Un tată nu este o bonă sau un ajutor. El este Părinte.

Iată marturia-manifest a unei mame – Rachel Toalson – care are 6 copiii mici (băieți!) și o carieră de succes. Rachel împreună cu soțul ei, au reușit să-și asume rolurile de părinți implicați și să-și împartă responsabilitățile și sarcinile părintești astfel încât familia lor să funcționeze optim chiar și cu cei șase copii mici pe care îi au și toată lumea să fie fericită.

Știți ce s-ar fi frumos? Ar fi frumos să trăim într-o lume în care bărbaţii nu ar fi puşi pe un piedestal pe care scrie că ei sunt doar «de ajutor» în creşterea copiilor lor. Ar fi frumos să trăim într-o lume în care bărbaţii au grijă de copiii lor și acest lucru nu este considerat o excepțională excepție.

Ok, înțeleg. Societatea noastră, încă îşi mai caută drumul în chestiuni legate de egalitatea de gen. Încă luptăm pentru drepturile egale ale femeilor la locul de muncă, pentru că, ce să vezi, unele femei au ales să aibă o carieră și în afara bebelușilor, a copiilor și a casei. Încă încercăm să îi dăm de capăt în unele aspecte legate de această situație. În mod tradițional, bărbații erau cei care susțineau familia și femeile erau cele care aveau grijă de casă şi copii, și acest lucru însemna că bărbaţii nu prea făceau lucruri de genul «să aibă grijă de copii»Deci, aceste aspecte par chestiuni «noi» pentru noi. Dar, totuși simt că ar trebui să fim ceva mai departe decât suntem noi acum.

Soțul meu și cu mine suntem un cuplu căsătorit foarte fericit. Dar, în timpul principalelor ore de lucru, de la 6:00 dimineața și până la 05:30 seara, ne-am împărțit îndatoririle noastre părintești, ca și cum am fi fiecare singur. Weekend-urile şi serile le petrecem împreună ca o familie, desigur, dar în zilele săptămânii suntem câte un singur părinte la cei șase copii pe care îi avem. Eu sunt în schimbul de dimineață – pregătesc micul dejun, pachetele pentru școală, masa de prânz, mă asigur că se spală toţi pe dinți și că se îmbrăca în haine potrivite și că îşi iau pantofii fiecare, îi duc pe jos până la școală, mă întorc pe jos cu trei dintre ei care nu sunt încă la școală înapoi spre casă, am grijă ca gemeni să nu intre în noroi și bălți, îl distrez pe bebeluş, le citesc povești, îi pregătesc pe toţi de somnul de prânz.


Soțul meu preia schimbul de la ora 12:30, în timp ce cei mici dorm. El se joacă de-a luptele și îi trimite afară la joacă sau le invită prietenii la joacă şi, astfel, avem câteodată câte 12 sau 13 copii în casă (anxietate mea tocmai a zburat până în tavan), și are grijă ca cei mari să-și facă temele. El știe de toate documentele, hârtiile şi temele copiilor pentru școală, el le semnează toate jurnalele de lectură și el este cel care notează în dosarele lor de comportament și tot el este cel care se asigură că au pus cutiile cu gustarea de prânz de la şcoală în chiuvetă și că sunt toate spălate pentru a doua zi. El este cel care hrănește bebeluşul și îi schimbă scutecele și se asigură că ceilalţi îşi strâng jucăriile înainte de masa de seară, astfel încât casa este oarecum ordonată când ziua se apropie de final, iar apoi tot el ne gătește cina.

Cu toate că apreciez tot ceea ce face, acest lucru nu este excepțional. Este ceea ce înseamnă să fii părinte.

Oamenii sunt șocați că noi am ales să facem lucrurile în felul acesta. «Trebuie să fie frumos să ai un soț care te ajută așa», spun ei.


Ei bine, nu eu am fost singura care a decis să avem șase copii. Nici nu am fost singura participantă în acest proces. Bineînțeles că el mă va ajuta astfel încât să pot lucra şi eu, de asemenea.

Vedeţi voi, ceea ce soțul meu înțelege este că eu sunt o mamă mai bună din cauza muncii mele. Nu toată lumea este aşa. Şi acest lucru este ok. El a înţeles asta și este fericit că eu pot să urmez și o carieră.

Dar, atunci când el are grijă de copii, astfel încât eu să mă pot ascunde în camera mea și să scriu câteva eseuri care pot sau nu să schimbe alte vieți, acest lucru nu înseamnă că el face babysitting. Când ies o dată pe lună, cu prietenii mei de la clubul de carte pentru a vorbi pentru cinci minute despre cărţi și apoi să vorbim despre viața noastră pentru încă trei ore, iar el este cu copiii, nici acum nu este vorba despre babysitting. Când el decide să gătească un pui la cuptor sau să pună în ordine nişte acte sau documente sau când ia copiii timp de câteva ore la o plimbare, în timp ce eu mai apuc să mă bucur de un pic de un somn în plus, el nu doar «mă ajută». El este părinte.

Prietenii și babysitter-ii și bonele cu normă întreagă sunt de ajutor. Tații sunt de fapt părinți.

Mă bucur că am putut să clarificăm toate aceste aspecte.

Tații sunt și ei părinți, cu drepturi dar și cu responsabilități depline. Să rămânem cu acest gând în minte, întărit de tot ceea ce vine știința din domeniul psihologiei să ne spună că prezența conștientă și implicarea activă zi cu zi a ambilor părinți în viața copiilor lor, le oferă acestora un mediu sănătos și echilibrat de dezvoltare.

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA