„Iubirea durează trei ani“, „la început e miere, după aceea fiere“, „bărbații vor doar de sex, femeile iubesc cu adevărat“, „iubirea te face dependent“.
Recunoaștem ușor toate aceste mituri. Nu vrem să credem că e adevărat, dar parcă totuși ne cuprinde frica. Oare sunt adevărate? Este iubirea un mister?
Acum avem cheia pentru a deschide ușa către relațiile de lungă durată. Terapia centrată pe emoții reușește să descrie funcționarea internă a acestui mecanism pe care până acum l-am privit doar din exterior. Adică ce se întâmplă atunci când iubim și mai ales, ce se întâmplă atunci când pare că relația nu mai funcționează?
Nevoia de a fi conectat emoțional cu cineva, de a fi iubit, valorizat și acceptat nu este o opțiune, este o necesitate
Dar ce este iubirea? Iubirea este o legătură puternică de atașament, o conectare emoțională între două persoane. Nevoia de a fi conectat emoțional cu cineva, de a fi iubit, valorizat și acceptat nu este o opțiune, este o necesitate. Nevoia de a fi atașat de cineva, de a avea un partener lângă care să ne simțim confortabil și în siguranță este o nevoie normală, nu e rușinos, nu un semn de slăbiciune. Atunci când suntem atașați de o persoană importantă și putem oferi afecțiune și, la rândul ei, aceasta ne răspunde, ne validează ca fiind valoroși, demni de iubit, toate percepțiile noastre se schimbă. Se schimbă imaginea de sine „cred că merit să fiu iubit“, „sunt important, sunt valoros“, dar și imaginea de alții, oamenii din jur sunt percepuți ca fiind blânzi, de încredere, nepericuloși.
Femeile și bărbații au aceeași nevoie: aceea de a găsi un partener lângă care să se simtă în siguranță, pe care să se poată baza. Modul în care își exprimă această nevoie este diferit: femeile vorbesc mai mult despre emoții, au nevoie de verbalizarea iubirii și a afecțiunii, bărbații sunt mai practici, ei fac lucruri care ar putea dovedi dragostea, rezolvă probleme, se apropie mai sexual. Par comportamente diferite, dar în spatele lor stau, de fapt, aceleași rânduri: „am nevoie de tine“, „vreau să te am aproape“. Când nu știm să traducem aceste comportamente, putem sa facem eroare de traducere și să ni se pară că celuilalt nu îi pasă de noi. Și atunci unii țipă („Nu mă mai iubești“, „Ești rece“, „Nu îți pasă de mine“, „Nu mă asculți“), strigându-și de fapt durerea deconectării, alții se retrag și devin reținuți („Nu fac niciodată bine“, „Orice aș face, nu reusesc să îl(o) fac fericit(ă)“, „Nu sunt destul de bun“).
℗PUBLICITATE
Abordarea terapeutică centrată pe emoții ne învață să vedem ce este în spatele acestor proteste și reacții. E ca și cum ne punem o pereche de ochelari și vedem ce până acum părea o ceață, dar care ne aducea multă durere. Certurile din cuplu nu sunt niciodată despre bani, sex, copii, putere etc (deși ele așa par), ci despre „Ești acolo pentru mine când am nevoie?“, „Mă pot baza pe tine orice ar fi?“, „Sunt cel mai important(ă) pe lista ta de priorități?“, „Mă vei iubi și atunci când greșesc?“. Când suntem siguri că răspunsul este Da la întrebările de mai înainte, atunci devenim flexibili și plini de soluții. Dacă nu ne simțim în siguranță lângă partener, creierul nostru percepe o continuă amenințare și se rigidizeză, găsește soluții extreme ori ca mine ori ca tine, sau luptă sau fugi.
Dacă înțelegem că suntem de aceeași parte a baricadei, deja primul pas e făcut
Crearea siguranței este primul pas prin care vom ieși din lupta surdă si dureroasă dintre El și Ea, care deși se iubesc enorm, se rănesc enorm. Dacă înțelegem că suntem de aceeași parte a baricadei, deja primul pas e făcut. Să ne ținem de mână cu cineva atunci când ne e greu, ne calmează și ne face mai puternici.
„Viața e alunecoasă, ia-mă de mână“ — Jackson Brown
Haideți să păstrăm iubirea și să facem împreună Revoluția Iubirii!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
