Psihoeducația pentru Tulburarea Bipolară
Tratamentul psihoeducațional implică instruirea pacienților despre tulburarea bipolară și tratamentul acesteia, având ca scop principal îmbunătățirea administrării tratamentului medicamentos prin înțelegerea fundamentelor biologice ale tulburării și raționamentul prescripției medicale. De asemenea, pacienții sunt învățați să identifice din timp semnele care amenință apariția unui episod maniacal, precum și triggeri comuni ai acestor simptome. De obicei, dar nu întotdeauna, intervențiile psihoeducaționale au loc în grup. Cea mai bună intervenție, din cele studiate, constă în 21 de ședințe de grup (Colom & Vieta, 2006).
Îngrijirea sistematică pentru tulburarea bipolară
Îngrijirea sistematică constă într-un sistem de intervenție împărțit pe mai multe nivele și o componentă de terapie de grup. În ceea ce privește sistemul de intervenție, îngrijirea pentru pacienții bipolari este oferită de o echipă de specialiști alcătuită dintr-un asistent medical și un medic psihiatru. Aceștia oferă informațiile necesare de care au nevoie pacienții în ce privește afecțiunile tulburării și medicația. Cel de al doilea nivel de intervenție constă în tratamentul medicamentos recomandat de specialiști.
În afară de sistemul de intervenție, pacienții participă la programe psihoeducaționale unde învață despre simptomele tulburării, nevoia de medicamente și primesc suport în ce privește adaptarea profesioanală și socială. De asemenea, pacienții își realizează propriul plan de management personal adoptând diferite strategii de coping în situațiile în care identifică semne îngrijorătoare specifice tulburării. Un program psihoeducațional durează 43 de de ședințe, desfășurat săptămânal în primele 5 săptămâni, iar apoi bilunar.
Terapia Cognitivă pentru Tulburarea Bipolară
Este important de menționat faptul că există multe cărți despre terapia cognitivă pentru tulburarea bipolară, unele incluzând o abordare individuală, iar altele una în grup. Dintre aceste abordări, privind Systematic Treatment Enhancement Program (STEP; Miklowitz et al., 2007) pentru tulburarea bipolară propusă de D. Lam, au fost raportate date semnificativ pozitive. Alte abordări nu sunt susținute puternic de cercetări (Patelis-Siotis et al., 2001; Scott et al., 2006).
Toate formele de abordare terapeutică cognitivă includ o componentă psihoeducațională care vizează informarea pacienților cu privire la baza biologică a bolii, nevoia pentru medicamente, precum și identificarea simptomelor. De asemenea, includ și identificarea gândurilor negative dezadaptative despre sine și îi învață pe pacienți abilități de gestionare a acestora. Multe abordări susțin idea de a adapta corespunzător gândurile pozitive prezente pe parcursul maniei. Abordarea propusă de Lam se diferențiază în acest sens, întrucât propune intervenții care se bazează pe regularea perioadelor de somn și a simptomelor apărute în episoadele maniacale. Aceasta propune o intervenție de 12 până la 18 ședințe individuale o dată pe săptămână, care sunt urmate de 2 ședințe de întărire pe parcursul a 6 luni, iar crearea unor situații problematice într-un cadru controlat, care este specifică acestei abordări, aduce efecte de diminuare a simptomelor maniei în timp.
℗PUBLICITATE
Terapia de Familie (FFT) pentru Tulburarea Bipolară
FFT este o adaptare a terapiei de familie dezvoltată pentru tratamentul pecienților care au schizofrenie (Goldstein & Miklowitz, 1995). Toți membrii apropiați ai familiei sunt incluși, iar terapia constă în câteva etape, începând cu psihoeducația despre simptomele și explicațiile tulburării bipolare, precum și despre nevoia de medicație. Familiile sunt învățate să intervină în momentul în care apar simptomele tulburării și să adopte cele mai bune strategii de coping. Apoi, având în vedere că există riscul ca interacțiunile negative din familie să declanșeze simptomele tulburării bipolare, membrii familiei învață abilități de comunicare și rezolvare de probleme pentru a reduce conflictele și a rezolva problemele cu care se confruntă în familie. Tratamentul tipic constă în 21 de ședințe desfășurate pe o perioadă de peste 9 luni, iar analizele inițiale sunt realizate acasă la pacient.
Este important de menționat faptul că alte forme de terapie de familie, cu excepția FFT, nu sunt susținute de studii care să arate că produc schimbări semnificative pentru simptomele maniacale sau depresive (Clarkin, Carpenter, Hull, Wilner, & Glick, 1998; Miller, Solomon, Ryan, & Keitner, 2004). Diferența în cazul FFT este că, studiile evidențiază exerciții mai structurate care vizează comunicarea în familie, o educație mai bună privind tulburarea bipolară și strategii mai specifice în ce privește răspunsul la simptome.
Terapia Interpersonală (IPSRT – Interpersonal and Social Rhythm Therapy) pentru Tulburarea Bipolară
IPSRT este o adaptare a terapiei interpersonale pentru depresie a lui Klerman și Weisman. Studiile arată că tulburările de somn și programul dezorganizat sunt componente importante ale tulburării bipolare, iar inițial intervențiile psihoterapeutice interpersonale s-au concentrat pe furnizarea unor tehnici privind regularizarea și programarea activităților zilnice. De asemnea, intervenția se concentrează și asupra altor aspecte cum este doliului cauzat de anumite pierderi, asociat cu tulburarea bipolară.
Componentele interpersonale ale terapiei implică rezolvarea problemelor interpersonale actuale, precum și a situațiilor problematice nerezolvate care determină emoții negative, dispute interpersonale, roluri de trecere și izolare socială. Într-un studiu realizat de Frank (2005), în mod aleatoriu pacienții au fost împărțiți în două grupe: terapie intensivă (cei care participau săptămânal la o ședință de terapie timp de câteva luni) și ședințe de susținere (cei care participau la ședințe o dată pe lună timp de un an). Rezultatele au arătat că terapia intensivă a condus la îmbunătățirea semnificativă a simptomelor, spre deosebire de ședințele de susținere.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
