă cu ochii în telefonul mobil. Ne mințim considerând că suntem capabili de multitasking, dar toate cercetările în domeniu ne arată că nu este adevărat. Putem, de fapt, să ne concentrăm la un singur lucru pe rând.


Dar până la urmă, cum îi afectează telefoanele inteligente pe copii? Experții se tem că cei mici ar putea simți că sunt în competiție cu tehnologia pentru atenția părinților lor. Efectele asupra dezvoltării de abilități sociale sunt daunatoare copiilor din moment ce aceștia își văd părinții socializând mai degrabă cu un ecran decât cu o altă persoană în carne și oase.

Pe de altă parte, studii ale principalei autorități în sănătate publică din Statele Unite, Center for Disease Control (CDC), sugerează că până la 10% dintre rănirile accidentale ale copiilor sunt legate de folosirea telefoanelor inteligente iar un studiu publicat în jurnalul Pediatrics în 2014 incriminează aceeași cauză pentru comportamentul problematic al copiilor la masă.

Însă tehnologia de ultimă oră poate avea și multe efecte pozitive asupra vieții familiilor: aceasta le permite părinților să lucreze de oriunde – chiar si din tribune la un joc de fotbal al copiilor – și pot petrece astfel mai mult timp alături de cei mici. Specialiștii în psihologia dezvoltării recomandă însă o folosire cât mai atentă și responsabilă a tehnologiei, care ne înconjoară acum oriunde ne-am afla.


”Este vorba despre a ne reaminti că cele mai importante lucruri în viață rămân timpul și atenția noastră iar dacă nu o folosim în mod conștient, tehnologia ne poate depriva de aceste două bunuri de preț”, spunde Dr. Michael Rich.

Un studiu realizat de North Shore-LIJ Cohen Children’s Medical Center din New York și care a urmărit 50 de perechi ingrijitor-copil la 7 locuri de joacă din New York, a concluzionat că adulții au fost distrași în 74% din tipul pe care copiii l-au petrecut la locul de joacă. Principalii doi factori distractori au fost timpul petrecut de vorbă cu alți adulți (33%) și folosirea telefoanelor (30%) urmați în procente mai mici de mâncat, băut și citit. În tot acest timp, cercetătorii au observat că cei mici erau mult mai probabil să se angajeze în activități periculoase: aruncau cu nisip, mergeau cu picioarele sau se așezau cu capul în jos pe topogane sau se aruncau din leagăne în mișcare. Deși în decursul studiului nu au avut loc accidente serioase, autorul studiului, Ruth Milanaik speră ca rezultatele să atragă atenția părinților asupra rolului distractor al gadgeturilor și să îi determine să fie mai atenți pentru siguranța copiilor: ”Câteodată rănirile se pot petrece și sub cea mai atentă supraveghere și sunt parte firească a creșterii și dezvoltării. Cu toate acestea, adulții ar trebui să facă efortul de a preveni o parte din aceste incidente.

Un alt studiu, realizat de o echipă de la Boston Medical Center, în frunte cu Dr. Jenny Radesky, a observat 55 de familii care luau masa în diverse restaurante fast-food, monitorizând comportamentul copiilor și al părinților, inclusiv frecvența cu care adulții își foloseau telefoanele mobile pe parcursul mesei. Deși doar 40% dintre părinți au folosit telefonul, dintre aceștia 40% l-au folosit pe tot parcursul mesei, ignorându-și astfel copiii.

Ce este și mai interesant este că acești adulți care erau atât de cufundați în propriile ecrane erau cei mai probabil să răspundă cu asprime copiilor lor, fie din punct de vedere fizic sau verbal. O femeie și-a lovit copilul cu piciorul pe sub masă iar alta i-a înlăturat copilului mâna când acesta încerca să îi ridice bărbia spre a-l privi pe el și nu în telefon, sunt doar două dintre exemple.

Catherine Steiner-Adair, psiholog clinician și autoare a cărții ”Marea deconectare: cum protejăm copilăria și relațiile de familie în Era Digitală” (The Big Disconnect: Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age), vorbește despre poveștile auzite de la copiii pe care îi vede în practica sa zilnică și care afirmă că se simt în competiție cu aparatura electronică pentru atenția propriilor părinți. ”Dacă în timpul unei conversații importante sună telefonul, părintele va răspunde și se va deconecta din relația cu copilul. Acest lucru este destul de deranjant când se întamplă între adulți, dar este cu atât mai frustrant pentru un copil când proprii părinți îi fac asta”.

O cercetare care a avut loc la Universitatea din Essex, publicată în 2013 în Journal of Social and Personal Relationships a arătat că simpla prezență a unui telefon, fie și închis, pe masă ne va face să menținem conversația la un nivel superficial, fără a intra în detalii sau controverse, de teama de a nu fi întrerupți. Pare-se ca un telefon pe masă, chiar și închis, menține deconectarea între oameni.

În urma propriei experiențe cu familiile și copiii, Dr. Sherry Turkle, autoare a cărții ”Revendicarea conversației: puterea discuțiilor în Era Digitală” (Reclaiming Conversation: The Power of Talk in a Digital Age), consideră că datorită distragerilor tehnologiei, părinții își deprivează copiii de anumite discuții importante dar, de asemenea, prin puterea propriului exemplu nu îi învață să tolereze plictiseala și singurătatea. ”Copiii trebuie să se plictisească din când în când deoarece aceasta le prilejuiește momente în care să își întoarcă atenția către sine, proces care favorizează creativitatea. Dacă văd un părinte care în fiecare moment de plictiseală sau singurătate se întoarce către ecran, vor face la fel” – pe termen lung fiind deprivați de momente cu mare potențial de creștere și dezvoltare socio-emoțională.

Dar există și explicațiile date de neuroștiințe pentru fenomenul dependenței de tehnologia mobilă: de fiecare dată când telefonul nostru primește o notificare, creierul secretă dopamină – o substanță răspunzătoare pentru starea de bine. ”Auzi sunetul telefonului, creierul reacționează și te entuziasmezi. Este un stimulant, de aceea toată lumea îl iubește și de aceea toți devin frustrați când nu-l mai au”, spune Steiner-Adair.

Dar cum putem ajuta familiile să se reconecteze?

Deși copiii nu au nevoie ca părinții să le acorde 100% din atenția lor pentru a avea o dezvoltare socială și emoțională adecvată, în această Eră a Tehnologiei putem atinge un punct critic dacă nu luăm în considerare câteva sfaturi importante ale experților:

1. Dacă trebuie să verifice mailuri legate de serviciu, părinții se pot trezi cu 30 de minute înaintea celor mici pentru a face acest lucru.

2. Păstrați orele de masă, de culcare și drumurile cu mașina ca momente FĂRĂ tehnologie pentru a vă putea bucura de conversații semnificative cu cei dragi sau pur și simplu pentru a sta în liniște și a lăsa mintea să fugă, să viseze.

3. Când sunteți distrași de telefon spuneți-i copilului mai exact ce faceti. În felul acesta se va simți mai puțin ignorat. Dacă îi descrieți exact activitatea, copilul se va simți inclus: ”Cumpăr bilete la teatrul de păpuși pentru săptămâna viitoare!” sau ”Vorbesc cu mama lui Vlad despre întâlnirea voastră de mâine. În două minute termin!”.

4. Luați o pauză de la orice gadgeturi timp de 24 de ore o dată pe săptămână în familie. În această zi puteți petrece timp în aer liber sau puteți începe să faceți în familie lucruri pe care nu le-ați mai făcut demult, deoarece acest spațiu fusese înghițit de tehnologie.

Aceste ritualuri pot crea un climat mai cretiv si mai calm pentru cei mici și o mai bună conectare pentru întreaga familie.

Distribuie acum

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA