Skip to content

Primii fulgi de zăpadă ne anunță rece că vine iarna. Dar ne încalzește repede gândul sărbătorilor ce vin, între care, cea mai luminoasă este Crăciunul. Bucuria e deopotrivă atât a copiilor, cât și a adulților și fiecare se pregătește în felul lui să o întâmpine.

Mi-amintesc de vremea când priveam cu ochi de copil tot ceea ce însemna pregătirea pentru Crăciun: bunica urca în pod „vasele de dulce” și le cobora pe „cele de post”, rânduia cărțile de rugăciuni pentru ca fiecare zi să fie binecuvântată cu câte o rugăciune și rememora cu voce tare familiile sărmane din sat cărora le pregătea ciorapi tricotați, pulovere și fulare, iar la tăiatul porcului le dădea câte o ulcică de lut plină cu untură și câte puțin din „darurile porcului” cum spunea ea. Pe atunci, noi, copiii, trebuia să fim buni – atât. Și mi-aduc aminte cu câtă bucurie se făcea totul, ca și cum această pregătire ne-ar fi înnobilat cu calități deosebite.

Adolescentă fiind și trăind mai mult la oraș, am simțit metamorfoza sărbătorilor de Crăciun. Postul era mai blând, rugăciunea mai grăbită și dispăruseră și oamenii sărmani. Pregăteam câteva pachete pentru bătrânii din vecini, care nu mai împodobeau brad, și așteptam cu nerăbdare cadourile noastre de Crăciun. Bucuria se împodobise cu o haină roșie de nerăbdare, care aproape o acoperise cu totul. Iar noi trebuia să știm ce ne dorim – atât.

Parcă m-am trezit dintr-un vis… în care eram la casa mea, cu familia mea, pregătindu-mă de Crăciun. Alergasem toată săptămâna după serviciu să îmi fac cumpărăturile, eram obosită și nervoasă, curățenia nu era gata, se anunțaseră niște musafiri, mă durea capul pentru că mâncasem pe apucate ce-mi picase la îndemână și ai mei mă anunțaseră că de Crăciun nu știu ce cadou vor… „Ce-ar fi, dacă am face Crăciunul la Predeal? Am merge și la schi.” Întrebarea a rămas undeva suspendată în aer, bucuria plecase de mult în exil, iar noi nu știam ce ne mai dorim.

Da, m-am trezit din vis și am început să mă pregătesc de Crăciun… Acum sunt în perioada „pre”, „gătitul” va urma. Gătitul va fi înnobilarea cu bucuria „nașterii din nou”.

Acum aleg, ferm și conștient, să consacru fiecare gând, faptă sau simțire Spiritului Sacru al Crăciunului. Pornind de la etimologia cuvântului „consacrare“ (care înseamnă „a dărui cu totul, a dedica, a recunoaște ca fiind valabil, a da un caracter sacru“), e lesne de înțeles care va fi munca mea. Și dacă bunica mea a postit și s-a rugat și a primit cununa bucuriei, eu voi consacra fiecare îmbucătură de mâncare Lui și fiecare gură de apă și fiecare clipă de odihnă. Voi consacra fiecare cuvânt rostit ca și cum ar fi un cuvânt de rugăciune, fiecare rod al muncii mele ca și cum ar fi cel mai prețios dar. Voi consacra existența mea întreagă Lui, ca semn de recunoștință a faptului că SUNT o reflexie a tot ceea ce El a pus în mine, iar acest lucru e cel mai înalt semn de prețuire.

℗PUBLICITATE



Și nu mi-e deloc greu să reușesc în această perioadă „pre-gătitoare”. Seamană oarecum cu mindfulness, tehnica pe care am exersat-o de multe ori. Pentru că atenția va fi menținută la nivelul experienței imediate, acceptarea va permite experienței să fie exact așa cum e la momentul prezent, iar conștiința se va păstra trează în fața realității din fiecare clipă. Și fiecare moment de conștientizare va deveni un moment de eliberare de suferința condiționărilor și va face din mine o ființă iubitoare, plină de compasiune. Nu numai că am tehnica, dar am și instrumentul cu care pot realiza acest lucru: creierul meu. În interiorul trunchiului cerebral, există un grup de fibre nervoase numit formațiune reticulată. Aceasta, pentru a se asigura că nu suntem copleșiți zilnic cu toate informațiile senzoriale transmise de organele de simț, își rezervă dreptul de a face o selecție și de a elimina ceea ce nu e relevant penru noi. Cum le alege? În funcție de ceea vede că e foarte important și relevant pentru noi, odată ce-i dăm niște parametri, în funcție de convingerile și credințele noastre, va filtra lumea prin acei parametri și ne va arăta ce vrem să vedem.

Eu aleg să fiu bucuroasă, așadar formațiunea reticulată îi va selecta dintre toți stimulii din mediu exact pe aceia care-mi vor aduce bucuria, cu condiția ca atenția mea să fie activă constant în această direcție, cât mai mult timp.

Se mai spune uneori că „acolo unde este atenția ta, acolo este și puterea, energia, forța ta” și asta nu se datorează decât acestei porțiuni din creierul nostru – acest „ucenic vrăjitor” care nu face altceva decât să aștepte din partea noastră direcția către care vrem să mergem. Alegerile noastre ne definesc pe noi și definesc și viața noastră.

Eu aleg să consacru acum Crăciunului viața mea, cu bucurie și recunoștință. Sunt prezentă în viața mea și a celor de lângă mine, accept provocările fără să le pun etichete și împart din preaplinul meu celor ce nu au. Natura mă inspiră, ea știe în fiecare primăvară să se reînnoiască fără ca cineva să-i amintească. Nouă ne-au fost date spre reamintire Sfintele Sărbători, care au darul de a ne ajuta să facem „pre-gătitul” pentru un nou început. Asta mă înalță la un nivel de conștiință de unde pot reflecta atributele Divinității, pot reflecta iubirea în interiorul și în exteriorul meu. Mă bucur și accept fluxul vieții și toți oamenii pe care viața mi-i aduce în cale. Dăruiesc fiecare moment din viața mea cu creativitate și inspirație. Și simt cum trăiesc o magie când fac asta. De câte ori nu am auzit de „magia Crăciunului”? Acum o înțeleg și o trăiesc, conștientă fiind că magia este în noi. Doar am ales-o și, în calea mea, au apărut și ocaziile de a o manifesta. Fiecare găsește în calea lui tot ce are nevoie și, făcând asta, nimeni nu rămane ne „gătit” pentru Noaptea Magică.

Acum când scriu mă gândesc la firul magic ce ne va uni pe toți atunci când veți citi aceste rânduri și sunt convinsă că, pentru câteva momente, veți dori să fiți magici, să vă „gătiți” și să fiți luminoși ca să străluciți. Și astfel, lumina din sufletele noastre va face din Crăciun o Magică Sărbătoare. O sărbătoare a renașterii și a bucuriei. Fie ca acest fir magic să ne adune mai aproape, să ne facă mai buni și mai frumoși, să ne dăruiască tuturor libertatea de a face cele mai bune alegeri și de a trăi plenar și adevărat. Vă îmbrățisez cu credința că acest lucru se poate…

Cornelia Hancsiki - psiholog și psihoterapeut integrativ, membru al Colegiului Psihologilor din Romania și al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
26,40 lei
Continuă cumpărăturile
1