Skip to content

De curând vorbeam cu prietena mea la telefon și evident că discutam despre o a treia persoană — da, știu, nu este frumos din partea noastră, dar să arunce primul piatra cel ce n-a bârfit în viața lui! — și am realizat de ce n-ar trebui să ne văităm altora când avem certuri în cuplu. Prietena mea îmi povestea contrariată despre o situație clasică, în care o fată și un băiat se află într-o relație, iar când se ceartă, fata își sună prietena și se plânge de mama focului despre ce lucruri incalificabile i-a făcut și i-a dres consortul. Evident că orice prietenă adevărată empatizează și simpatizează cu tovarășa de același sex și începe să nutrească tot felul de sentimente, care mai de care mai urâte, față de „monstrul” care îi victimizează prietena. Câteva ore sau zile mai târziu, lucrurile revin la normal în cuplul cu pricina, cei doi trec peste momentul dificil, își iau toate măsurile pentru reparație și revin în „raiul relațional“ de până atunci.

Singura care rămâne cu ochii în soare este confidenta care nu mai înțelege nimic: „Prietena mea este nebună! Cum se poate întoarce la nenorocitul ăsta de bărbat după tot ce i-a făcut și i-a spus?“ Se mai poate gândi și că: „Uite ce ipocrită și prefăcută este – acum două seri se plângea la mine de mama focului despre ce prost le merge relația și acum fac pe îndrăgostiții doar de ochii lumii!“

Ceea ce nu știu majoritatea oamenilor este că, atunci când ne certăm cu cineva, cea care preia controlul este acea parte a creierului nostru care se numește „sistem limbic“ — creierul emoțional. Acest creier, pe care îl dețin toate mamiferele, este responsabil de reacțiile automate de luptă, fugă sau îngheț. Cearta este o formă de luptă, iar ca să pot lupta am nevoie să îmi investesc inamicul cu cele mai rele trăsături și atribute. Dacă mi-aș simboliza adversarul în luptă ca o persoană cu bune și cu rele, care are dreptul la propria perspectivă, ar fi mari șanse să nu-mi mai ardă de luptă, nu?

Astfel, în momentul în care tocmai ce-am avut un scandal cu partenerul, gândirea mea, cantonată în sistemul limbic, va crea despre el (ea) fel și fel de povești sinistre, care-l plasează pe acesta în postura de „inamicul public nr. 1“. În momentul în care voi reuși să mă calmez și să mă întorc la sentimente mai bune, vor fi foarte multe șanse să reevaluez situația cu ajutorul cortexului frontal — acea parte super-specializată a creierului nostru, capabilă de raționamente complexe — și să o pot vedea în complexitatea ei, să ies din postura de victimă și, poate, chiar să înțeleg și perspectiva celuilalt. Asta ne ajută să ne împăcăm cu partenerul sau partenera, dar majoritatea dintre noi uită să explice situația și mamei, surorii sau prietenei căreia i-am prezentat fațeta aceea deosebit de intimă, nu tocmai plăcută și nu tocmai reală a relației în care ne aflăm.

℗PUBLICITATE



Plecând de la cele descrise mai sus, aș vrea să fac din nou, tuturor celor care vă aflați într-o relație, recomandarea de a nu mai discuta problemele relaționale cu altcineva decât partenerul (și terapeutul), până ce nu le rezolvați. Vă poate ajuta o terță persoană să rezolvați o problemă din cuplu? Nu prea cred! Câteodată nici personalul specializat n-are soluții, dacă voi nu sunteți pregătiți amândoi de a vă asuma munca pe care o aveți de făcut în folosul relației. Evident că acest sfat nu se aplică și dacă vorbim despre relațiile abuzive. Dacă ești abuzată de partener, te rog, cere ajutor!

În același timp, recomandarea către toate prietenele devotate din lumea aceasta este să nu mai ia de bună fiecare lamentare pe care o aud de la prietenele lor, când acestea se ceartă cu partenerii. Încercați să verificați a doua zi, când prietena voastră este calmă, dacă lucrurile sunt chiar așa de rele cum v-au fost descrise – și dacă sunt, întrebați dacă și cum ați putea ajuta. De asemenea, în acele momente grele pentru prietena voastră, încercați să nu îi alimetați disconfortul cu sfaturi, observații negative sau injurii la adresa partenerului, indiferent de ce vi se povestește și care sunt părerile voastre. S-ar putea ca cele care pierd o relație să fiți voi, în cele din urmă.

A fi conștient de aceste detalii și a acționa în consecință este o dovadă de inteligență relațională!

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
37,95 lei
Continuă cumpărăturile
1