Skip to content

Adolescența, perioadă de mari transformări datorate dezvoltării fizice și psihice, este etapa care începe în timpul pubertății și durează până la vârsta legală de adult (majoratul). Copiii au ritmuri diferite de maturizare, atât biologică cât şi emoţională, de aceea şi manifestările și comportamentele lor variază. În prezent, exista o gamă destul de largă de manifestări considerate ca fiind normale, specifice vârstei adolescenţei.

Să vedem ce se întâmplă concret în anii ce definesc adolescența din punct de vedere al transformărilor biologice, psihologice şi emoţionale şi mai ales, care ar fi indicat să fie rolul părinţilor, luând în considerare mai multe studii recente din domeniul psihologiei.

Pubertatea, un proces de schimbări fizice prin care corpul copilului se maturizează într-unul de adult

Semne ale schimbărilor aduse de pubertate, pot debuta de la 8 -9 ani, însă în mod obișnuit, vârsta de 10- 11 ani în cazul fetelor și de 11-12 ani în cazul băieților, este marcată ca fiind debutul pubertății sau al preadolescenței. Pubertatea este definită ca un proces de schimbări fizice prin care corpul copilului se maturizează într-unul de adult capabil de reproducere sexuală. Perioada de pubertate se încheie în cazul fetelor in jurul vârstei de 15-17 ani, iar al băieților în jurul vârstei de 16-17 ani.

Odată cu transformările specifice pubertății, respectiv dezvoltarea caracteristicilor sexuale ale corpului, în jurul vârstei de 11- 12 ani, unii copii pot experimenta un regres în ceea ce priveşte manifestarea anumitor abilităţi. Studiile arată că anumite părţi din creier responsabile cu memoria prospectivă, sau mai simplu spus acea parte din creier responsabilă să ne amintească ce ar trebui să facem în viitorul apropiat, încă se maturizează. Să nu vă mire, deci, dacă fiul dumneavoastră de 11 ani nu are habar de faptul că ar trebui să vă dea la semnat teza la matematica pentru a o duce a doua zi la şcoală. De asemenea, se constată un declin și în ceea ce priveşte învăţarea spaţială.

Pentru a preîntâmpina dificultățile ce pot apărea ca urmare a acestor transformari ale creierului, părinţii își pot ajuta adolescenții să-și îmbunătățească abilităţile ce ţin de organizare, prin a le introduce în rutina zilnică, indicii care să funcţioneze pe post de atenționari: să îşi facă un semn cu pixul pe mână dacă au nevoie să nu uite ceva nume, să poarte o brăţară ca un indiciu care să le amintească că zilnic trebuie să facă ceva anume, cum ar fi să bea câte un pahar cu apa când văd brăţara, să îşi pună pe telefon o sonerie anume care să îi anunţe că e timpul să treacă la teme. De asemenea, pentru copiii care apreciază zona digitală, părinţii le pot permite accesul la o aplicaţie care să funcţioneze pe post de organizator al sarcinilor şi responsabilităţilor lor: să îşi facă curat în cameră, să dea mâncare peştilor, să îşi organizeze temele, lecturile, activităţile extraşcolare.

Tot la această vârstă, copii au nevoie să își exerseze tot mai mult abilitățile de luare a deciziilor, iar părinţii îi pot ajuta pe copii în acest proces prin trecerea în revistă a argumentelor pro şi contra şi prin a-i învăţa să ia în considerare şi punctele de vedere ale celorlalţi. Un studiu publicat în Journal of Behavioral Decision Making, în 2014, a arătat că acei copii care la 10-11 ani ştiau să ia decizii în mod analitic şi raţional, au avut tendinţa să experimenteze mai puţină anxietate şi tristeţe şi s-au implicat în mai puţine certuri şi au avut mai puţine probleme cu prietenii lor la vârsta de 12-13 ani.

Un alt studiu din Australia, care a analizat 188 de copii, tot din 2014, a comparat efectul pe care îl au acele mame care au rămas calde, iubitoare şi înțelegătoare în timpul certurilor cu copilul, faţă de acele mame care deveneau furioase şi argumentative. Patru ani mai târziu, adolescenţii de 16 ani, care la 12 ani au avut mame afectuoase, au indicat schimbări la nivelul creierului corelate cu rate mai scăzute de anxietate şi depresie şi un autocontrol mai bun. Prin urmare, părinţii îi pot ajuta pe copii păstrând o atitudine caldă, de susţinere, înţelegătoare.

În jurul vârstei de 13-14 ani copii devin foarte sensibili la opiniile colegilor şi prietenilor lor şi vor reacţiona puternic la aceste opinii. Totuşi, ei nu au încă pe deplin dezvoltate abilităţile sociale prin care să înțeleagă exact ceea ce gândesc cu adevărat prietenii, ceea ce poate să facă acesta perioadă şi mai plină de frământări. În acelaşi timp, ei fac faţă şi mai greu stresului în această perioadă, aşa că adesea vom vedea izbucniri în lacrimi sau de nervi, sau vom auzi uşa de la camera lor trântindu-se mai des. Este perioada în care stresul social atinge cel mai înalt vârf. Jumătate dintre adulţii care au dificultăţi mentale cu factor declanşator stresul, au fost diagnosticaţi în jurul vârstei de 15 ani.

Între 11 şi 15 ani, copiii pot dezvolta depresie sau anxietate atunci când se confruntă cu forme de stres social cum ar fi excluderea din grupul social. Părţile din creier cele mai vulnerabile la stres încă se maturizează, aşadar strategiile de adaptare pe care adolescenţii le dezvoltă acum, pot fi înrădăcinate în creier ca tipare de adaptare pentru tot restul vieţii, anunţă un alt studiu din 2016 din revista Developmental Science. Sfatul psihologilor este ca adolescenţii să înveţe şi să exerseze tehnici de autoliniştire precum meditaţia, exerciţiu fizic, ascultarea muzicii. Sprijinul familiei funcţionează ca un amortizor important pentru nivelul de stres. Adolescenţii care au familii în care primesc sprijin emoţional, care sunt ghidați în rezolvarea de probleme, care au o relaţie bazată pe prietenie cu părinții, au mai puţine şanse să dezvolte depresie dacă sunt expuşi unui stres sever, anunţă un alt studiu din 2016, realizat în Israel, şi publicat în Journal of Family Psychology.

℗PUBLICITATE



Deoarece prietenii au un rol atât de important la această vârstă, adolescenţii pot fi ghidaţi cum să „citească” expresiile şi limbajul corpului celor cu care intră în contact. Părinții îi pot încuraja să îşi aleagă prieteni de vârsta lor pe baza intereselor comune, și nu pe criterii ce țin de popularitate. De asemenea, părinții îi pot sfătui pe adolescenți să renunţe la relaţii care nu sunt potrivite sau benefice. Părinţii îi pot îndruma pe adolescenţi cum să îşi repare relaţiile de prietenie după o ceartă prin cererea de scuze, prin revizuirea atitudinii sau prin compromisuri.

Apetitul tinerilor pentru risc și nevoia de „senzații tari“ îşi atinge punctul culminant, în jurul vârstei de 15-16 ani, conform unui studiu din 2015, cu mai bine de 200 de participanţi, condus la Universitatea Leiden din Olanda. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul, aflat încă în continuă dezvoltare, traversează o etapă în care receptorii pentru recompense se maturizează, amplificând răspunsul adolescenţilor la dopamină, un neurotransmiţător asociat emoţiilor de plăcere şi de satisfacţie. Acesta este motivul pentru care nevoia de „senzaţii tari” este la apogeu în această perioadă. Frica obişnuită de pericol e temporar suprimată în adolescenţă, o schimbare, despre care oamenii de ştiinţă cred că îşi are rădăcinile într-o nevoie evoluţionistă de a explora noi obiceiuri la această vârstă. Sunt de asemenea, studii care arată că adolescenții nu reușesc să-şi schimbe estimarea lor asupra situațiilor de risc, chiar și după ce au fost avertizaţi că riscurile sunt mai mari decât se așteaptă ei.

Adolescenţii care au relații de prietenie bazate pe încredere au mai puține șanse de a se implica în comportamente de risc

Abilitatea socială de a-şi face prieteni buni şi mai ales de a-şi păstra relaţiile este în mod special utilă la această vârstă. Adolescenţii care au relații strânse de prietenie bazate pe încredere au mai puține șanse de a se implica în comportamente de risc cum ar fi furtul din magazin, să urce într-o maşină condusă de un şofer periculos sau neexperimentat, să facă sex neprotejat, susţine un studiu de la Universitatea din Illinois. În schimb, adolescenţii care se ceartă mai des cu prietenii apropiaţi au un risc mai crescut pentru a se angaja în comportamentele descrise mai sus.

Beneficiile dezvoltării creierului adolescenţilor încep să fie evidente în jurul vârstei de 17-18 ani. Unii adolescenţi pot să demonstreze o creştere semnificativă a coeficientului de inteligență. Adolescenţii care sunt dotaţi din punct de vedere intelectual este posibil să obţină scoruri mai bune la testele de inteligenţă;

Partea din creier responsabilă cu raționamentul logic şi luarea deciziilor, este în mod normal, suficient de dezvoltată pentru servi drept o „frână“ pentru furtunile emoţionale sau pentru comportamente de risc. Abilităţile funcţiilor executive ale creierului, cum ar fi rezolvarea de probleme şi gândirea strategică, continuă să se dezvolte cel puţin până la vârsta de 20 de ani. De asemenea, abilităţile sociale şi respectiv acele zone din creier asociate acestora încă se maturizează. Însă la această vârstă adolescenţii se pricep mai bine să observe cum se simt alţii şi să exprime mult mai bine empatia. Încă nu au dezvoltată capacitatea de a descifra motivele și atitudinile oamenilor în situații sociale complexe, cum ar fi, de exemplu să îşi imagineze de ce un prieten ar schimba brusc subiectul în timpul unei conversații la o petrecere.

O serie considerabilă de schimbări şi transformări care apar în adolescenţă sunt normale. Dar, dacă apar schimbări prea drastice sau de lungă durată în personalitatea sau comportamentul adolescentului, acestea pot semnala probleme reale, acel gen de situaţii în care e nevoie de implicarea și controlul mult mai mare din partea părinţilor, sau chiar poate fi nevoie de ajutorul unui profesionist. Iată câteva semnale de avertizare:

  • Creștere sau pierdere în greutate extremă
  • Probleme asociate somnului
  • Schimbări bruște şi drastice în personalitate
  • Schimbare radicală a grupului de prieteni
  • Absențe multe la scoală, scăderea drastică a notelor
  • Încep să vorbească sau să se gândească la sinucidere
  • Semne de: tutun, alcool sau droguri
  • Diferite încălcări ale legii

Orice alt comportament pe care familia îl consideră ca fiind inadecvat și care durează mai mult de 6 săptămâni reprezintă un semnal de alarmă pentru părinții unui adolescent. De exemplu, un adolescent sociabil şi căruia îi place să îşi petreacă timpul în compania prietenilor, începe să devină constant foarte retras şi singuratic, sau un adolescent care se descurcă foarte bine la scoală, cu rezultate foarte bune începe să scadă dramatic nivelul de performanţă şcolară – pot reprezenta motive de îngrijorare și nevoie de implicare și sprijin din partea părintelui.

În cele din urmă, anii adolescenței vor trece şi dorinţa şi speranţa fiecărui părinte este că adolescentul lor va deveni un adult independent, responsabil şi comunicativ.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0