Skip to content

Este psiholog clinician și psihoterapeut relațional. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” și două programe de formare în psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Atunci când suficient este insuficient

Atunci când suficient este insuficient

Ți-ai dorit vreodată un lucru atât de tare încât ai fi făcut orice pentru a-l obține – ai lucrat mai mult sau ai făcut economii pe o perioadă mai lungă de timp; poate chiar ai rugat vreun sfânt să-ți îndeplinească dorința? Indiferent că a fost…

Izolarea nu e o opțiune

Izolarea nu e o opțiune

Puține sunt acele persoane care nu s-au întâlnit vreodată cu dorința de a trăi izolate de restul oamenilor, de a deține un loc retras, intim, departe de omenire. Pare a fi o experiență fascinantă, însă studiile ne arată că în realitate aceasta poate fi un…

Iuda „filantropicul” (partea a 2-a)

Iuda „filantropicul” (partea a 2-a)

În prima parte a articolului am descris în linii mari personalitatea persoanelor manipulatoare. Însă ce putem face pentru a nu ne lăsa prinși în capcana acestora? 1. Identifică tacticile de manipulare și control. G.K. Simon este de părere că există o serie de mecanisme utilizate…

Cum răspunde creierul fericit la situațiile negative

Cum răspunde creierul fericit la situațiile negative

Cercetări recente oferă o nouă perspectivă asupra amigdalei – sugerează faptul că oamenii fericiți reușesc să accepte ambele fațete ale unei situații, atât cea pozitivă, cât și cea negativă. Spargi un pahar în timp ce pregătești micul dejun. Ești blocat în trafic în timp ce…

Iuda „filantropicul“

Iuda „filantropicul“

Am întâlnit recent o persoană care îmi spunea cât de dificil îi este să își apere drepturile în aproape orice palier al vieții sale, cum, de foarte multe ori, conștientizează că îi este invadat spațiul personal, că este tratat cu lipsă de respect sau că…

Vreau gard la casă! Dorințele tale sunt lipsite de importanță pentru ceilalți

Vreau gard la casă! Dorințele tale sunt lipsite de importanță pentru ceilalți

Când suntem copii singurul lucru pe care nu ne putem permite să îl pierdem este dragostea părințiilor noștri. E un risc pe care niciun copil nu și-l poate asuma. Ar avea prea multe de pierdut. Așadar, pentru a câștiga și/sau păstra iubirea părinților (chipurile, necondiționată),…

Când mai mult ca perfect ne face agramați?

Când mai mult ca perfect ne face agramați?

Întâlnesc tot mai frecvent persoane care își atribuie, cu mândrie (din păcate chiar și printre colegii de breaslă), eticheta de perfecționist și o fac cu sclipirea aceea în ochi specifică copiilor care primesc dulciuri. E aproape o modă să te prezinți utilizând acest descriptor –…

Vrei să dansăm? Cine sunt eu dincolo de relațiile mele, dincolo de oameni

Vrei să dansăm? Cine sunt eu dincolo de relațiile mele, dincolo de oameni

Când eram copil obișnuiam uneori să îmi imaginez cum m-aș simți dacă aș fi singură pe lume. Cu o curiozitate plină de teamă, mă proiectam pe o plajă pustie, sălbatică, cu nisip cald și fin, scăldat într-o lumină sclipitoare… și marea… marea era îmbrăcată într-un…

Dezvoltarea inteligenței erotice – Recomandări de la Esther Perel

Dezvoltarea inteligenței erotice – Recomandări de la Esther Perel

Cum pot menține cuplurile flacăra aprinsă? Esther Perel reprezintă o triplă amenințare. Vizionară, frumoasă și incredibil de inteligentă, psihoterapeuta belgiană este autoarea cărții Inteligența erotică: Reconcilierea vieții erotice cu viața de familie, o carte de referință, care a ajutat milioane de cupluri să înțeleagă conflictul…

Clepsidra

Clepsidra. Separarea nu înseamnă a pierde, ci a învăța să dai drumul

Zilele acestea am reîntâlnit-o! A trecut puțin timp de când nu ne-am văzut și totuși era atât de schimbată. Prezența ei o simțeam în fiecare celulă a corpului meu, însă cel mai tare simțeam surprinderea… Acum, pentru prima dată, era frumoasă, încrezătoare, plină de speranță…

Muzeul pasiunii. Toate tentativele noastre de a iubi vor fi sortite eșecului, dacă nu vom încerca, să ne dezvoltăm personalitatea deplină

Muzeul pasiunii. Toate tentativele noastre de a iubi vor fi sortite eșecului, dacă nu vom încerca, să ne dezvoltăm personalitatea deplină

De multă vreme încoace, relațiile de cuplu reprezintă „meniul“ meu preferat; la micul dejun, la prânz, la cină, acasă, ca musafir, pe stradă, la cumpărături, etc. Profesional, am încercat continuu să aflu rețete noi, să le testez, să le adulmec mirosul, să le savurez gustul…

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
24,75 lei
Continuă cumpărăturile
1