Autoare a mai multor cărți de succes și profesor de asistență socială, ne vorbește despre diferența dintre vină și rușine, și explică cel mai bun drum către eșec.
Noua ta carte, „Ridică-te Puternic“, este despre eșec. Ai scris două cărți extraordinar de bine vândute, predai la Universitatea din Huston și ești prietenă cu Oprah. Deci, ce știi tu despre eșec?
Oamenii se uită la succesul cărților Curajul de a fi vulnerabil sau Darurile Imperfecțiunii și gândesc: omule, acest lucru chiar a mers foarte bine! Însă chiar eu însămi mi-am publicat prima carte. Am împrumutat bani de la părinții mei și am vândut exemplarele din portbagajul mașinii. Apoi am avut o carte despre afaceri, și această carte a fost un eșec.
Interesul tău față de eșec, vine ca urmare a acestei experiențe?
Sunt interesată de eșec doar datorită faptului că sunt interesată de curaj. Mi-am început cercetarea cu șase luni înainte de 9/11. De-a lungul ultimilor 13 ani, am privit frica potcovită cu crampoane alergând peste familiile și comunitățile noastre. Și cred că suntem bolnavi incurabili de frică. Întrebarea mea era: ce au în comun bărbații și femeile care au experimentat căderi și au fost capabili să se ridice?
Și ce au?
El sau ea, care este cel mai capabil de a se simți inconfortabil, se ridică cel mai rapid. Există o corelație foarte mare între capacitatea de a resimți disconfort și sinceritate. Dacă nu poți gestiona disconfortul, vei fi aruncat înspre perfecționism, învinuire, raționalizare – fără a putea trage învățăminte cheie. Un alt construct care a apărut, și pe care nu l-am întâlnit înainte, este curiozitatea. Bărbații și femeile care au fost capabili să se ridice cu putere, sunt oameni curioși. Sunt, „De ce anume am nevoie ca să sap?“
Pare atât de simplu: observăm ce simțim când nu reușim, și ne punem întrebări cu privire la acest aspect. De ce avem nevoie de această carte?
Contribuția ei este de a conștientiza tot ce se întâmplăde sub „glugă“. Am rugat sute de persoane să enumere toate emoțiile pe care le percep în sinele lor. Numărul mediu a fost de trei: fericit, trist și supărat. Noi nu avem un lexicon emoțional plin.
℗PUBLICITATE
Ați constatat dacă femeile răspund diferit la eșec față de bărbați?
Nu există diferențe de gen în modul în care simțim rușinea. Cu toate acestea, în cazul femeilor pe locul întâi se situează rușinea față de aspectul și imaginea corporală – da știu, am obosit să mă tot aud repetând acest lucru, pe când în cazul bărbaților este vorba despre perceperea slăbiciunilor.
Sunt capabili oamenii sa facă față mai bine eșecului?
Suntem capabili să disimulăm eșecul, cu o mulțime de vorbe goale. Încă încercăm să dăm o patină strălucitoare eșecului. Atunci când eșecul nu doare, nu e un eșec. Dacă ești un lider care vrea să fie de ajutor în cazul unui eșec, atunci stai în fața echipei tale și spune: „Nu am reușit, și asta este ceea ce simțim.“ Rușinea are nevoie de trei lucruri ca să se dezvolte: secretul, tăcere și judecată.
Tu spui că una dintre chei, la toate acestea, este spiritualitatea. De ce este așa?
Chiar m-am luat la trântă cu asta. Modul în care am definit spiritualitatea este credința profundă că suntem indisolubil conectați între noi prin ceva mult mai presus de noi, ceva care este înrădăcinat în dragoste. Unii oameni numesc asta Dumnezeu, iar unii oameni numesc asta, pescuit.
Întreb pentru un prieten: Există eșecuri, cum ar fi ținută vestimentară dezastruoasă, care sunt O.K., la care să nu te mai gândești?
Nu știu dacă ar trebui să procesăm în profunzime eșecurile jenante. Dar avem nevoie să procesăm eșecurile umilitoare și dezaprobatoare. Vinovăția, jena, umilirea și rușinea: sunt emoțiile conștiinței de sine. Rușine, eu sunt rău; vinovăție, am făcut ceva rău. Sunt două emoții pe care le confundăm cel mai mult. Singura diferență între rușine și umilire este că eu nu simt că am meritat umilirea mea. Semnul distinctiv pentru jenă este că știu că nu sunt singur. E trecătoare.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
