Skip to content

Astăzi, accesul la internet a devenit o necesitate și, pe zi ce trece, suntem tot mai dependenţi de tehnologie. Statistica ne spune că, la final de iunie 2017, mai bine de jumătate din populaţia globului utilizaza internetul, acest procent arătând o creştere exponenţială uriaşă, de la an la an. Cyberbullying-ul – manifestat printr-un comportament agresiv de intimidare, hărţuire, umilire, tachinare și îndreptat în mod repetitiv către o persoană – este un fenomen care îi afectează, în diferite moduri, pe tot mai mulţi dintre utilizatorii de internet.

Am analizat pentru Pagina de Psihologie subiectul bullying online, din mai multe perspective: psihologică, sociologică, de comunicare online şi juridică. Dorim să ne edificăm asupra complexităţii fenomenului și să aflăm ce e de făcut în cazul în care devenim victimele unui astfel de abuz sau cum ne-am putea proteja de astfel de situaţiiAm stat de vorbă cu câțiva experți: psihologul Gáspár György, sociologul Mirela Pinte, avocatul Denis Ziadin şi expertul în comunicare Oana Marinescu.

Despre impactul psihologic pe care cyberbullying-ul îl poate avea asupra unei persoanene vorbește Gáspár György, psiholog relaţional: „Hărțuirea cibernetică ne zguduie din temeliile psihologice siguranța personală și emoțională. Spre deosebire de bullying-ul tradițional, cel virtual ne pune în postura de victimă 24 din 24, ceea ce înseamnă că nivelul de stres resimțit crește vertiginos și ajunge să ne afecteze nenumărate aspecte ale vieții. Adesea, se ajunge la stări de anxietate, depresie, dependență de substanțe și, în unele cazuri, chiar tentative de suicid. Frica și rușinea, care își fac cuib în sufletul nostru din cauza umilinței vizibile pentru toată lumea (în offline dimensiunea publicului este limitată, în online publicul potențial este uriaș), ajung să ne încețoșeze judecata și luciditatea, fără ca noi să mai gândim limpede și rațional pentru prezent și viitor.“

Deoarece mediul online este unul extrem de vast, mesajele postate nu au distanţe limitate fizic: practic, orice utilizator de internet, din orice parte a globului, poate accesa acea informaţie. Durata în timp a cyberbullying-ului este variată, în sensul în care imaginile sau mesajele umilitoare pot rămâne pe internet sau pot fi descărcate, astfel încât evenimentul calomnierii online lasă urme ce, practic, sunt imposibil de șters. De asemenea, mesajele de calomniere în mediul online pot avea o audienţă neidentificată, potenţial infinită, astfel încât victima să nu poată şti niciodată cine sunt martorii acelei hărţuiri.

Cum ne putem proteja în mediul online și ce putem face, atunci când devenim victima unor atacuri?

Oana Marinescu: „Cel mai bun mod de apărare este prevenția. Este bine ca utilizatorii să aibă în vedere că rețelele sociale reprezintă un spațiu public – diferit, de exemplu, de spațiul sigur al căminului sau al unei întâlniri cu un grup de prieteni apropiați. Pornind de aici, este nevoie ca oamenii să aleagă cu grijă ce postează. De exemplu, să postezi fotografii în slip sau în costum de baie poate să te vulnerabilizeze, fie prin expunerea utilizatorilor la comentarii legate de fizic, fie prin crearea unei imagini proaste, lipsite de credibilitate, din perspectivă profesională. Postarea de fotografii cu copiii poate fi, de asemenea, riscantă. Sunt numeroase alerte ale specialiștilor în infracționalitate care avertizează părinții să nu își expună copiii pe internet, pentru a nu fi luați în vizor de persoane rău intenționate. Pe de altă parte, alegerea vocabularului utilizat ne ajută să prevenim diverse atacuri. Dacă vorbim agresiv sau folosim injurii la adresa celorlalți, atunci este mult mai probabil să devenim noi înșine ținta unor atacuri de acest gen.

Cu toate măsurile de precauție, e posibil să devenim totuși ținta unor atacuri pe rețelele sociale. Sunt cazuri de bullying propriu-zis, când cineva vrea să ne atace, să își verse furia sau frustrările, să umilească, să hărțuiască. Firește, nu putem să fim siguri din prima care sunt intențiile atacatorului. Putem să testăm acest lucru, încercând o calmare a atacului, prin formularea unui contra-argument rațional, elegant, în care atragem atenția că acel comentariu a fost deplasat sau incorect și arătăm de ce. Dacă este un comentariu mincinos, este bine să demontăm minciuna. Dacă a fost o greșeală, atunci cel mai adesea inițiatorul atacului fie se oprește, fie încearcă o reformulare, fie își cere scuze (mai rar, dar se întâmplă). Dacă intenția este rea și atacatorul este determinat să continue, atunci fiecare răspuns al nostru îl va stimula să atace din nou. Dacă trece de orice limită, atunci soluția este «unfriend» și «ban», împreună cu o clarificare pentru cei din lista noastră. Uneori, nu e nevoie să ajungem până la genul acesta de «divorț»: după o ceartă pe un subiect, un utilizator agresiv poate renunța să mai comenteze pe wall-ul nostru. În cazul unui atac foarte dur și prelungit putem avea în vedere și reconstruirea imaginii proprii, respectiv publicarea unor mesaje care să ne permită să restabilim situația și să aducem lucrurile pe făgașul lor.“

Gáspár György ne explică: „Deşi, adesea, instinctul ne spune să ripostăm, să ne răzbunăm, înțelept este să ne detașăm de agresor, fără să intrăm în dansul distructiv al acestuia. Și aici, ca în orice interacțiune umană, lipsa de reacție sau feedback este cea mai bună armă. Mai apoi, ajută să ne deconectăm pentru o vreme de la profilul de Facebook sau, dacă agresorul utilizează un alt canal digital, să-i blocăm accesul. Putem preveni foarte multe neplăceri prin activarea setărilor de intimitate în mediul online, care funcționează la fel ca limitele sau granițele psihologice din offline. Prea multă expunere în online atrage cu sine și multă vulnerabilitate; iar pentru a ne păstra siguranța psihologică și emoțională, trebuie să fim precauți și înțelepți vizavi de expunerea noastră în spațiul cibernetic. Capturile de ecran sunt, de asemenea, o recomandare a experților în siguranța online — deși raportarea bullyingului cibernetic poate fi credibilă, acuzațiile pot fi negate. Acestea ar fi recomandările pentru comportamentele online, eu recomand ca toate să fie dublate și de o serie de acțiuni în mediul offline. Batjocura virtuală este extrem de dureroasă și poate activa multă rușine — emoție despre care știm că este aproape imposibil de dus de unul singur, de aceea este ca un antidot psihologic să luăm legătura cu persoanele noastre de încredere și folosindu-ne de #puterearelațiilor să ne creștem reziliența la agresivitate.“

Despre principalele cauze ce favorizează apariţia şi răspândirea fenomenului de cyberbullying, am vorbit cu sociologul Mirela Pinte: „Cercetările sociologice evidenţiază cel puţin trei categorii importante de factori favorizanţi. S-a dovedit de repetate ori că acei copii care nu se află sub o atentă supraveghere parentală sunt mai predispuşi să devină actori ai cyberbullying-ului, fie în calitate de agresori, fie în calitate de victime. Condiţiile de viaţă reprezintă o a doua categorie de factori favorizanţi: tot mai mulţi copii şi adolescenţi trăiesc în familii şi cămine destrămate sau cu probleme de relaţionare de multe feluri. Aceştia trăiesc în medii ostile, experimentează pe propria lor piele abuzul părinţilor sau al fraţilor, iar cyberbullying-ul este un răspuns de adaptare la asemenea medii, creându-le falsa impresie că e o metodă utilă de a se împăca cu ei înşişi sau cu condiţiile lor de viaţă. În al treilea rând, reţelele media ce au facilitat interconectivitatea umană au favorizat în acelaşi timp multiplicarea posibilităţilor de implicare în actele de cyberbullying. Glorificarea violenţei face ca aceasta să pară o cale dezirabilă de atingere a scopurilor proprii, foarte atractivă pentru copii şi adolescenţi, care încă sunt nesiguri de propriile lor capacităţi, şi pentru cei care nu au o imagine de sine puternică. Nevoia lor de apartenenţă, obsesia de a corespunde normelor impuse de grupurile în care caută să se integreze, îi determină să adopte atitudini egoiste şi lipsite de empatie, ajungând uşor la a-i umili pe ceilalţi, pentru a scăpa ei înşişi de acest tip de tratament.“

Pe de altă parte, fără să vrem, ajungem să fim influenţaţi, chiar şi în calitate de spectatori, de acest fenomen de bullying, într-o societate în care vedem pe numeroase canale media cum sunt elogiate unele comportamente de abuz sau umilire. „Afluxul de emisiuni de tipul «reality TV», mult mai accentuat decât în trecut, emisiuni care par să îşi facă un titlu de glorie din a-i umili şi a-i desconsidera pe ceilalţi, îi afectează în primul rând pe copiii şi tinerii care încă sunt în căutarea şi consolidarea de valori. Ei sunt protejaţi doar la nivel declarativ de efectele nedorite ale acestui tip de emisiuni, având în vedere acea cauză pe care o menţionam anterior: supravegherea deficitară de către părinţi. Copiii şi tinerii sunt încă impresionabili şi copiază cu multă uşurinţă, aproape fără discernământ, toate comportamentele negative şi non-valorile ce sunt promovate cu atâta generozitate în show-urile de televiziune sau în social media.“ ne spune Mirela Pinte.

℗PUBLICITATE



Despre ceea ce îi determină pe oameni să recurgă la cyberbullying, avem și perspectiva psihologică a lui Gáspár György: „Atât bullying-ul cibernetic, cât și cel tradițional sunt o poveste despre cruzimea fără limite; adevărul este și că în mediul virtual avem un deficit major de compasiune și o criză de empatie. Cu alte cuvinte, la baza acestor comportamente de dezumanizare a celorlalți se poate afla un deficit major de compasiune și o dorință bolnăvicioasă de a face rău în mod intenționat. Foarte mulți ani, specialiștii în psihologie erau de părere că nesiguranța și lipsa stimei de sine îi încurajează pe agresori să fie inumani; în zilele noastre, experții în psihologia comportamentului online ne spun răspicat că această teorie nu mai este valabilă — fiindcă ceea ce-l motivează pe agresorul digital nu este lipsa încrederii în sine, ci, posibil, tocmai o încredere prea mare în faptul că poate face orice fără a suporta niciun fel de consecințe. Majoritatea adolescenților și a tinerilor care încalcă regulile de «netichetă» (bunul simț și asertivitatea în spațiul virtual) sunt motivați de: intenția de a câștiga statut social prin agresarea unor semeni tocmai în punctele lor vulnerabile; dorința de putere și control asupra altora; și atenția care vine din partea martorilor virtuali — care, din păcate, prin pasivitate sau prin «like» și «share» încurajează, fără să realizeze, agresorul.“

Am vrut să aflăm şi ce putem face din punct de vedere legal în România, în ceea ce priveşte fenomenul de cyberbullying, iar întrebarea firească a fost: Suntem oare protejaţi de lege, în faţa unor astfel de abuzuri? Avocatul Denis Ziadin, ne-a răspuns: „În România nu există, la momentul actual, legislaţie specifică pe cyberbullying. Avem însă în Codul Penal articole care incriminează determinarea sau înlesnirea sinuciderii, ameninţarea, şantajul, hărțuirea, violarea vieţii private; de asemenea, în cazul minorilor, Codul Civil şi Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor reglementează drepturile fundamentale ale copilului, printre care şi dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de violenţă, abuz, dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de discriminare, dreptul de a nu fi tratat în moduri degradante.“

Am întrebat avocatul despre demersurile pe care le putem face pentru a ne apăra din punct de vedere legal: „În cazul în care o persoană devine victimă a cyberbullying-ului, aceasta poate formula o plângere penală, pentru sesizarea organelor de cercetare penală. Este recomandat ca, în cazul mesageriei electronice şi a celei instant, să se recurgă la mijloace suplimentare de filtrare şi blocare a aplicaţiilor respective, pentru a fi protejat de corespondenţa nedorită sau mesajele injurioase. De asemenea, ideal este a se salva mesajele, pentru a le putea folosi ca mijloc de probă în fața organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată.“ — Denis Ziadin, avocat.

Analizat din perspectiva sociologului Mirela Pinte, fenomenul de bullying, ar putea fi prevenit „dacă reuşim să intervenim la nivelul cauzelor profunde şi nu doar să penalizăm actele în sine. Acest lucru presupune însă costuri sociale dificil de accesat în acest moment, aşadar într-o primă etapă este indicat să căutăm cele mai bune strategii defensive, implicând toţi factorii interesaţi și relevanţi din viaţa copiilor sau a tinerilor: familia, acolo unde este posibil, pentru a forma şi a întări modelele comportamentale pozitive; educatorii, pentru a dubla eforturile familiei de formare a stimei de sine; grupurile de «peer», pentru a încuraja atitudinile corecte şi responsabile; specialiştii (psihologi, poliţişti, jurişti etc.), care pot susţine eforturile de conştientizare a urmărilor cauzate de actele indezirabile.“

Platformele sociale au devenit astăzi un mediu extrem de popular, de manifestare şi de împărtăşire a opiniilor și a intereselor personale. Prin urmare, spaţiul virtual poate fi pe drept cuvânt considerat noul teren de întâlnire, iar pentru unii dintre utilizatori este chiar un teren de luptă, unde se duc războaie crude, cu un impact devastator asupra celor care sunt ţintele unor bombardamente cu injurii, denigrări, umiliri. Există un profil psihologic al victimelor sau al atacatorilor din mediul online? „Este aproape imposibil de scanat un portret cu trăsături definitorii. Realitatea este că vorbim despre un comportament atât de versatil, încât fiecare dintre noi poate pendula extrem de ușor de la rolul de agresor la cel de victimă – și invers. Studiile ne arată foarte clar că agresor poate fi un copil sau adult dintr-o familie funcțională sau disfuncțională, dintr-un mediu înstărit și educat sau dintr-unul precar și fără educație. Aceștia pot să fie «băieții răi» de la colțul străzii sau «prietenii» de pe Facebook. Cred însă că este mai indicat să ne gândim la bullying ca la niște acțiuni sociale sau ca la un proces, decât ca la ceva ce definește o persoană.“ — Gáspár György, psiholog.

Din păcate, cyberbullying-ul este o realitate cu care se confruntă tot mai mulți dintre noi, fie în calitate de victimă, fie de spectatori, iar Gáspár György atrage atentia spunând: „Bullying-ul cibernetic este în floare – asta și pentru că cei mai mulți dintre martori consideră că nu este treaba lor să intervină. Dar cred că este esențial să conștientizăm că, în orice moment, victima poate deveni copilul nostru sau chiar noi înșine și, prin urmare, nimeni nu are imunitate în acest sens.“ Și atunci, întrebarea firească este: Ce poate face reţeaua de suport (familie, prieteni, simpatizanţi) a unei victime a cyberbullying-ului? Vrem sau nu, trăim într-o perioadă în care cei mai mulți dintre noi trebuie să își cultive cetățenia digitală. Dacă nu ai copii, este, probabil, puțin mai ușor, pentru că nu ai prea multă responsabilitate față de cei aflați în grija ta, dar dacă ești părinte, consider că paretingul digital trebuie să se regăsească cumva în fiecare familie, cu intenția de a crește reziliența copiilor în mediul virtual și de a-i ajuta să devină buni cetățeni digitali. Mulți dintre noi, adulții de azi, cei din generația X (născuți în anii ’70 și ’80), suntem niște imigranți digitali, în timp ce copiii noștri sunt nativi digitali. Iar pentru a le putea fi aproape, este înțelept să-i educăm în așa fel încât să nu-i privăm de digital, ci să-i ajutăm să recunoască ce este OK și ce nu este OK. Pe de altă parte, atunci când ajungem să fim martorii unui bullying, uneori, este înțelept să nu ne lăsăm ghidați de frică, ci să alegem curajul, compasiunea și conectarea. Să spunem STOP și să acceptăm că, cel mai probabil, mintea umană, într-o astfel de situație, ar putea spune că «Niciodată nu este momentul potrivit! Niciodată nu este convenabil să devii vocea unei victime a bullying-ului, care și-a pierdut vocea.» Dar întrebările-cheie sunt următoarele: Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu eu, atunci cine? Fiecare dintre noi este, sub o formă sau alta, responsabil pentru eliminarea agresivității și reumanizarea relațiilor, atât în offline, cât și în online.“ — Gáspár György.

Am întrebat expertul în comunicare Oana Marinescu dacă există anumite demersuri pe care le-ar putea recomanda, cu scopul de a combate o imagine calomniată a unei persoane, fie ea cu statut public ori ba. „Ca principiu general, abordarea pe care o recomand se bazează pe câteva principii: 1. Prevenția; 2. Bunul-simț și respectul pentru celălalt și, implicit, pentru sine – să nu uităm că rețelele sociale sunt, de fapt, un spațiu public; 3. Alegerea unei strategii personale – ce subiecte abordăm în public, ce păstrăm în viața privată, etc. 4. Responsabilitatea personală legată de ce postăm și cum postăm.“

Trăim într-o societate în care ne putem bucura de libertatea de exprimare. Să nu uităm, însă, să cultivăm cu mai multă atenție responsabilitatea în comunicare și să încurajăm respectul în relațiile cu ceilalți.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
37,95 lei
Continuă cumpărăturile
1