Când mergem cu copilul la logoped și care sunt cele mai frecvente tulburări de limbaj?

Samuel Butler spunea foarte frumos și simplu că „limbajul este haina gândirii” și aceasta se întâmplă doar dacă gândirea poate să fie „demonstrată” cu ajutorul exprimării, printr-una dintre formele limbajului oral sau scris. Tot mai mulți părinți se interesează din timp de stimularea adecvată a copiilor lor. Adică, pur și simplu, accesează serviciile de specialitate — logoped, medic de familie, psiholog, medic specialist — atunci când observă că cel mic nu reușește să vorbească, să ceară ceea ce dorește sau, uneori, chiar are anumite comportamente care par nepotrivite (de exemplu, se joacă atipic, stă izolat, flutură mânuțele, scoate sunete ascuțite asemeni unor strigăte etc.).

Vârsta la care ni se solicită evaluare logopedică și/sau psihologică este extrem de importantă. Aș încuraja mamele (sau părinții, în general) ca, atunci când au neliniști cu privire la evoluția copilului lor, să acceseze un serviciu, fie public, fie privat, unde copilul și părinții să fie evaluați. Într-o singură ședință lucrurile pot fi lămurite — dacă e o alarmă falsă ori dacă e nevoie de observație și evaluare pe termen mai lung. Cel mai important aspect sesizat de părinți este legat de găsirea serviciului adecvat. Ei relatează, în general, că au găsit profesionistul potrivit după mai multe căutări, prin recomandări de cele mai multe ori, deși chiar și internetul le-a dat soluții multiple, uneori potrivite.

Dar ce este logopedia? Logopedia – sau terapia tulburărilor de limbaj – se adresează persoanelor care suferă de următoarele tipuri de probleme la nivelul limbajului (după Vrașmas, 1997; Jurcău și Jurcău, 1999):

1. Tulburări de pronunţie (dislalie — probleme în pronunția anumitor sunete, de cele mai multe ori, așa-numiții rârâiți, sâsâiți etc.; rinolalie — vorbirea nazalizată, ca urmare a unor modificări organice produse de malformații la nivelul aparatului bucal, cunoscute sub numele de „buză de iepure” sau „gură de lup”).


2. Tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii (bâlbâială — vorbirea cu prelungirea sau repetarea sunetelor sau a silabelor, peste un anumit nivel funcțional; tahilalie — vorbirea rapidă; bradilalie — vorbirea lentă; toate, peste un anumit nivel funcțional);

3. Tulburări ale limbajului scris-citit (dislexia — probleme la nivelul citirii; disgrafia — probleme la nivelul scrierii; alexia — absența citirii; agrafia — absența scrisului; niciuna dintre aceste probleme nefiind determinată de lipsa de educație sau de vreun handicap mental);

4. Tulburări polimorfe (alalie, afazie — probleme în producerea sau înțelegerea vorbirii, ca urmare a unor atacuri cerebrale, tulburări neuro-degenerative etc.);


5. Tulburări de dezvoltare (mutism electiv, retard de limbaj, disfuncţii verbale asociate autismului infantil sau altor handicapuri, precum cel de intelect şi cel de auz);

6. Tulburări asociate unor afecţiuni de tip psihopatologic sau psihiatric (ecolalia — vorbirea repetată fără adecvare la context sau cu un conținut neinteligibil).

Obiectivele unui cabinet de logopedie ar putea să se refere la prevenirea cauzelor care pot provoca tulburări de vorbire, la depistarea şi diagnosticarea timpurie a tulburărilor de vorbire, la evaluarea limbajului prin metode şi procedee specifice, dar și la corectarea şi recuperarea problemelor de limbaj prin aplicarea unor programe de intervenţie personalizată;

Un cabinet de logopedie poate lucra preponderent cu minori, însă sunt și adulți care solicită aceste servicii și ele se referă nu doar la a recăpăta vorbirea expresivă după un accident vascular cerebral, ci și la corectarea pronunției sunetelor (mai ales „r” sau „s”, respectiv „ș”), dar și la a face față unor situații de vorbire în public printr-un discurs cât mai atractiv, atât din punct de vedere al conținutului, cât mai ales al dicției sau pronunției.

Şedinţele ar trebui să se desfăşoare într-un cabinet amenajat corespunzător, într-un cadru plăcut şi relaxant, copiii și adulții având condiţii optime pentru corectarea deficienţelor de vorbire. Sigur că adulții post-AVC nu sunt de cele mai multe ori deplasabili, și atunci terapia se efectuează la patul bolnavului; o altă excepție frecventă o reprezintă copiii cu autism, care necesită o terapie susținută, intensă și zilnică, motiv pentru care cu aceștia se lucrează și acasă. Terapia logopedică, prin finalitatea ei, contribuie la o relaţionare pozitivă cu cei din jur, o adaptare facilă la viaţa socială şi o dezvoltare armonioasă a personalităţii copilului.

La întrebarea când consultăm un logoped, aș răspunde că nu există o rețetă general valabilă, însă dacă cel mic nu spune aproape niciun cuvânt la vârsta de 18 luni, ar trebui consultat un specialist. Poate fi o simplă întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, adică pur și simplu va vorbi singur, dar mai târziu, fără a exista neapărat o cauză pentru asta, dar pot fi și cazuri în care e necesară intervenția chiar și de la această vârstă. Sigur că terapia cu orice copil înseamnă o terapie și cu familia acestuia și, de cele mai multe ori, logopedul va învăța în primul rând părinții cum să stimuleze adecvat limbajul copiilor, ce măsuri să ia astfel încât să încurajeze copilul să pronunțe (de exemplu, se va evita înțelegerea limbajului propriu al copilului – neînțeles de altcineva decât de familie – prin oferirea modelului corect de pronunție și asigurarea faptului că cel mic privește fața/gura celui ce pronunță corect). Totuși, dacă odată adoptate măsurile indicate, copilul nu vorbește, e nevoie să revenim la control, se realizează o nouă evaluare și se decide conduita ulterioară: fie se produc noi modificări în comportamentul familiei (de exemplu, am avut cazuri care, odată ce a fost limitat accesul la tehnologie — tabletă, telefon, laptop, copilul a început ușor-ușor să pronunțe și să vorbească), fie acesta intră în terapie cu un specialist, o terapie constantă, săptămânală sau mai frecventă, dacă se impune.

Distribuie acum

Ramona Lupu

Ramona Lupu este psiholog, doctor în psihologie, lucrează ca logoped atât în sistemul privat într-un cabinet din Cluj Napoca, cât și în sistemul public de învățământ și de sănătate. Practică psihoterapia cognitiv-comportamentală, dar și psihologia clinică și logopedia, despre care spune că îi oferă satisfacții ireversibile – întrucât pronunția odată corectată nu mai poate fi pierdută, ca achiziție.

Mai multe articole de Ramona Lupu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA