Atenția – în sala de forță a minții

Recunosc, mi-aș dori să fiu întrebată, când mă întâlnesc cu o persoană cunoscută, nu – Ce mai faci? – enunț care îmi trimite gândurile la plimbare spre aleea inscripționată cu – Ai realizat ceva meritoriu?, în schimb, cu mult mai adecvata interogație – Cum te simți astăzi, care este starea de spirit? Asta deoarece a vorbi cuiva din afara ființei tale despre gândurile ce îți trec prin minte, valorile pe care le prețuiești și îți ghidează viața, stilul emoțional în care îți conduci experiențele cotidiene sunt aspecte ce țin de intimul tău absolut, de propria ta gândire. Gândurile noastre, spun studiile de cercetare din sfera neuroștiințelor, vin și pleacă într-un mod eratic, iar una dintre urmările discursului narativ interminabil care se desfășoară în mintea noastră epuizându-ne sunt stările care se instalează în ființa noastră și lasă, la rândul lor, urme asupra sănătății noastre mentale și fizice Și, cel mai grav aspect, ne influențează modul în care percepem lumea și învățăm din experiențele noastre de viață.

Probabil că întrebarea corectă ar putea fi – Cum percepi lumea astăzi? Asta, deoarece, așa cum harta unei locații nu este totuna cu teritoriul fizic văzut tridimensional, tot astfel, noi înșine suntem în funcție de ceea ce experimentăm clipă-de-clipă și felul în care ne raportăm la ceea ce este în jurul nostru – noi și universul mai mult sau mai puțin extins. Iar cunoașterea noastră evoluează și dobândește noi perspective și profunzimi, nu doar prin acumularea de informații, cât mai ales prin înțelegerea modului în care lucrurile funcționează, prin incitarea curiozității noastre insațiabile și infinite de a pricepe „care este mersul lucrurilor” sau „despre ce este vorba”. Sintagma aceasta, „despre ce este vorba” ar deveni astfel o stare la care cu toții tânjim să accedem, atâta timp cât avem în gena noastră motivația care ne impulsionează să știm care este sensul existenței noastre.

Aceasta este esența inteligenței umane. Milioane de elemente și aspecte ce țin de ordinea exterioară ființei umane se supun atenției simțurilor mele, dar foarte puține intră în raza de atenție sau focalizarea minții mele și deci, nu vor fi experimentate. De ce? Deoarece nu prezintă interes pentru mine, după cum afirma William James, precursorul psihologiei funcționale, discutând despre atenție, ideea că mintea există în forma de azi datorită unor permanente eforturi din trecut de a se adapta la medii diferite și multitasking – avantlalettre – și subliniind natura adaptivă a proceselor nervoase și mentale. De unde rezultă logica inferență că o complexitate sporită a experiențelor și, prin urmare, a comportamentelor face parte din procesul evolutiv. Actul de acordare a atenției, spunea James în Principiile psihologiei, precum și modul în care este performat este ceea ce face distincția dintre genii și oameni obișnuiți – o atenție susținută este specifică pentru o minte mai flexibilă, mai bogată în dobândirea de noi informații, mai revigorată și mai originală. În astfel de minți, subiectele înmuguresc, dau vlăstare și se dezoltă. În fiecare moment, ele se bucură de plăcerea de a descoperi o nouă consecință și își simt fermecată atenția cu imboldul de a o lua de la capăt cu ceva nou. Iar unitatea de măsură a geniului, observa James, înflăcărându-se sub imboldul voluptos al sentimentului care ne amintește de personalitatea maiestuoasă a lui Goethe, nu este într-atât de mult stilul mental al modului cum ne focusăm atenția, cât discernământul disciplinat față de ce alegem ca obiect de concentrare a atenției. Așadar, concluzia ar fi simplă: geniile diferă de oamenii obișnuiți mai puțin prin acuitatea atenției lor, cât mai ales prin natura obiectelor asupra cărora ea este în mod succesiv focalizată.

Astăzi, atenția a devenit subiect de studiu și a extins analiza mecanismelor gândirii spre sfere conexe ale practicării unor tehnici strategice de concentrare a minții care integrează exerciții de practicare a stării de conștientizare – mindfulness – deschizându-se un portal nou de studiu al modului în care spiritualitatea orientală poate să întărească și completeze bazele psihologiei occidentale. Lumea budismului este de acum integrată în universul vast al psihoterapiei, dându-și mâna pentru a accede la o înțelegere mai cuprinzătoare a aspectelor pe care le implică mecanismele cognitive pentru a atinge dezideratul oricărei ființe umane, o viață fizică și emoțională echilibrată și sănătoasă.


Mintea umană este cel mai fascinant mecanism „viu” din acest univers cunoscut de noi. Funcțiile sale sunt distribuite printr-o inteligență creatoare în moduri uimitoare prin regiunile constitutive ale organismului uman și sunt activate printr-o rețea complexă de conexiuni, pe care încă ne străduim să le sondăm și cunoaștem. Un mecanism uriaș prin complexitatea sa, care creează și recreează realitatea în mod simultan, moment-după-moment, lucrând la foc continuu. „Într-o lume complexă, în care aproape oricine are acces la aceleași informații, noua valoare ia naștere din sinteza originală, din punerea cap la cap a ideilor într-un mod inedit și din întrebări deștepte care să descătușeze un potențial încă neexploatat. Intuițiile creatoare antrenează alăturarea de elemente într-un mod util, inedit”, spune psihologul Daniel Goleman.

Cu siguranță, mintea intuitivă este „un dar sacru”, așa cum specifica Albert Einstein, în vreme ce „mintea logică este un slujitor credincios”. Dar exact această conexiune creatoare dintre clipa care ne captează atenția și pune capăt pentru scurt timp minții discursive este cea care prinde viață în mintea noastră, când creierul a și generat, instant, un spike de unde gamma, iar cercetătorii, cunosc bine „sentimentul”, întrucât astfel de spike-uri de unde gamma – similare metaforei despre mușcătura din mărul virtual, insight-ul alegerii logo-ului faimos de către o minte strălucită, Steve Jobs, se petrec doar cu câteva secunde înaintea momentelor Evrika! de revelație genială, ale minților creatoare. Am pătruns astfel, deja într-o zonă asociată cu visele, metaforele, frul roșu al creației artistice, mitul și poezia, locul unde asocierile libere, aceste forme prin care operează limbajul inconștientului, pe tărâmul de lucru al lui Freud, deschide o ușă ce duce spre activarea unui mod de conștiință deschisă.

Pe de o parte, mintea noastră deține un repertoriu extrem de bogat de idei, acumulări de percepții și informații senzoriale, amintiri și posibile asocieri, pe de altă parte, tot ea deține flexibilitatea de a le activa și a le pune la lucru, direcționându-le spre zona de acțiune a atenței noastre focusate. Atenția este acea energie pe care o folosim pentru a ne angaja în realația noastră cu lumea. Modul cum ne folosim atenția influențează tot ce facem. De aceea, atenția este esențială pentru existența noastră, pentru conexiunile noastre relaționale, calitatea vieții noastre. Se poate spune că exact asupra ce alegem să ne focusăm atenția creează propria noastră existență.


Focusarea atenției a devenit un dispozitiv organic de adaptare absolut indispensabil pentru supraviețuire. Astăzi, în sfera cercetării există programe pentru dezvoltarea empatiei și învățarea concentrării atenției asupra factorilor care îi ajută pe medici, de exemplu, să se monitorizeze singuri în legătură cu atenția focusată asupra „citirea” emoțiilor de pe chipul pacienților. Această empatie comportamentală, susține Dr. Helen Riess, de la Massachusetts General Hospital, care conduce un astfel de program conceput ca un proiect educațional care să crească empatia medicilor și a farmaciștilor, poate să constituie o lecție valoroasă pentru modul pozitiv de reacție a pacienților, iar în termenii eficienței, „empatia înseamnă de fapt economie pe termen lung.” Așadar, focusarea înseamnă în mod special, un acord perceptiv. Circuitele neuronale ale amigdalei, concentrate în zona mediană a creierului, operează în mod spontan. Ne bazăm pe ea ca să intrăm în alertă în fața unui posibil pericol și să ne spună de ce anume este nevoie ca să acordăm atenție de urgență. Dar, de obicei, circuitele neuronale automate, atât de prompte în direcționarea atenției noastre, nu au la dispoziție un aparat perceptiv sau încărcătura emoțională pentru identificarea sistemelor și a pericolelor provocate de ele. Monitorul nu înregistrează nicio activitate. Mintea noastră este preocupată de amenințarea unor posibile pericole mici, în schimb, sistemele mentale nu ne alertează atenția cu privire la iminența unor reale pericole iminente, venite, de exemplu, din ecosistem. Când ne răsfățăm ingerând o bucată uriașă de tort delicios, nu primim niciun semnal care să ne spună: „Pericol extrem, ia măsuri de urgență, dacă o ții tot așa, zilele îți sunt numărate!

La nivel global, experții sunt îngrijorați de impasibilitatea minții umane de a transmite semnale și de a-și canaliza atenția asupra prăbușirii iminente a realității sistemice. Comitetul de Experți Interguvernamentali pentru Schimbări Climatice din Statele Unite s-a angajat într-un astfel de demers pentru a-i convinge pe cei care nu sunt la curent cu ce se petrece astăzi în lume că trebuie să conștientizeze pericolul fenomenului de încălzire globală. Cu multe secole în urmă, supraviețuirea triburilor de vânători-culegători depindea de acuitatea armonizării ecologice, în schimb, azi, când beneficiem de luxul de a trăi în confort, mințile noastre dau dovadă de o indiferență oarbă față de starea lumii naturale.

Mintea își ia momentele ei de vacanță, rătăcind fără sens, uneori exact când am avea nevoie de focusare. Pătrunzând în „sala de forță a minții”, după cum formula atât de sugestiv psihologul și autorul Daniel Goleman, înțelegem că atenția este un fel de mușchi mental care poate fi tonifiat prin antrenament. Cercetătorii în neurologie de la Emory University au studiat activitatea cerebrală a subiecților aflați în stare de meditație recurgând la RMN-uri funcționale. Există un ciclu cognitiv care urmează un tipar – abaterea minții de la ținta inițială, conștientizarea acestei realități, readucerea atenției la focusarea asupra țintei inițiale și concentrarea atenției asupra momentului prezent. Când simți că atenția îți fuge la altceva decât ținta inițială sau obiectivul propus, la nivelul creierului se activează circuitul nervos median. În momentul în care ai conștientizat că mintea ta rătăcește aiurea, se activează instantaneu o nouă rețea de impulsuri care captează atenția. Astfel, pe măsură ce îți redirecționezi atenția asupra propriei respirații și o menții acolo, se vor activa circuitele de control cognitiv din zona prefrontală. Este un exercițiu care, asemenea oricărei practici susținute, are ca rezultat o creștere a „masei musculare”.

Studiile au demonstrat că acei practicanți mai experimentați ai meditației sunt capabili să își dezactiveze mai rapid circuitul nervos la nivel median, odată ce vor fi conștientizat abaterea atenției. Pe măsură ce gândurile lor devin, prin exercițiu, mai puțin angajante, lor le este mai ușor să lase orice altă preocupare deoparte și să revină la respirație. Totodată, s-a ajuns la concluzia că există o mai mare activitate de impulsuri nervoase între segmentul asociat cu schimbarea „focusului” atenției și cele asociate cu decuplarea atenției, iar această creștere a fluxului de impulsuri la nivel cerebral este comună nu numai practicanților experimentați ai meditației, dar și atleților de performanță.

Emoțiile au și ele un rol important în ceea ce privește puterea de concentrare a minții. Conform unui principiu verificat al terapiei cognitive, negativitatea ne împinge către o sferă restrânsă de gânduri, iar focalizarea atenției asupra unor aspecte negative cu care ne confruntăm în viață conduce direct la depresie. Sentimentele pozitive, pe de altă parte, ne ajută să ne extindem orizontul atenției, să descoperim o libertate infinită de a identifica o multitudine de posibilități de a rezolva o problemă. Gândirea pozitivă ne schimbă, de fapt, percepția – putem să vedem imaginea de ansamblu, să ieșim din carapacea eului egocentric și să ne mutăm atenția asupra celorlalți. Se poate chiar ca atenția să ne fie captată de un obiect sau obiectiv interesant din exterior, care are în strategia sa de existență ca miză, exact atenția noastră, cum este cazul industriilor bazate pe neuromarketing. Dar atenția are tendința de a se concentra în general pe ceva cu sens, ceva care contează. Atenția poate deveni o cheie esențială în psihoterapie. Când atenția este îndreptată asupra emoției în discuție – în special, asupra experienței fizice a acelei emoții – ea încetează să mai fie experimentată ca o entitate statică și amenințătoare, pentru a deveni, în schimb, un proces în desfășurare, definibil în timp și în spațiu. Iar tehnica concentrării atenției permite emoției negative să fie experimentată ca izvorând din propria ființă și să poată fi înțeleasă și aceptată, fără să ne fie teamă de ea.

Atenția este cea mai prețioasă și pură formă de generozitate” afirma Simone Weil, într-o formulare sincretică devenită faimoasă. Modul nostru de a fi prezenți aici-și-acum este cel care conferă calitatea semnificației a ceea ce percepem. Conștiința interioară ignoră orice obiect, raportarea noastră se face nu la lume, ci la calitatea lui a fi în cel mai pur sens. În chip strategic, azi există tehnici de dezvoltare a unui alt mod de raportare la realitate, cel dezvoltat prin exercițiul meditației, având în vedere că practicile orientale și ale stării de mindfulness au devenit un loc comun de experimentare a calității ridicate a conștientizării prezenței noastre. Meditația budistă înțelege mintea noastră cea cu care gândim zi de zi, neantrenată, ca fiind punctul ei natural de pornire a practicii, ceea ce necesită dezvoltarea unei anumite atitudini atenționale, atenția primară sau „pură”. Definită drept conștientizarea clară și fermă a ceea ce nouă ni se întâmplă și ceea ce se întâmplă în noi înșine în momente succesive de percepție, atenția pură are ca punct de pornire această minte deocamdată neanalizată și se deschise pentru a observa mintea, emoțiile și corpul exact așa cum sunt, fără să încerce să schimbe ceva. Iar acesta constituie principiul fundamental al psihologiei budiste, care postulează că acest tip de atenție înseamnă, el însuși, vindecare. Prin aplicarea repetată a acestei strategii atenționale, revelațiile lui Buddha pot fi realizate prin capacitățile proprii activate de fiecare dintre noi.

Atenția pură necesită o deschidere totală față de experiența interioară. Practicarea atenției pure înseamnă descoperirea fără încetare a sinelui reactiv și întoarcerea meditatorului, iar și iar, la materialul primar al experienței. Iar acest lucru, conform lui Winnicott, are potențialul unei descoperiri fundamentale, deoarece, doar în „această stare în care nu este nevoit să reacționeze” poate sinele „să înceapă să fie.” Dar, în mod indubitabil, atenția este un proces neuronal idiosincratic, îmi permit eu să afirm, mai ales dacă ne gândim la diferențele culturale – pentru orientali, realitatea începe acolo unde dimensiunea spațio-temporală dispare. Se accede la starea de mindfulness prin dezvoltarea unei ambianțe din ce în ce mai intense pe măsura desfacerii din strânsoarea eului existențial. Din contră, pentru noi, occidentalii, realitatea spațio-temporală este câmpul de manifestare a acestei realități. În Orient este vorba despre dezintegrare, în Occident, integrare. Atenția fiecăruia dintre noi este un instrument de adaptare și reglare în funcție de coordonatele mediului și modificările lumii interioare.

Distribuie acum

Iustina Cojocaru

Absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi străine, a fost profesor în cadrul Academiei de Studii Economice. Din 2009, este traducătorul a peste 30 de titluri din domeniul non-fiction în principal politologie, economie, filosofie, psihologie și psihanaliză, colaborând cu cele mai reprezentative edituri din România.

Mai multe articole de Iustina Cojocaru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA