Unde este persoana „perfectă” de care m-am îndrăgostit? Cum am descoperit că dragostea nu e oarbă

Pentru cei mai mulți dintre noi, iubirea și mai ales prima iubire reprezintă una dintre cele mai intense emoțional, mai antrenante, mai incitante și mai pline experiențe de viață.

Chiar și după un șir lung de ani, majoritatea oamenilor pe care-i cunosc pot descrie în detaliu cum s-au îndrăgostit și ce au trăit atunci când au îndrăznit a renunța pentru prima dată la granițele psihologice și, ca loviți de un trăsnet, să constate că nimeni și nimic nu mai are aceeași strălucire ca EA sau EL.

Este vorba despre momentele în care după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp petrecut împreună, inima recunoaște persoana celuilalt ca fiind mai importantă și mai interesantă decât oricare alt om din jurul nostru.

Astfel, o persoană „ne cade cu tronc” și dintr-un moment într-altul, tot ce era o problemă până atunci ajunge să devină floare la ureche, iar eventuala stare sufletească de plictiseală și lipsă de sens este înlocuită cu ceva nou ce ne readuce la viață.


Dar este oare chiar atât de oarbă și misterioasă dragostea? Și inima într-un mod absolut haotic o ia pur și simplu razna? Un volum considerabil de studii cu privire la noua știință a iubirii, precum și propria-mi experiență terapeutică și personală arată că răspunsul la aceste întrebări este un „NU” hotărât. Chiar dacă totul pare o magie – mai ales dacă este să căutăm explicația iubirii în poezii, filme, stele, piese de teatru sau povești urbane – îndrăgostirea nu se datorează (doar) șansei, norocului sau unor accidente astrale.

Mai degrabă am putea afirma că-i alegem pe cei de care ne îndrăgostim cu mare atenție, atât conștientă, cât și inconștientă, cu riscul să trăim astfel câteva dintre cele mai puternice momente de vulnerabilitate umană.

Din categoria alegerilor noastre conștiente și automate, iată cinci factori care sporesc posibilitatea îndrăgostirii:

• Proximitatea și expunerea repetată – se pare că distanța redusă dintre noi – din punct de vedere fizic – și contextele de genul școală, cartier, serviciu sau mai recent spațiul online cresc șansele ca o relație de iubire să prindă contur. La capitolul „dragoste la prima vedere” dovezile științifice ne indică că doar 10 -11% dintre oameni declară că prima iubire sau marea iubire s-a produs după un prim contact. Pentru cei mai mulți dintre noi expunerile repetate sunt necesare, mai ales dacă prima impresie a fost una pozitivă și dacă am identificat câteva aspecte comune. Astfel, ochii care se văd nu se uită.


• Excitația sau activarea emoțională – se pare că dacă un adolescent (dar nici noi, adulții, nu funcționăm altfel) întâlnește o fată, entuziasmat fiind că a avut o reușită de orice fel, are mai mari șanse de a se îndrăgosti de ea decât dacă ar avea o zi obișnuită. Dar, aceleași șanse le avem și după o dezamăgire sau pierdere. Motivul principal, este că activarea noastră emoțională + o etichetă corectă (sau nu) de genul iubire, atracție, teamă etc. + o persoană (aparent) potrivită = determină o concluzie, opinie, stare afectivă. Astfel, orice schimbare majoră de viață poate aduce cu sine și posibilitatea unei îndrăgostiri sau a unei noi iubiri. Așa este mai ușor de înțeles de ce în adolescență, atunci când corpul nostru este bine inundat, în mod natural, de adrenalină, avem tendința de a fi deschiși la iubire și o trăim atât de intens. Ca adulți, dacă vă angajați în procesul de cuplaj, înainte de a ieși la întâlnire asigurați-vă că sunteți binedispuși și activați fiziologic.

• Frumusețea și caracterul – Ce v-a ales cel mai mult la prima iubire, personalitatea sau înfățișarea? Dacă este să ne luăm după cercetările în care mii de oameni au primit aceeași întrebare, răspunsul este – personalitatea joacă un rol mai important în procesul îndrăgostirii decât aspectul fizic. Însă fiind că servește drept ecran de selecție, aspectul deține și el un rol crucial. Este adevărat și că frumusețea este în ochii privitorului, dar trebuie să recunoaștem că aceasta trebuie să se manifeste și în fața lui, chiar dacă cu o puternică tentă subiectivă. Tot adevărat este și că oamenii pe care învățăm să-i iubim ne pot părea mai atrăgători decât ne păruseră inițial, în timp ce oamenii pe care ajungem să-i disprețuim devin cei mai urâți pentru noi. Pentru adolescenții de ieri și de azi care citesc acest text, și care sunt sau au fost profund nemulțumiți de frumusețea lor, am și o veste bună – frumusețea nu garantează găsirea adevăratului partener sau succesul în relațiile romantice. Amabilitate, prietenia și simțul umorului ne oferă șanse mult mai mari. Pentru a fi iubiți, se pare că uneori este nevoie să ne facem buni de iubit.

• Cine se aseamănă se adună – Destul de mulți dintre noi suntem atrași de propria imagine, asemenea lui Narcis, respectiv de oameni care au trăsături comune cu ale noastre. La acest capitol aș include: mediul familial, trăsăturile de personalitate, înfățișarea, modul de a gândi, obiectivele și interesele, dar și activitățile de petrecere a timpului liber. Se pare că asemănările conștiente par să fie precum niște recompense pentru creierele noastre, în vreme ce lipsa lor este neplăcută.

• Îi iubim pe cei care ne iubesc – în mod evident prima iubire este atât de intensă și memorabilă datorită reciprocității. Persoana iubită ajunge să ne satisfacă anumite nevoi importante și astfel ne oferă ceva valoros. Potrivit explicațiilor psihanalitice, am putea spune și că ne îndrăgostim din motive egoiste. Simțim că ne lipsește ceva și căutăm asta într-un partener romantic. Mai mult de atât, se pare că fiecare partener sau mare iubire ne oferă șansa necesară reîntregirii sinelui. Dar și a fi iubit mai mult decât iubim uneori se dovedește a fi nu tocmai o experiență pozitivă, deoarece poate evoca vinovăția care în timp se transformă în furie. Lipsa de sensibilitate și dăruirea excesivă pot fi distructive pentru relațiile romantice, la fel cum sunt reținerea și distanțarea. Dar de ce ajungem la astfel de manifestări? Deoarece din familia de origine cei mai mulți dintre noi venim în societate cu diferite moșteniri dureroase, atunci când vine vorba despre iubire, și suntem fie precum niște „păsări rănite”, fie „eroi salvatori”. Un alt adevăr este și că abilitatea de a iubi reflectă nivelul de dezvoltare al unui individ. Aceasta poate fi cel mai bine descrisă pe un continuum. La capătul cel mai înalt se găsește abilitatea de a construi o relație profundă și stabilă, cu satisfacție completă. Iar la capătul cel mai jos se află incapacitatea totală de a avea relații intime, care implică iubire și sexualitate, fapt care dovedește o serie de posibile eșecuri în dezvoltarea noastră psihologică. Cu alte cuvinte întrebarea cheie rămâne: Ce ne dorim și ce suntem dispuși să oferim atunci când vine vorba despre iubire?

Când ne îndrăgostim pentru prima dată, dar la fel poate fi și a doua sau a treia oară, suntem siguri că persoana iubită nu este doar perfectă, ci este perfectă pentru noi. Cu timpul, ne dăm seama că niciuna dintre variante nu este adevărată și că „iubirea uneori doare”. Dezamăgiți și deziluzionați, ne întrebăm de ce se întâmplă atât de des să ne înșelăm? Deoarece dincolo de alegerile conștiente, există și numeroase motivații inconștiente, care în adolescență nu pot fi descoperite – decât foarte rar – însă la vârsta adultă o analiză relațională serioasă ne poate ajuta să recunoaștem harta îndrăgostirii personale. Și adesea ajungem să constatăm că stilul personal de relaționare pe care-l avem în relația actuală este influențat la modul cel mai serios de: felul în care ne-au iubit părinții; de cum a fost prima iubire și relațiile care i-au urmat; de fricile noastre cele mai profunde și de nesiguranțele care ne apasă; de experiențe și evenimente nerezolvate psihologic; de speranțele nerealizate; dar și de „coșmarurile” și gândurile catastrofice care ne virusează judecata.

În final dincolo de ce credeți sau faceți, mergeți sau nu la analiză personală ori alegeți să scrieți într-un jurnal, indiferent de vârsta pe care o aveți, de gen sau orientare sexuală, vă spun un singur lucru – (re)îndrăgostirea este o experiență pozitivă și o recomand cu căldură, chiar dacă uneori se încheie și doare.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA