Car cu boi sau mersul în șir indian la muncă

Floricel, iata un nume des folosit la boi. Dacă porcul e Ghiță, boul e Floricel. Deja sunt invidios, gândindu-mă ce viață bună are dacă i se spune Floricel!

Văzându-mă venind epuizat de la job, pe mine nu m-a alintat nimeni cu Floricel! Și nu glumesc, e chiar boem numele, gândindu-ne că a aparut acolo, la țară, unde chiar sunt grădini frumoase cu flori și poienițe. îmi și imaginez o trezire de dimineață cu ieșire pe prispă, în aerul curat și simțind mirosul florilor…

Stop! Așa e filmul și așa ar trebui să credem! De fapt, cam așa și credem sau alegem să nu mai simțim.

Floricel, boul din poveste, nu are griji. Îi zic alții ce să facă. Nu-l doare capul prea mult, că oricum o să aibă ceva de făcut, se găsește. Trezit de dimineață, mănâncă, bea apă și apoi la drum. Mai ia un bici pe spinare, un picior în dos (da’ nu-i nimic că are unde!), o înjurătură printre dinți și cară. Cară tot ce vrea stăpânul, cât e ziua de lungă. Spre deosebire de cumătrul cal, el nu are nevoie să i se pună ochelari, că oricum e așa molcomit de viață că nici nu mai face deosebirea dintre o vacă și o iapă, darămite să fugă după ele.


De fapt, Floricel al nostru, nu are nicio vină. Mi s-a părut mie că reflectă perfect condiția multor angajați, printre care mă număr, molcomiți de aparenta stabilitate și apartenența de castă sau calmați de îngrozitoarea frică de ziua de mâine neasigurată financiar.

Rețeta este următoarea: se ia un “tăuraș”, i se stoarce curajul, se reduc la minimum visele și se introduce “content” potrivit, se condimentează cu frica zilei de mâine sau cu promisiunea de dezvoltare profesională și se rotește constant pentru a nu se răci și a-și pierde focusul. Se evită prezența oglinzilor poleite cu vulnerabilitate și curaj, pentru că ar putea dăuna grav sănătății și imaginii de sine!

Desigur că parodiez aici puțin lucrurile, dar oare exagerez?! Judecați voi pentru voi!


Cum vă simțiți mai mult când începe ziua? Simțiți oare, ca mine, când vine weekendul, nevoia de a căra în continuare?! Vă simțiți creativi și curajoși? Sau vă deranjează ceva când citiți aceste rânduri?

Despre munca în exces se vorbește mai rar, mai degrabă atunci când are loc câte o dramă în vreo multinațională. Despre șablonizarea viselor profesionale se vorbește la fel, mai rar. De fapt se folosește termenul „cultură organizațională”, care este super dacă îi include și pe adresanți cu subculturile lor. Altfel e doar uniformizare în tăcere.

Când am început să privesc în jurul meu, pe drumul de fiecare zi, mi-am dat seama că este mult mai puțină glorie decât credeam, că uitasem să tresalt, să mai văd florile, deși ironic eram un „Floricel”. Am realizat că făcusem multe mile repetând același drum, lucru care mă făcea să mă simt în siguranță și mă valida ca profesionist. Trăgeam corect, complet și la timp carul. Eram un Floricel de nădejde.

Întors apoi acasă eram același „bou”, de zi cu zi, mânat de epopeea măreață pe care credeam că o scriu. Am ajuns chiar să fiu o specie noua, BMR. Hai că vă spun ce este: Bou Moscat Rapid. Adică dat cu parfum, ca să fie anesteziate simțurile și ca să îmi stea nasul pe sus, după miros și lucrând în viteză, că doar mă depășeam în fiecare zi! Dar așa eram eu, poate că sunt unicat!

Fuga de fricile noastre, fuga de amintirile noastre, perfecționismul, nevoia de validare înțeleasă eronat sunt printre factorii care acționează ca niște hormoni de creștere pentru Floricel. Și fac trimitere aici, dintre multele referințe existente pe tema perfecționismului sau competitivității exagerate, la cuplul identificat de Gáspár György în cartea „Copilul invizibil”, cuplu dintre părintele critic și copilul care devine adultul competitiv, pentru că m-am identificat ca istorie. Condiționarea precoce a aprecierii de obținerea de rezultate excepționale, condiționarea iubirii de atingerea perfecțiunii (o himeră, pentru că acest lucru nu se poate, am aflat între timp) sunt garanți absoluți ai nașterii unui „Floricel” în viața de zi cu zi. Curajul și creativitatea plătesc dur tribut perfecțiunii.

Vă invit să vă gândiți cum trec zilele voastre la job și nu numai, și să ștergeți de praf filele cu pasiunile voastre! Vestea bună este că toți „Floriceii” sunt reversibili și s-a dovedit chiar (și nu glumesc) că odată ce aleg drumul schimbării sunt niște extraordinari parteneri și partenere pentru ei și pentru cei din jurul lor! Iar în ochii lor se va oglindi curajul de a privi în sus și liniștea puternică a celui care a fost călător în ambele lumi!

Distribuie

White Wolf

Un bărbat din România, soț și tată, care și-a asumat curajul de a-și înfrânge “demonii personali” cu ajutorul psihoterapiei. Îmi doresc împărtășirea unui conținut sincer și autentic, presărat cu multe experiențe personale, temeri, schimbări și speranțe. Din motive de confidențialitate voi folosi pseudonimul “White Wolf” (Lupul Alb, cu referire la vechea istorisire a indienilor Cherokee, despre căpetenia unui mare sat).

Mai multe articole de White Wolf

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA