Skip to content

Mult timp nu a existat o teorie consistentă cu privire la cea mai bună investiție din viața noastră. Erau formulate multe păreri și viziuni, însă toate acestea păreau să fie centrate asupra unor elemente de genul diferențiere față de familia de origine, eliberare de nevoi și dependențe, independență emoțională și financiară, și cât mai multă autonomie personală. Prin urmare specialiștii au încurajat aceste comportamente și le-au oferit drept modele de bune practici. Însă, se pare că această tendință spre autosuficiență nu este cea mai potrivită cale spre fericirea umană.

proximitatea fizică față de persoanele importante are efecte de liniștire asupra sistemului nervos

În ultimele trei decade tot mai multe studii de specialitate ne arată că adevărata fericire implică o bună relaționare interumană, o bună comunicare cu cei din jur și mai ales un sentiment de conectarea și receptivitate emoțională. Adică, exact opusul autonomiei și independenței extreme. Se pare că, în momente de stres și vulnerabilitate, în ființa umană se activează un mecanism biologic de căutare a confortului emoțional prin conectarea la cei dragi.

Mai mult decât atât, în zilele noastre știința a dovedit că proximitatea fizică față de persoanele importante are efecte de liniștire asupra sistemului nervos. Prezența altora în viața noastră este un antidot natural față de anxietate și vulnerabilitate.

Nevoia de atașament pare să fie una dintre cele mai importante nevoi psihologice ale ființei umane. Relațiile emoționale de încredere sunt precum cel mai solid adăpost în calea furtunilor psihologice și a exploziilor emoționale. Existența unei persoane de încredere în viața noastră reprezintă o bază de siguranță, cu alte cuvinte relația de atașament este o rampă de lansare către explorarea lumii exterioare și deschiderea cognitivă față de noi informații. Ne conferă încrederea necesară pentru a risca, învăța și pentru a ne dezvolta continuu imaginea despre sine, ceilalți și lume în general.

℗PUBLICITATE



Piatra de temelie pentru o astfel de relație de atașament este armonia dintre accesul nostru la persoana de referință și răspunsul emoțional al acesteia. Persoana de atașament poate fi prezentă fizic, dar absentă emoțional. În momentul în care conștientizăm că figura de atașament nu ne mai oferă darul disponibilității trăim o stare de panică, o traumă care ne poate zgudui întreaga lume.  În astfel de situații se activează un prototip al protestului,  dependenței, depresiei și chiar al disperării.

Dacă barometrul nostru interior este defectat, în situații de pericol se activează fie o anxietate foarte mare, fie o detașare majoră. Anxietatea apare atunci când teama de abandon este cea mai mare îngrijorare a noastră, și detașarea sau evitarea atunci când frica de respingere ne orbește cel mai mult.

din cauza experiențelor trecute și a convingerilor personale ajungem să ne producem mai mult rău decât bine

În concluzie putem spune că în situații de criză este normal să simțim nevoia de conectare emoțională la cei dragi, însă dacă această „dependență eficientă“ este înlocuită cu un act de agresivitate (ca răspuns secundar la anxietate) sau o retragere (ca răspuns secundare la teama de respingere) atunci este ca și cum am recurge la auto-sabotare. Cu alte cuvinte, din cauza experiențelor trecute și a convingerilor personale ajungem să ne producem mai mult rău decât bine. Acest stil de relaționare, fie că vorbim despre cel anxios sau cel evitant, sunt cei mai mari inamici care pot exista într-o relație interumană (indiferent că vorbim despre relațiile dintre adulți sau relațiile adult-copil).

Pentru a redefini aceste stiluri de interacțiune este nevoie de angajament și un mediu cât mai sigur. Aceste elemente sunt extrem de importante deoarece vindecarea se produce doar dacă ne permitem să fim vulnerabili în fața celor dragi și dacă învățăm să vorbim deschis despre nevoile, dorințele și fricile noastre cele mai ascunse. Cea mai bună cale spre o relație de încredere este să forăm în lumea noastră interioară pentru a descoperi nevoile renegate și mai apoi să riscăm să le punem în cuvinte într-o manieră cât mai empatică. Astfel, mai repede sau mai târziu învățăm că prin conectare autentică față de persoana iubită alegem să facem cea mai bună investiție pe termen lung – deoarece dacă ne avem unul pe celălalt, putem supraviețui în orice furtună.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0