Skip to content

Cred că este un loc comun ideea şi aşteptarea ca sărbătorile de iarnă să fie dedicate relaxării şi obţinerii unei stări de bine satisfăcătoare. Este ceva ce ne trimite automat către experienţa copilăriei, către experienţa plăcută de a exista ca obiect al grijii şi tandreţii. Însă, pentru fiecare dintre noi, obţinerea stării de sărbătoare are un revers mai puţin ofertant, şi anume efortul şi stresul asociat de a obţine toate elementele necesare sărbătoririi. Şi aici nu mă refer doar la aspectele financiare, ci şi la managementul evenimentelor sociale şi personale care le însoţesc.

Dintr-o perspectivă subiectivă, pare că de sărbători trebuie să ne comportăm şi să fim ca nişte „părinţi” faţă de noi înşine. Aceasta înseamnă să găsim modalităţile corecte de a satisface nevoile şi dorinţele „copilului” care se află acolo undeva în interiorul nostru şi care este mereu în aşteptarea unui cadou. Dar ce fel de părinţi? Tata sau mama? Pe cine ar trebui să imităm ca model de grijă şi tandreţe față de acest copil care suntem? Şi cum putem să anulăm aspectele critice şi dure, dar în acelaşi timp să nu exagerăm în direcţia opusă? A fi părinţi buni cu noi înşine este un lucru complicat, la fel de complicat ca a ne permite să fim copilul care suntem.

Din acest punct de vedere, sărbătorile par să ne ofere o posibilă soluţie reproducând momentul uşor confuz, lipsit de control şi de responsabilităţi al copilăriei. Primirea cadourilor, ritualurile sărbătoririi, cum este de exemplu împodobirea bradului, mâncarea specială, starea de a fi împreună cu ceilalţi membri ai familiei, par a fi elementele unei stări fericite, fără cusur. Şi totuşi, aceasta este o construcţie idealizată şi simplificată, care promite mult şi are prea mult de-a face cu funcţia maternă şi prea puţin cu funcţia paternă.

Conform unui raport APA, sărbătorile de iarnă impactează mai mult femeile decât bărbaţii, din perspectiva stresului resimţit. Cu toate acestea, problemele bărbaţilor tind să treacă neobservate. Tradiţional, direct sau indirect, ei au fost educaţi că este umilitor să vorbească despre trăirile lor sau să ceară ajutorul. În plus, experienţa de a fi bărbat a însemnat şi încă înseamnă refuzarea elementelor care par a caracteriza feminitatea, cum sunt fragilitatea, nevoia de a fi ajutat, grija de sine.

℗PUBLICITATE



Recunoaşterea faptului că un bărbat suferă este echivalat cu a fi slab de înger sau a fi înfrânt. De aceea, în loc să caute o soluţie specializată, tendinţa bărbaţilor este de a-şi rezolva singuri problemele. De sărbători, de exemplu, întâlnim automedicaţia în special cu alcool, dar şi cu alte substanţe, fapt care poate trece neobservat în diversitatea comportamentelor festive. Chiar şi aici, diferenţa dintre bărbaţi şi femei contează. Conform unei cercetări din 2015 realizate pe un număr de 2018 americani, 54% au declarat că au mâncat mai multă mâncare nesănătoasă decât de obicei, iar 16% că au băut mai mult decât în mod obişnuit, femeile părând mai degrabă să facă abuz de mâncare, în timp ce bărbaţii fiind mai degrabă înclinaţi către abuzul de alcool.

Dar, există şi alte semne care pot indica faptul că un bărbat suferă psihic: retragerea sau izolarea socială, iritabilitatea şi pierderea cumpătului, lipsa interesului pentru activităţi în general sau din contra excesul în a face ceva.

Şi pentru că sărbătorile de iarnă sunt legate de familie, aceasta face ca dinamica relaţională dintre membrii acesteia să fie potenţată. Conflictele nerezolvate sunt doar suspendate, iar dacă totuşi sunt reactivate, ele au consecinţe importante. Participarea la ideologia sărbatorii face ca excesul de atitudini pozitive să fie un catalizator atât pentru sentimentele şi comportamentele pozitive, cât şi pentru cele negative. De exemplu, un studiu intitulat „Post-Holidays and the Broken Promise Effect – an EAP’s Perspective“ arată că în perioada sărbătorilor tind să crească neînţelegerile din cuplu sau familie, separările şi abuzul de substanţe. Iar acest lucru este de înţeles, pentru că tensiunile vechi tind să reapară în condiţiile în care membrii familiilor petrec mai mult timp împreună decât de obicei. Iar acestea produc suferinţă şi disconfort relaţional.

Prinşi între rolul de tată şi cel de fiu, bărbaţii trebuie să îşi apere masculinitatea aşa cum ştiu, dar să fie şi tandri şi iubitori, atenţi la sentimentele şi nevoile celor din jurul lor. Iar acest fapt îi expune psihologic mai mult decât pe femei – pentru că, spre deosebire de acestea, lor le lipsesc modelele de tandreţe, empatie şi inteligenţă emoţională. De aceea mă gândesc că acum e, poate, timpul potrivit pentru a li se face un cadou, şi anume să fie luaţi în braţe şi să li se spună că sunt acceptaţi aşa cum sunt, fără să trebuiască să dovedească ceva anume. Doar aşa băieţelul din interior se va simţi iubit, liber să îşi împlinească dorinţele, şi să fie la rândul lui tandru şi grijuliu.

Pavel Grigore este psiholog psihoterapeut specialist, cu formare în psihoterapie integrativă. A absolvit un master în psihanaliză şi este doctorand în psihologie în cadrul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Corneliu Rădulescu-Motru”, Academia Romȃnă. Este membru al Colegiului Psihologilor din România şi al Institutului Romȃn de Psihoterapie Integrativă.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0