Câinii (și pisicile) pot iubi

Cercetările neurochimice au arătat faptul că hormonii care sunt eliberați atunci când oamenii sunt îndrăgostiți sunt eliberați și în animale în aceleași circumstanțe intime.

Eu nu prefer câinii. Îmi plac pisicile. Pisicile te fac să lucrezi la relația cu ele și mie îmi place asta la ele. Cu toate astea, eu am adoptat de-a lungul timpul câțiva căței ca urmare a presiunii din partea copiilor mei. Primul a fost Teddy, un mix de rotweiler cu chow, a cărui blană a fost tunsă ca și coama unui leu. Copiii l-au iubit și, încet, și mie mi-a devenit drag. Însă după cinci ani au început să îi cedeze organele și a venit timpul să îl eutanasiem.

Când am ajuns la veterinar, mi-a spus că pot să îl las acolo și să plec. Am fost în stare de șoc. Nu. Trebuia să stau cu Teddy. În timp ce veterinarul pregătea seringa pentru a-l adormi, am început să plâng. Veterinarul m-a lăsat câteva minute să mă adun și să îmi iau la revedere. L-am ținut pe Teddy de lăbuță până a murit. Sincer, nu am crezut că te poți atașa atât de mult.

Această experiență m-a făcut să conduc o serie de experimente asupra relațiilor om-animal pentru a încerca să înțeleg modul în care animalele ne fac să ne pese atât de mult de ele. Din punct de vedere biologic, am vrut să știu dacă animalele îi fac pe oameni să elibereze oxitocină, substanță cunoscută ca fiind neurochimia iubirii și care este asociată, în mod tradițional, cu grija față de proprii copii.

Oxotocina ar putea explica de ce oamenii cheltuie mii de dolari pentru a-și trata animalele de companie mai degrabă decât să le eutansieze sau, pur și simplu, să își ia un nou animal

Laboratorul meu de la Universitatea Claremont Graduate din California a condus un studiu de pionerat cu privire la fundamentul chimic al bunătății oamenilor. În ultima decadă, am condus zeci de studii care arată cum creierul nostru secretă oxitocina atunci când cineva ne tratează cu blândețe. Eu numesc oxitocina “molecula morală” deoarece ne motivează să îi tratăm pe ceilalți cu grijă și compasiune. Oxitocina a fost asociată la oameni și la rozătoarele care au grijă de puii lor,  în mod clasic, cu contracțiile uterine. Studiile noastre au arătat faptul că un număr foarte mare de interacțiuni umane plăcute – de la încrederea arătată unui străin căruia îi încredințezi o sumă de bani pe care să o păstreze pentru tine, la dans, la meditația în grup – au ca efect eliberarea oxitocinei și, cel puțin pe moment, ne face vizibil mai grijulii față de ceilalți, chiar și față de oameni complet necunoscuți.

În experimentul nostru cu animale, peste 100 de participanți au intrat în laboratorul și am obținut monstre de sânge pentru a stabili starea lor psihologică de bază. Apoi ei au intrat într-o altă cameră unde s-au jucat cu un câine sau o pisică timp de 15 minute. Am mai luat o a doua monstră de sânge după aceste 15 minute și apoi i-am pus pe participanți să interacționeze unul cu celălalt pentru a vedea cum se comportă și față de oameni. Dacă animalele ar provoca eliberarea oxitocinei în oameni, asta ar explica și atașamentul meu surpriză față de câinele meu Teddy și poate și motivul pentru care oamenii cheltuie mii de dolari pe tratamentul animalelor lor de companie decât să le eutanasieze sau, pur și simplu, să își cumpere un nou animal.

Studiile noastre anterioare au arătat că atunci când oamenii se angajează în activități sociale unii cu alții, nivelurile de oxitocină cresc, de obicei, între 10 și 50%. Schimbarea oxitocinei, măsurată în sânge, indică puterea legăturii dintre oameni. Atunci când fetița ta aleargă să te îmbrățișeze, nivelul oxitocinei în creierul tău poate crește până la 100%. Atunci când un străin îți strânge mâna, oxitocina ar putea fi la 5 sau 10%. Dacă străinul care îți strânge mâna e atrăgător, nivelul oxitocinei ar putea crește cu 50%. Oxitocina este considerată a fi un hormon reproductiv. Crește foarte mult în momentul climatului sexual, stabilizând legăturile pe termen lung dintre partenerii romantici. Experimentele noastre se concentrează pe ce anume cauzează eliberarea oxitocinei în creier și care sunt efectele sale la nivel de comportament.

Studiul despre căței și pisici ne-a arătat că nici una dintre specii nu declanșează eliberarea oxitocinei în mod constant în rândul oamenilor. Doar 30% dintre participanți au avut un nivel crescut de oxitocină după ce s-au jucat cu un animal. Am descoperit însă un factor predictiv cu privire la modul în care joaca cu un câine ar fi crescut nivelul oxitocinei și acela era numărul de animale de companie pe care le-a avut persoana de-a lungul vieții.

Opusul a fost valabil în cazul persoanelor care au interacționat cu pisicile. Cu cât persoanele au deținut pisici perioade mai lungi de timp, cu atât nivelul oxitocinei scădea. Câinii sunt, pur și simplu, mai “orientați către oameni” decât pisicile și dresarea și deținerea de câini pare să fi antrenat creierul nostru să dezvolte legături cu ei.

Am descoperit, de asemenea, faptul că în compania unui câine, hormonii stresului se reduc mai mult decât în prezența pisicilor (nimic surprinzător aici!). Atunci când hormonii stresului sunt la un nivel scăzut, oamenii care participau la experiment aveau mai multă încredere în străini atunci când venea vorba de proprii bani. Acest lucru ar putea să ne spună de ce oamenii care au câini sunt judecați ca fiind mai demni de încredere decât cei care nu au câini. Legătura om-câine pare să fie puternică și importantă pentru ambele specii.

Faptul că animale din diferite specii își induc unele altora eliberarea de serotonină sugerează faptul că, ca și noi oamenii, ele pot fi capabile de iubire.

Mulți câini și uneori și alte mamifere, manifestă și un alt comportament specific uman: jocul. Am fost curios să văd dacă animalele își pot crea relații de prietenie cu alte animale și am fost invitat să particip la un experiment pe scală mică pentru televiziunea BBC care mi-a dat șansa să testez asta.

Ca și în experimentul nostru din laborator am vrut să văd dacă joaca între animale din specii diferite declanșează eliberarea de oxitocină. Aceasta ar fi fost o dovadă biologică pentru prieteniile dintre animale. Astfel am ajuns în Arkansas cu un țap în brațe.

La un adăpost de animale din Arkansas, unde o mare diversitate de animale interacționează unele cu altele, am obținut monstre de sânge de la un terrier corcit și de la un țap – care se jucau în mod obișnuit unul cu celălalt. Joaca lor implica fugărire, sărituri de la unul spre celălalt și implicarea în lupte stimulante (scrâșnirea dinților și rânjirea). Ambele animale erau tineri masculi. Apoi am pus ambele animale într-un țarc împreună și i-am lăsat să se joace. După 15 minute a fost luată o a doua mostră de sânge. Am descoperit că în cazul câinelui, nivelul oxitocinei crescuse cu 48%. Câinele, conform celor descoperite, este destul de atașat de capră. Schimbarea nivelului de oxitocină sugerează că acest câine îl considera “prieten” pe țap.

Mai șocantă a fost reacția țapului față de câine: el avea o creștere de 210% a nivelului de oxitocină. La acest grad de creștere, în contextul în care oxitocina este considerată “hormonul dragostei”, am descoperit că este posibil ca țapul să fi fost îndrăgostit de câine. Singurul moment în care am mai văzut o asemenea creștere a oxitocinei în cazul oamenilor este atunci când cineva o vede pe persoana iubită, când este atras romantic de cineva sau când i se arată cuiva o blândețe extraordinară.

Charles Darwin, în cartea lui din 1872, The Expression of the Emotions in Man and Animals (n.t. “Exprimarea emoțională la oameni și animale”) a argumentat faptul că emoțiile sunt conservate în cadrul speciilor, incusiv al câinilor, caprelor și al oamenilor. Faptul că animale aparținând unor specii diferite pot induce eliberarea de oxitocină una alteia, sugerează faptul că, asemeni oamenilor, ele pot fi capabile de iubire. Este foarte posibil ca Fido și Boots să simtă același lucru pentru voi, cum simțiți voi pentru ele. Puteți chiar să o numiți iubire.

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează