A sunat clopoțelul! Cum ajutăm copiii să depășească anxietatea școlară

A sunat clopoțelul și, dacă pentru mulți copii aceasta este o perioadă plină de efervescență, un prilej de bucurie, de mândrie, de reconectare cu prietenii sau de curiozitate, (re)întoarcerea la școală poate provoca și neliniște. Unii copii o trăiesc încă de la începutul toamnei, poate că au resimțit-o chiar și de-a lungul verii; la alții, aceasta se poate instala chiar și după primele săptămâni sau luni de curs. Motivele acestei anxietăți sunt de o varietate copleșitoare: educator/învățător nou, mediu necunoscut (mai ales, pentru cei care intră la grădiniță sau la clasa pregătitoare), griji legate de performanță sau eșec, experiențe anterioare neplăcute… De aceea, aș dori să împărtășesc cu voi câteva dintre trucurile pe care eu le-am folosit și care au funcționat, precum și câteva recomandări ale Tinei Payne Bryson.

1. Anxietatea de separare: am văzut cu toții sau chiar am fost actorii unei scene în care copilul începe să plângă sau să urle, să se agațe de piciorul (fusta, gâtul, brațul părintelui), să se dea cu fundul de pământ, să fugă la ușă în încercarea de a nu fi lăsat în incinta instituției de învățământ. Aceste scene sunt mai des întâlnite la grădiniță, dar se regăsesc și la școlarii de vârstă mică (5-8 ani) și au fost puse pe seama dorinței copilului de a nu se despărți de părinte. Cu toate că, în mod cert, copiii preferă compania părintelui și siguranța, confortul pe care acesta în general i-l oferă, de multe ori anxietatea de separare îi este indusă copilului de însuși sentimentele părintelui.

Soluție: Este util ca părintele să lucreze cu sine și să își răspundă la câteva întrebări despre ce semnifică pentru el plecarea copilului la grădiniță sau la școală. Pentru multe mame, faptul că propriul copil iese din bebelușie și trece într-o nouă etapă poate însemna că ele nu mai sunt atât de importante în viața lui sau simt că nu mai au controlul deplin asupra vieții copilului, cu toate consecințele care decurg, precum faptul că nimeni nu se va ocupa de copil atât de bine cum o făceau ele sau că, evident, copilul nu va fi tratat așa cum ele au făcut-o. Dragi părinți, veți fi întotdeauna oaza de liniște și de siguranță a copiilor voștri, la care se vor întoarce de fiecare dată când vor simți nevoia, însă e necesar să se confrunte și cu lumea exterioară, pentru a învăța să-i facă față. Este, de asemenea, util ca părintele să se uite în urmă și să vadă cum a fost trăită de el (pe vremea când era copil) această perioadă − de cele mai multe ori, anxietatea adultului devenit părinte fiind de fapt o retrăire a unor emoții vechi, nevalidate ale copilului său interior.

2. Teama de necunoscut: Atunci când creierul nu știe ce urmează să se întâmple, își creează povești, iar de cele mai multe ori, sunt unele de groază.


Soluție: O pregătire prealabilă poate ajuta. De exemplu, seara înainte de culcare, faceți o recapitulare a zilei ce tocmai a trecut și povestiți-i copilului ce urmează să se întâmple a doua zi, cu cât mai multe detalii. Tina Payne Bryson vă recomandă ca, dacă aveți posibilitatea, să creați un album foto cu poze făcute chiar de copil în clasă și în locurile importante pe unde el își petrece ziua. Pornind de la poze, care ilustrează faptele (acțiunile copilului din timpul zilei), veți putea povesti cu el despre sentimentele sau emoțiile pe care le-a trăit de-a lungul zilei, apoi împreună puteți găsi o strategie de calmare pe care să o folosească în zilele următoare de câte ori retrăiește emoții puternice: un medalion sau o brățară, un tatuaj temporar, o melodie pe care să o fredoneze în gând. Acestea vor servi drept ancoră și vor transmite copilului mesajul: mami și tati se gândesc la tine, iar în câteva ore venim să te luăm/ ne revedem, etc. 

3. Anxietatea de performanță: Mulți părinți sunt de părere că școala este șansa copilului lor către o viață mai bună, un serviciu mai bun, un salariu mai mare, punând astfel accentul pe cât de bine va trebui să învețe copilul și cât de ascultător va trebui să fie în relația cu doamna învățătoare. Copilul se încarcă astfel cu multe griji și emoții grele, cum ar fi teama de eșec, lipsa de încredere, tristețe, furie − care nu îi sunt validate.

Soluție: Validați emoția pe care o recunoașteți la copil sau întrebați-l cum se simte și spuneți-i că este perfect normal să se simtă așa și că nu e nimic în neregulă cu el. Puteți să-i reamintiți că emoțiile sunt trecătoare și că nu se va simți astfel tot anul școlar. Însă, de cele mai multe ori, simpla oglindire este suficientă — repetați pur și simplu ceea ce auziți că vă spune copilul. Indiferent cât de departe este de idealurile pe care le nutriți pentru el sau cât de nepotrivit este limbajul, de genul: Nu vreau să mai văd o carte în viața mea! Vreau să dau foc școlii! Evitați argumentele raționale sau contra-argumentarea, în acele momente în care copiii sunt foarte activați emoțional.

Fie că le exprimă într-un mod foarte virulent, așa cum am ilustrat mai sus, fie că sunt mai tăcuți, toți copiii resimt aceleași emoții. Este posibil ca unora să le fie teamă de un singur lucru, la fel de bine cum e posibil să existe un cumul de factori. De aceea, este de preferat să încercați cât mai multe dintre soluțiile amintite.


Nu în ultimul rând, încercați să vă creați ritualuri de despărțire sau de regăsire. De pe vremea când era la grădiniță, fiica mea cea mare și cu mine am început să ne dăm pupici cu diferite arome: la început erau pupici cu zmeură, pupici cu vanilie, pupici cu ciocolată, iar de-a lungul anilor au devenit din ce în ce mai complexe, cum ar fi pupici cu mousse de căpșune, fistic caramelizat și sirop de lămâie… La noi, a venit pe baza unei pasiuni comune pentru mâncare, dar la fel de bine vă puteți crea un salut, o strângere de mână ca cele ale rapperilor. Aceste ritualuri vor ajuta la crearea în mintea copiilor a unor asocieri pozitive cu momentul despărțirii și intrarea în clasă.

Aștept părerile voastre și sunt curioasă ce idei v-au mai venit pentru ritualuri, așa că nu ezitați să îmi lăsați un comentariu!

Distribuie acum

Nora Neghină

Nora Neghină este președinte și membru fondator al Asociației Mindsight România și expert în modelul de neurobiologie interpersonală dezvoltat de dr. Daniel J. Siegel.

Mai multe articole de Nora Neghină

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA