Adolescența noastră cea de toate zilele. Speră pentru copilul tău

Citeam ieri un titlu care suna așa: „65% dintre elevii de astăzi vor fi angajați în joburi care încă nu există“. 65% e un procent destul de mare, nu ți se pare? Însă aceasta este realitatea timpurilor pe care le trăim. Tehnologia face ca lumea să se învârtă tot mai repede, forțându-ne adaptabilitatea la schimbări tot mai dese și la invenții care mai de care – idei și lucruri ce până mai ieri erau ironizate ca fiind SF sau imposibile. Îmi amintesc când mi-a cumpărat mama primul computer – aveam 16 ani și mi se părea că e cea mai sofisticată mașinărie care ar putea fi inventată vreodată; dar am învățat imediat cum să mă folosesc de ea, în timp ce mama își prindea urechile încercând să înțeleagă cum să folosească tastele pentru a pune „hardughia” în mișcare. Au trecut 16 ani de-atunci și îmi dau seama că eram naivă și îmi hrăneam mintea mai mult cu imaginile trecutului istoric decât cu perspectivele unui viitor pe repede-nainte. Și, deși mama știe acum să folosească tastele (are chiar un laptop numai al ei), își notează încă, într-un carnețel, fiecare comandă nouă sau descoperire pe care o învață.

Cu toate acestea, sistemul educațional a rămas ca „pe vremea mea”. Doamne, cred că este prima dată când folosesc această expresie și mi se pare cu adevărat relevantă! :) Poate că sună ciudat, având în vedere că nu a trecut prea mult timp de când am ieșit ultima dată la tablă, însă uitându-mă la copiii din jurul meu, îmi dau seama că ei au acces la o lume cu totul nouă, nu doar pentru ei, ci și pentru toți adulții din jurul lor, indiferent de vârstă. Sunt expuși la tehnologie sub toate formele ei: telefoane mobile (nici nu cred că mai cunosc pe cineva din generația mea care să aibă un telefon fix, dacă e să mă gândesc…), tablete, laptopuri, ceasuri inteligente, televizoare cu acces la internet, mașini super puternice, electrocasnice care gătesc, spală, curăță – și lista poate continua la nesfârșit. Mintea acestor copii se formează diferit. Relațiile pe care acești copii le dezvoltă unii cu ceilalți, cu adulții din jurul lor, dar și cu o lume în continuă schimbare este diferită. 

Și atunci, cum îi putem susține?

Bruno Bettelheim spune în cartea sa, Psihanaliza basmelor: „Astăzi, ca și în trecut, datoria noastră cea mai dificilă și importantă în educarea unui copil este de a-l ajuta să găsească un sens în viață. De multe ori, ca părinte, dorința și grija noastră pentru viitorul copiilor poate îmbrăca forma unor strategii și programe menite să-i asigure viitorului adult o viață liniștită, sigură și ferită de suferință sau grijă. Vrem să-i oferim cea mai bună mâncare, să meargă la cea mai bună grădiniță, apoi la cea mai bună școală, cel mai bun liceu, cea mai bună facultate, să facă cele mai multe și mai deosebite activități extrașcolare, să învețe cât de mult și să asculte de cei mai în vârstă, pentru că „au mai multă experiență de viață, știu mai multe, au făcut ceva cu viața lor etc.“. Și e firesc să existe toate acestea. Ca părinte, încerci să faci tot ceea ce ține de tine, pentru a-i oferi copilului tău șansele cele mai bune, însă dacă vrei cu adevărat să-ți motivezi copilul, ASCULTĂ-L, AJUTĂ-L SĂ-ȘI GĂSEASCĂ, DESCOPERE, CREEZE UN SENS ÎN VIAȚĂ ȘI OFERĂ-I SUSȚINEREA TA! Fiecare etapă a dezvoltării unui copil are provocările sale, însă adolescența este una dintre cele mai intense, datorită schimbărilor rapide și profunde, la nivelul creierului. Avem, ca ființe umane, nevoie de relații, susținere și posibilități în fiecare etapă a vieții, însă, ca adolescenți, avem nevoie de încurajare și libertate. 

Cum ai putea face aceste lucruri?

1. Amintește-ți de propria ta adolescență. Cum a fost pentru tine să fii adolescent în lume? Care a fost relația cu părinții tăi? Dar cu prietenii, colegii? Care erau lucrurile importante pentru tine? Ce te pasiona și cum îți petreceai timpul liber? Cum îți alegeai activitățile? Care îți erau aspirațiile? De ce anume ai fi avut nevoie atunci? Au toate deciziile luate în adolescență urmări în prezent? Există decizii pe care ai fi vrut să le iei, dar nu ai făcut-o?

Este adevărat că, acum, la ani distanță de acea perioadă, este posibil să vezi lucrurile într-o altă lumină. Poți să te vezi diferit și să înțelegi altfel deciziile pe care le-ai luat, pașii pe care i-ai urmat, persoana care ai devenit. Și deși o parte din tine nu s-ar întoarce înapoi în timp, mă întreb dacă nu există și o oarecare nostalgie cu privire la perioada în care toate lucrurile păreau încă posibile și toate deciziile erau încă doar potențiale?

Adolescenții învață de la noi, adulții, pe măsură ce le împărtășim din experiențe noastre și îi sprijinim în dezvoltarea lor, dar ne și reamintesc de lucrurile pe care le putem trăi în viețile noastre, prin scânteile emoționale, explorarea creativă, căutarea noului și implicarea socială. Ce bine că avem un creier care nu se oprește din dezvoltare în adolescență, ci continuă să se dezvolte și să se schimbe pe toată durata vieții!

2. Oferă calitate timpului petrecut cu copilul tău adolescent. Adolescența este o perioadă a explorării și a descoperirii lumii interioare și exterioare. Este posibil ca adolescentul să își dorească să petreacă timp singur sau cu cei de vârsta sa, însă acest lucru nu este o respingere a părintelui, ci o căutare a propriei identități. Sunt lucruri pe care le va duce mai departe de la tine, ca părinte, dar sunt și lucruri noi, cu care, poate, nu ai cochetat până acum. Păstrează-ți mintea și sufletul deschise în această perioadă și acceptă incertitudinea schimbărilor pe care le observi, fără a le eticheta, chiar dacă nu ți se par potrivite. Oferă-i totuși, timpul tău copilului, chiar când acesta pare că nu are nevoie de el. Rămâi prezent(ă) în relație.

Timp de calitate poate să însemne să priviți un film împreună sau să pregătiți masa, chiar dacă nu discutați despre ce trebuie să facă el cu viața lui și cât de importantă este școala pentru a avea un viitor lipsit de griji. Probabil că ai fost la școală, ai un loc de muncă și, cu toate acestea, descoperi că sunt lucruri care te solicită, îți creează disconfort sau nesiguranță – și faptul că ai terminat o facultate nu îți garantează acel „viitor fără griji“. Mai degrabă, încearcă să-l asculți – vezi care-i sunt interesele, pasiunile, gusturile muzicale, serialele la care se uită, oamenii pe care îi admiră, planurile pe care și le face, părerea pe care o are despre sine. S-ar putea să nu îți placă ce auzi, dar nu te grăbi să-i răspunzi, să-i ții predici moralizatoare despre ce este bine sau nu, potrivit sau nu. Ascultă-l și încearcă să vezi dincolo de ce îți spune, ca să afli cum a ajuns să creadă un anumit lucru despre sine, care sunt de fapt calitățile pe care și le dorește sau le admiră la altcineva – apoi, dă-ți timp să integrezi o parte din aceste informații. Într-o lume tot mai individualizată, această deschidere bătătorește calea unei comunicări autentice, chiar și atunci când e presărată pe ici pe colo cu obstacole.

3. Creează-ți o rețea de suport pentru supraviețuirea în adolescență. Nu e deloc ușor să fii părintele unui copil adolescent. Până mai ieri, erai Dumnezeu pe pământ pentru el(ea) și nu-ți ieșea din cuvânt, apoi, dintr-odată, devii inamicul numărul unu și nimic din ce spui sau faci nu e bine, cum nimic din ce spune sau face adolescentul nu pare a fi aproape de linia de plutire. E o perioadă dificilă și, tocmai din acest motiv, e important să ai grijă de tine și de resursele tale, pentru a putea fi prezent în relația cu copilul tău. Nu ai nevoie de tensiuni, când iei de decizia de a vorbi sau nu cu adolescentul, de a rămâne aproape în momente de incertitudine, de a pune sau nu limite, de a purta discuții nesfârșite (despre hainele pe care le poartă, timpul petrecut în afara casei sau în fața monitorului, notele de la școală etc.).

Nu ești singurul părinte care se confruntă cu dificultăți. Este important să găsești susținere și suport la cei din jurul tău – soț/soție, propriii părinți, frați, prieteni, vecini, părinții altor adolescenți din anturajul tău etc. Dacă privim din perspectivă istorică, să ne amintim, copiii obișnuiau să fie crescuți în comunități extinse, nu cu mult timp în urmă. Nu degeaba se spune că „e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil”. Colaborând cu ceilalți, poți descoperi opinii diferite – lărgindu-ți orizontul mental și emoțional, vei descoperi că situația nu e așa de rea, chiar și când se întâmplă altfel decât ai sperat sau ți-ai dorit pentru fiica sau fiul tău. Și poate fi atât de liniștitor și mângâietor să poți cere ajutor și să-l oferi…

4. Uneori în spatele unui „adolescent nemotivat“ poate sta, de fapt, un „părinte nemulțumit. Înainte de a încerca să-l motivezi explicându-i, predicându-i, obligându-l, amenințându-l, verifică dacă nu cumva încerci să-l motivezi prin pedepse pentru eșec și recompense pentru performanță. Ambele strategii pot fi contraproductive, întrucât se bazează pe motivație extrinsecă, pe ceva exterior adolescentului. Da, poate funcționa o perioadă: să învețe pentru că, dacă ia note bune, primește ceva la schimb; să se comporte într-un anume fel, pentru a nu fi pedepsit; să facă anumite alegeri, pentru a nu crea conflicte etc. Pe termen lung însă, motivația extrinsecă va deveni mai puțin importantă și tendința adolescentului de a-și testa limitele, de a se aventura în căutarea noului și ineditului (cauzată de secreția crescută de dopamină din creier), precum și încercarea de a integra noua etapă în personalitatea sa aflată în formare, îl vor face să-și urmeze instinctul și intuiția.

Dacă îți dorești un copil motivat, ajută-l să-și descopere pasiunile și abilități-le și ghidează-l spre ele – motivația intrinsecă, în fond, nu este decât capacitatea de a gândi în interes personal și de a-ți asuma lucrurile pe care ți le dorești și drumul pe care trebuie să-l parcurgi pentru a le obține. Când spunem „școala este importantă“ sau „dacă înveți, ți se vor deschide multe uși“ sau „fără școală, ești un nimeni“, noi ne referim la diploma care atestă că ai trecut prin școală, dar mai ales la abilitățile formate acolo. Copiii au infinite abilități, talente și pasiuni, însă nu toate se găsesc în programa școlară și nu toate se transformă în profesii cu o istorie împământenită, cum ar fi medicina, avocatura, educația etc. Dar pasiunile noastre pot să creeze drumul către noi oportunități și profesii și, dacă este adevărat că peste 30 de ani 65% din copiii de astăzi vor avea joburi care încă nu s-au inventat, înseamnă că ei le vor crea și vor contribui la implementarea și răspândirea lor, nu crezi?

Îmi amintesc de colegul meu de bancă din liceu, un tânăr extraordinar de inteligent, dar care își folosea resursele pentru orice altceva decât școală – jocuri video, ieșiri cu băieții, absenteism, dezinteres pentru (aproape) orice materie. Toți profesorii îi admirau inteligența și se plângeau de comportamentul său. Vorba românului, „brânză bună în burduf de câine“. Dar mi-o amintesc și pe mama sa, chemată adesea pe la școală din tot felul de motive. Avea o față blândă și, nici măcar atunci când își arăta îngrijorarea față de comportamentul colegului meu, nu devenea aspră, catastrofală, nu îl amenința cu ratarea pe viață dacă nu își bagă mințile în cap; și, deși își arăta nemulțumirea, relația lor nu părea să fie constrânsă de atitudinea lui față de școală. Acesta era doar un aspect. Important – însă doar un aspect. Nu mai țin legătura cu el acum, însă știu că a terminat o facultate și a ajuns să lucreze în domeniul de care era pasionat și în liceu – dezvoltarea de jocuri video. Ceea ce nu au înțeles adulții atunci era că, de fapt, el oricum se pregătea pentru viitor, însă nu așa cum s-ar fi așteptat ceilalți.

5. Dă-i voie copilului tău să facă greșeli și ajută-l să-și însușească învățăturile fiecărei situații, indiferent de rezultat. Dacă îi planifici fiecare secundă, dacă îi direcționezi mereu atenția spre lucruri care se măsoară doar prin performanță și rezultate, dacă din frică și rușine îl scoți din situații dureroase ori dificile sau dacă îl încurajezi doar atunci când prevezi rezultatul, îi vei întări ideea că lucrurile nu merită făcute decât dacă obține ceva la final și dacă acel ceva este un succes răsunător. Dă-i voie să facă propriile greșeli. Da, vor exista consecințe. Da, uneori acele consecințe vor fi dureroase ori măcar neplăcute. Da, uneori îți va fi dificil ca părinte să accepți aceste lucruri, mai ales dacă tu, ca adult, știai că se poate și altfel. Însă, dându-i voie să facă greșeli, îi dai voie să învețe, să trăiască prin propriile sale experiențe și să își dezvolte responsabilitatea pentru lucrurile pe care și le dorește cu adevărat.

Copiii cresc repede. Mult prea repede, uneori, nu-i așa? Și noi îmbătrânim. Și așteptăm. Ne vom bucura împreună cu copiii noștri, când vor avea rezultate. Vom putea fi liniștiți, când îi vom ști așezați la casa lor, pe banii lor, cu un serviciu stabil și cu propria familie. Dar timpul trece, lucrurile se întâmplă – unele așa cum ne dorim, altele într-un mod surprinzător și independent de voința și eforturile noastre – și nu mai apucăm să ne bucurăm de ele, pentru că după fiecare obiectiv atins apare un altul… și apoi un altul… și tot așa. Amintește-ți să te bucuri împreună cu copilul tău. Să te bucuri de el și de relația voastră, indiferent de dificultăți, eșecuri sau frustrări – acestea vor apărea mereu pe linia vieții. Însă e așa cum mi-a spus o clientă la un moment dat, despre una dintre profesoarele ei din liceu: „Mă crezi că nu îmi mai amintesc nimic din ce preda? Însă îmi amintesc perfect cum mă făcea să mă simt; și învățam mereu cu drag, dar nu pentru că iubeam materia ei, ci pentru că mă făcea să mă simt bine învățând-o.“ Poate părea contraintuitiv, dar bucuria, umorul și încurajarea cântăresc mult mai mult decât proiectarea într-un viitor nesigur, presărat cu o multitudine de cerințe predefinite, despre ce ar trebui să fim și să facem cu noi și cu viața noastră.

Dacă un copil, dintr-un motiv sau altul, nu-și poate imagina viitorul cu optimism, dezvoltarea lui stagnează“, spune Bettelheim, dând exemplul unei fete, după o lungă perioadă de terapie: „Cerându-i eu să reflecteze asupra a ceea ce ar însemna niște părinți buni, fata a spus: «Să spere pentru tine.»“ Exact asta îți doresc și eu ție: să SPERI pentru copilul tău, chiar și atunci când dificultățile par infinite.

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

Lasă un comentariu