Tu ce vrei să fii când o să te faci mare?

Știai că visele pot să doară, atunci când în realitate alții visează altceva, pentru tine?

Este o lume a drepturilor omului și a garanțiilor extinse, dar unde este dreptul copilului de a alege ce va fi când va fi mare? Acea repetitivă întrebare, la care îmi aduc aminte ca toți așteaptă curioși să răspundă copilul… Apoi, pe rând, toți uită ce a spus el. Este excelent dacă spune avocat, iar pe vremuri era bine și medic…

La un moment dat se trece la treburile serioase. ”Ce-ai de gând să faci, copile, ca să te întreții?” sună întrebarea. Copilul, uimit, dacă ar putea să spună și uneori o face, alteori nu, ar spune: „Păi nu vezi cum mă joc? Nu vezi ce citesc? Nu auzi despre ce vorbesc?” El își consideră părinții inteligenți și este mirat când aceștia nu știu ce își dorește. Da, un copil nu știe ce vrea, în sensul material al estimării impactului pe termen lung al deciziei sale în bugetul viitoarei sale familii. A sunat rău propoziția, neclar, complicat, nu-i așa?! Păi așa și este. Un copil știe însă perfect ce își dorește.

Vor fi atât de multe alegeri care au potențial uriaș de a influența viața copiilor noștri și atâția factori necunoscuți, încât este aproape hilar să încerci să controlezi cursul vieții prin forțarea unei cariere!


Când am scris despre dreptul copilului de a alege, nu m-am referit doar la faptul că este împiedicat direct să aleagă, ci foarte mult la lipsa îndrumării, a sprijinului emoțional și eventual material de la părinții dezamăgiți de alegerea lui, copilul fiind astfel expus emoțional și șantajat, fie că acceptăm sau nu acest lucru. Încrederea în sine și conexiunea cu părintele (părinții) au de suferit mult. Acest lucru va determina, de obicei, închiderea în sine, ”evadarea” în anturaje sau relații nepotrivite și căutarea euforiei pierdute în diverși înlocuitori.

Este o temă de discuție amplă, dar genial mi se pare cum pune problema Elizabeth Gilbert care descrie astfel filosofia părinților ei:„ Dacă te poți întreține singur și nu deranjezi pe nimeni, ești liber să faci ce vrei cu viața ta.” Curajos? Nu, sănătos și plin de speranță!

Nu cred că este nevoie să amintesc autori consacrați ca să te conving că pasiunea și plăcerea cu care facem un lucru determină foarte mult succesul demersului nostru, energia cheltuită și bucuria resimțită. De altfel, chiar și cele mai documentate studii conduse de autorități în domeniu precum Dr. Daniel Goleman, au arătat că până și în sfera atenției, care este un proces complex la nivel cerebral, pasiunea ajută și determină rezultate excelente cu efort redus. Motivația, este și ea indisolubil legată de dorința noastră de a face ceva.

Dar de ce unii părinți blochează evoluția firească a copiilor lor? Eu m-am oprit la dorința lor de a ajuta copiii acolo unde ei nu au reușit, sau au făcut-o în condiții grele! Și la faptul ca pe copil îl duce capul. Și ce dacă îl duce, el nu asta își dorește! Faptul că un copil este capabil, chiar peste medie, ar trebui să fie o mare bucurie și un indicator că va fi capabil să depășească diferite obstacole care țin de memorie, analiză. Inteligența pur cognitivă nu ar trebui să oblige copilul să aibă o anumită meserie, carieră!


Un alt motiv este frica, frica părinților că nu se vor descurca altfel copiii, că o să ducă o viață cu multe dificultăți materiale ș.a.m.d. Tot E. Gilbert, în ”Lecții de magie” descrie minunat această frică: ”Pe scurt, frica este ca un agent de pază de la mall, care se crede pușcaș marin. N-a dormit de câteva zile, a băut prea mult Red Bull și e gata să-și împuște propria umbră pentru ca toată lumea să fie în <siguranță>.”… „Frica… va presupune întotdeauna că orice rezultat incert e menit să ducă la o moarte însângerată și cumplită.

Frica, pe termen lung, nu poate fi un asociat obiectiv, din contră. Da, nu știm ce va fi! Doar pentru că pare astăzi în regulă, nu înseamnă că va fi astfel peste 10 ani. Uite aici pesimism! Un studiu prezentat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos (WEF) arată că până la sfârșitul anului 2020 peste 7 milioane de locuri de muncă vor dispărea, iar sarcinile acestora vor fi preluate de roboţi şi maşini automate. Deci?! Ce să faci? Ceea ce îți doresti, cu inteligență, perseverență, seriozitate și cu mobilitate.

În cazul meu, s-a vrut să fac Dreptul, pentru că mama era jurist și eu ”aveam cap de avocat”. Așa a început ”meciul” unde toți au pierdut. Eu am marcat cu îmbolnăviri repetate și cu ”imposibilitatea” de a învăța, iar în final cu neînscrierea la o facultate de stat. Mama a marcat cu intrarea mea la o facultate privată, la Drept. Dar a plătit pentru asta. Eu am pierdut speranța și am căutat-o în anturaje nepotrivite. Am făcut Dreptul, am terminat în primii cinci din generație și după ani de încercări de a fi jurist, în amintirea mamei, care între timp nu mai era, am urmat o cale care, deși tangențială ca informație, nu este cea de jurist, avocat, judecător. Pentru că nu asta îmi doresc, chiar dacă pot!!!

Un atu important la locul de muncă, dar de fapt, în colectivitate, fie că vorbim de grădiniță, școală, grupul de la bloc (dacă mai există) sau grupul de prieteni, este modul în care ne integrăm, capacitatea noastră de a ne adapta corespunzător mediului. Aici cred că părinții pot să facă enorm pentru copiii lor, să îi ajute, și să faciliteze foarte mult orice viitoare evoluție profesională. Studiul amintit mai sus a făcut un clasament al competențelor relevante pentru mediul de lucru și primele șase ca relevanță au fost identificate:

1. Rezolvarea problemelor complexe;
2. Gândirea critică
3. Creativitatea;
4. Managementul oamenilor;
5. Coordonarea cu alții;
6. Inteligența emoțională.

Foarte interesant este faptul că creativitatea și inteligența emoțională au urcat foarte mult în acest clasament față de trecut, semn că începe să se acorde atenția cuvenită dinamicii relațiilor umane, dinamică fără de care civilizația noastră ar fi rămas încă într-un stadiu mult mai puțin evoluat.

În lumina celor de mai sus, te îndemn, dacă nu ai făcut-o deja, să te oprești puțin și să te gândești. Tu faci ce ți-ai dorit? Ai avut sprijin de la părinți? Visezi deja ce va face copilul tău? Știi ce visează copilul tău? Căci, te asigur, el va ști ce este mai bine pentru el. Poate nu clar, pe etape cu riscuri cuantificate, dar va ști sau știe… Cum? Cu ceea ce e el și cu ajutorul relației voastre pline de conexiune care o să-i permită să aleagă asumându-și ce este și ce își dorește.

Și ce susțin nu este nicidecum, după cum ți-ai dat seama, neimplicarea legată de viitorul profesional al copilului, ci, dimpotrivă, pledez pentru o atentă cunoaștere a înclinațiilor sale, de când este mic și până în adolescență, în paralel cu susținerea lui și prezentarea alternativelor pentru a vedea cum se recunoaște în ele.

Pregătește-te ca el, copilul tău, să îți spună că își dorește un anumit lucru, poate diferit de ce „vrei” tu. Însă mai mult decât orice altceva își dorește să îi fii alături, să îl sprijini, să-l iubești și să-l accepți pentru ce e el. El asta face pentru noi, părinții, în fiecare zi, indiferent de istoria noastră de viață și de alegerile noastre.

Distribuie

White Wolf

Un bărbat din România, soț și tată, care și-a asumat curajul de a-și înfrânge “demonii personali” cu ajutorul psihoterapiei. Îmi doresc împărtășirea unui conținut sincer și autentic, presărat cu multe experiențe personale, temeri, schimbări și speranțe. Din motive de confidențialitate voi folosi pseudonimul “White Wolf” (Lupul Alb, cu referire la vechea istorisire a indienilor Cherokee, despre căpetenia unui mare sat).

Mai multe articole de White Wolf

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA