Relațiile dintre frați din perspectiva ordinii nașterii

Au existat, de când lumea, dar mai ales în familia contemporană, divergențe între frații mai mari și cei mai mici. Cel mai adesea, disputele dintre ei sunt cu privire la spațiul și lucrurile fiecăruia versus lucrurile pe care le împart, dar mai ales pe atenția părinților. Din nefericire, însă, fără o mediere adecvată, aceste divergențe ajung să fie adevărate motive de distanțare – uneori chiar ură – între frați, cu consecințe pe termen lung.

În momentul în care apare un copil, toți membrii familiei își oferă grija și protecția nou-născutului, pentru ca acestuia din urmă să nu îi lipsească nimic. Acest lucru încurajează starea de “egoism” a copilului, care se simte centrul universului pentru familia sa, însă, o dată cu apariția unui frate sau a unei surioare, acest centru se schimbă și copilul începe să simtă frica de a nu fi suficient de bun, de ascultător, de capabil, etc. (“altfel de ce ar mai fi vrut părinții mei un alt copil?”), frica de a nu pierde iubirea și grija părinților (“niciodată nu au timp de mine, totul e despre el(ea)…”), frica de a nu fi respins sau abandonat. Aceste frici inconștiente care se se nasc în psihicul unui copil o dată cu nașterea unui frățior sau a unei surioare stau la baza dificultăților de relaționare dintre frați chiar și la maturitate, întrucât se vor vedea în relații de concurență și competitivitate pentru apreciarea și iubirea părinților, simțind că nu există suficient spațiu pentru toți.

Însă, copiii sunt foarte diferiți și relațiile dintre ei tind să se definitiveze în funcție de o diversitate de criterii: cât de apropiați sunt sau nu ca vârstă, cu cine seamănă mai mult din familie, personalitatea și, nu în ultimul rând, ordinea nașterii, potrivit lui Freud, care a fost primul psiholog care a observat că poziția copilului în șirul surorilor și al fraților este semnificativă pentru dezvoltarea sa și apoi a lui Adler, care a continuat să studieze acest aspect mai în profunzime.

Primul născut

Au, de obicei, o mai mare responsabilitate, mari drepturi și mari obligații (inclusiv, din perspectivă istorică, dreptul de a moșteni averea, titlul și statutul social). Dintr-un punct de vedere, ei sunt văzuți ca și continuatori ai tradițiilor: sunt responsabili, adesea conservatori, ambițioși, țin de reputația familiei și au grijă de ea. Primul născut este mai întâi crescut ca și copil unic, ca mai apoi, după ce se obișnuiește cu poziția sa privilegiată, să apară un nou-născut care să îi ia locul în sufletul părinților. Acest lucru este trăit destul de dureros de către copil, mai ales dacă nou-venitul este de același sex și se stimulează unul dintre stereotipurile comportamentului de întâi-născut și anume tendința de a fi cel mai bun, cel mai cuminte, cel mai cel, astfel încât părinții să continue să îl iubească. Adesea, primul născut își asumă răspunderi părintești, devenind un foarte bun lider și educator, capabil să susțină tot soiul de situații. Primul născut este, de regulă, conștiincios, mai sensibil și mai serios decât alții copii, nevoia lui de perfecțiune și de confirmare, făcându-i dificilă acceptarea criticilor venite din exterior.


Mezinul

Dacă este să ne referim la stereotipurile istorice și culturale, mezinul este, adesea, un erou romantic, aventurier, care încalcă tradițiile și care este nevoit să se descurce singur. Întrucât, în trecut, mezinul nu prea avea acces la moșteniri, reușea, adesea, să cucerească noi teritorii, părăsind casa părintească în căutare de aventuri și bogăție. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar în zilele noastre, mezinul este și cel mai protejat și alintat dintre frați. Mezinul nu este traumatizat de apariția în familie a nici unui alt copil, primind, adesea, grija și protecția părinților chiar și după ce se încheie copilăria. Mezinul este mai indisciplinat și, adesea, are dificultăți când e nevoit să ia hotărâri, evită confruntările, iar dacă este nevoit să intre în ele, știindu-se mai mic, nu apelează la agresivitate pentru a-și atinge scopurile, ci la manipulare – fie se supără demonstrativ, fie se străduiește să fie cuceritor.

Copilul “mijlociu

Are, adesea, dificultăți în a se defini, având trăsături și de frate mai mare, dar și de frate mai mic. Copilul mijlociu are capacitatea de a relaționa destul de bine cu diferite persoane ca urmare a nevoii lui de a învăța să trăiască în pace cu frații și surorile sale. Ei sunt capabili să se adapteze la tot felul de situații, dând dovadă de diplomație și flexibilitate.

Copilul unic

Moștenește, în multe privințe, trăsăturile părintelui de același sex. De cele mai multe ori, copilul unic nu are o problemă în a fi singur sau în a-și rezolva problemele singur, fiind dispus să accepte și ajutor atunci când i se oferă și are nevoie de el. Fiind copil unic, însă, se pune o presiune destul de mare pe acesta, mai ales din partea părinților care își pun toate speranțele în el – acest lucru îl poate motiva pe copil să exceleze în multe aspecte ale vieții sale, însă poate întâmpina dificultăți destul de mari atunci când lucrurile nu au rezultatele așteptate. Dacă nu are alți copii în jurul său, copilului unic îi poate fi greu să dezvolte relații apropiate cu ceilalți, fiindu-i dificil să înțeleagă și să accepte modificările și schimbările normale de dispoziție ale celorlalți și să se obișnuiască cu efemeritatea lor.


Gemenii

Sunt cel mai puțin susceptibili invidiei copilărești, bazându-se, adesea unul pe celălalt și influențându-se foarte mult unul pe altul, formând o echipă în care, de multe ori, se pot simți ca o singură persoană, iar alteori unul dintre gemeni se comportă mai dominant, prezentând trăsăturile primului născut. Adesea au deprinderi foarte bune de a lucra împreună cu alte persoane, însă uneori le poate fi greu să se desprindă unul de altul pentru a-și construi vieți separate, mai ales dacă sunt gemeni identici.

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA