„Aidem, nevastă, acasă, şi să trăim ca în sân de rai.” De unde ai plecat și unde ai ajuns

Când le-am povestit copiilor despre cum a arătat copilăria mea petrecută în perioada comunistă, le-am surprins o privire suspectă, de parcă m-ar fi bănuit că în realitate am copilărit pe o altă planetă. Cum adică îmi făceam temele la lumina lămpii cu gaz?! Ce e o „lampă cu gaz”? Mâncam banane o dată pe an, doar în preajma Crăciunului?! Stăteam la coadă și ne înghesuiam pentru o rație de pâine/lapte/carne? Pe atunci nu exista ciocolată în magazine?! …nu erau lucruri pe care mintea lor să le poată concepe. Diferența dintre povestea mea și realitatea vieții lor era mult prea mare.

Și, cu toate că mintea mea știa deja despre această diferență uriașă, abia suspiciunea lor m-a făcut brusc conștientă despre ce provocări de adaptare au avut oamenii din generația mea. Cumva, am parcurs cu toții varianta modernă a transformării din „omul peșterii” în „omul zilelor noastre”. La galop, pe „repede înainte“, însetați de libertate, cu frica de necunoscut și speranța tuturor posibilităților braț la braț.

De unde am plecat și unde am ajuns? De la…

• a savura cu mare plăcere un suc verde-kiwi de la dozator, până la epoca fresh & smoothie;
• fericirea consumului de parizer la liber, până la convingerea „o viață sănătoasă fără carne”;
• cozile pentru o sticlă de lapte, la studiile științifice care spun că laptele de vacă este, evident, doar pentru viței;
• a tânji după emisiuni TV diversificate, la campanii despre cât de nociv poate fi televizorul;
• setea de informație, la provocarea de a distinge adevărul;
• sex ca subiect tabu, la firescul educației sexuale la copii;
• „a pupa copilul doar în somn și a nu-l lua în brațe când plânge, că altfel se transformă într-un răsfățat irecuperabil”, la „studiile arată că este important ca mama să rămână acasă lângă copil, în primii lui doi ani de viață”;
• un loc de muncă asigurat și cu program fix, la jungla antreprenoriatului sau la un post de conducere într-o multinațională;
• „femeia-nevastă”, la „femeia-puternică”;
• „bărbații nu plâng”, la „bărbații își asumă și vorbesc despre propriile emoții” ;
• esențialul de a învăța în școală de nota 10, la constatarea cercetătorilor că succes în viață au mai degrabă cei cu note de 7-8;
• educația cu „Să-ți fie rușine! Nu vorbi neîntrebat!”, la provocarea de a vorbi liber în fața unui public…


Lista e lungă… de fapt, mă îndoiesc că a rămas vreun aspect al vieții de zi cu zi nemutat de câteva ori dintr-o extremă într-alta.

Schimbările fac parte din evoluție, nu ăsta e necazul. Constat, însă, că în nici 30 de ani am fost nevoiți să ne adaptăm la o multitudine de cerințe și schimbări drastice. Precum Fata-săracului-cea-isteață (din basmul cu același nume), cumva a fost nevoie ca fiecare să își găsească o cale de a fi „nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum”. Zis și făcut! Și astfel, gașca oamenilor isteți a devenit tare numeroasă.

Fiecare are o poveste a propriului zbucium de devenire a celui ce este azi. Fiecare are o poveste despre parcursul profesional, năbădăi sentimentale, crize existențiale, provocări financiare, decizii fundamentale. O retrospectivă rapidă a propriului trecut ar scoate la iveală o sumă de momente de mare intensitate emoțională, despre care ne-am permis, sau nu, să vorbim. Oricum ar fi fost, însă, nu cunoaște nimeni altcineva al nostru zbucium pe de-a-ntregul. Am ajuns a fi cine suntem astăzi… numai noi știm cum. Din afară sunt vizibile realizările, nu și procesul lor de îndeplinire. Și umblă vorba că realizări extraordinare fac niște oameni puternici, curajoși, motivați, nu unii care s-au simțit de multe ori pe marginea prăpastiei, bântuiți de spaimă și neputință, singuri pe drum, orbecăind prin noaptea rece și fără cale de întoarcere. Așa că, fie realizările noastre sunt mărunte, fie noi suntem niște minciuni ambulante ce și-au poleit interiorul întunecat cu strălucirea unor realizări efemere, hăituiți în permanență de teama de a fi demascați. Că altfel, ce explicație să existe?!?


În realitate, ne speriem unul de celălalt, precum un pisoi ce tocmai şi-a văzut propria imagine într-o oglindă. Păstrăm secretul existenței acelei părți întunecate din noi, de parcă am putea păstra secretul că suntem oameni. Lăsăm o parte din noi în paragină, de parcă nu am ști cât de importantă este o fundație zdravănă pentru orice construcție. Lovim cu biciul negării într-o zonă a Sinelui nostru ca într-un dușman condamnat la moarte. Cumva nu există prea multe șanse ca altcineva să se poarte mai urât cu noi, decât o facem chiar noi. Dormim în pat cu dușmanul în fiecare noapte.

Dacă revenim la „de unde am plecat și unde am ajuns”, e fabulos că astăzi eu pot scrie asta și că tu o citești. În urmă cu nici 30 de ani, cuvântul „emoție” nu exista în limbajul de zi cu zi. Întâlneam emoția în poeziile de la școală și doar norocoșii au avut parte de un profesor de limba română care nu impunea a se scrie și a se învăța un comentariu standardizat despre ce a vrut să spună poetul, ci te întreba și pe tine, elevul, ce reprezintă pentru tine acea poezie. Un strop de apă pentru o sete de furnică.

Astăzi a năvălit peste noi un fluviu: sănătate emoțională, inteligență emoțională, emoții de bază, emoții distructive, parenting conștient, frumusețea vulnerabilității, puterea vindecătoare a îmbrățișării, iubire necondiționată… fără număr, fără număr! De unde credeam că, dacă ne ocupăm de succesul profesional, întemeierea unei familii și cumpărarea unei case, în mare, ne-am îndeplinit standardul necesar pentru o viață liniștită și împlinită, ne-am trezit brusc că toate acestea abia dacă mai contează în noul peisaj al vieții.

Cine s-a fericit și cu copii în dotare, are parte de o doză și mai mare de umor negru — cadou. Pentru că ei, copiii din dotarea noastră, s-au născut direct într-o viață liberă, au fost alăptați cât de mult s-a putut și apoi au fost răsfățați cu piure de banane organice și pastă de avocado, au primit cadou plușuri mai mari sau mai mici, care mai de care mai pufoase și mai drăgălașe, au fost încurajați să se exprime și să creadă în visurile lor, au fost îmbrățișați și pupați și drăgălășiți… adică, pe scurt, ceea ce pentru noi în copilărie putea fi doar un tărâm dintr-o galaxie îndepărtată, pentru ei este firescul lumii în care s-au născut. Și paradoxul este că noi, părinții lor, cei copilăriți pe o altă planetă, avem misiunea de a-i pregăti pentru un stil de viață care încă ne surprinde fundamental.

Vestea bună este că suntem o gașcă de oameni isteți. Basmul cu pricina anterioară, ca mai toate basmele, se termină frumos: „Aidem, nevastă, acasă, şi să trăim ca în sân de rai”. Dincolo de frustrarea de odinioară, că în basme şi în filme totul este enervant de simplu, urechea mea de adult-psiholog aude acum, cu precădere din finalul acestui basm, cum la un moment dat vine vremea să îţi foloseşti isteţimea într-un mod isteţ… să te ridici pe vârfuri, să priveşti de mai sus puţin clipa prezentă şi să te întrebi dacă chiar mai ai nevoie de dovezi de istețime? De unde ai plecat și unde ai ajuns? De câte ori ai simțit în viață că te sufoci și totuși ți-ai regăsit puterea să te înalți? Care este lista propriilor tale realizări și câte dintre ele erau doar un vis frumos cu ani în urmă?

Fii isteț și asumă-ți toate meritele. Sunt ale tale, nu ale clipelor de „noroc”. Trece pe listă cariera, mașina, casa, vacanțele de vis, nunta ca-n povești, copiii minunați, școlile, diplomele, maratoanele, copacii plantați, stilul de viață sănătos… trece tot. Dar trece și prietenii, zâmbetele, diminețile cu soare, curcubeele de după ploaie, mirosul iubirii și ecoul lui „te iubesc”. Trece-ți și emoțiile toate, pentru că asta este limba în care ne putem înțelege astăzi mai bine unul pe celălalt. Trece și că ești mândru de tine și îți ești recunoscător pentru toată strădania ta. Admiră-te și uită-te cu încredere în ochii celor de lângă sufletul tău. Cineva te poate cuprinde cu totul.

Distribuie acum

Anca Pavel

Anca Pavel este psiholog și psihoterapeut în formare în cadrul programului de formare complementară oferit de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie. Oferă servicii de consiliere pentru dezvoltare personală. Poate fi gasită online pe jocul-vietii.ro.

Mai multe articole de Anca Pavel

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA