Noi ipoteze în depresie

Un articol publicat de curând de Kevin Loria în Bussiness Insider vorbește despre cum ”depresia ar putea fi o modalitate a creierului nostru de a ne atrage atenția că trebuie să ne oprim și să ne luăm timp pentru a ne rezolva problemele”.

Prevalența depresiei reprezintă o problemă economică majoră pentru societatea modernă, fiind una dintre principalele cauze de dizabilitate în aceste vremuri. Povara economică a depresiei în Statele Unite a fost estimată la 210,5 milioane de dolari în 2010.

Dar de ce afectează această patologie debilitantă atât de multă lume?

Viziunea tradițională asupra depresiei este că aceasta are la bază un dezechilibru chimic la nivelul celulei nervoase care poate fi ameliorat folosind o combinație de medicație antidepresivă și schimbări comportamentale.

O teorie recentă susține că în loc de a fi doar o patologie, depresia poate fi o strategie comportamentală pe care am dezvoltat-o, o adaptare biologică și care are un scop. Citat de Business Insider, Matthew Hutson explică potențialele rădăcini ale depresiei și ale comportametului suicidar, al căror scop ar putea fi acela de a ne face să ne oprim și să ne luăm timpul necesar pentru a înțelege și a rezolva o problemă importantă. Astfel, el amintește că psihologul Paul Andrews și psihiatrul J. Anderson Thomas au elaborat pe marginea acestei idei încă din 2009, numind-o ”ipoteza ruminației anlitice”. Oamenii de știință sugerează că este posibil ca problemele complexe să declanșeze reacții depresive în unii oameni, aceștia intrând astfel într-un așa-zis mod analitic.


Hutson afirmă că ”are loc o creștere a ruminațiilor, obsesia asupra sursei durerii” alături de o creștere a activității analitice la nivel cerebral, a somnului REM, care ajută procesarea memoriei. Un alt simptom major al depresiei este anhedonia – inabilitatea de a te bucura de activitățile cotidiene. Potrivit acestei abordări, activitățile cotidiene ar putea încurca această fază ”de procesare”. Această ipoteză ar putea explica apariția unui număr semnificativ dintre episoadele depresive după un eveniment de viață major ca decesul unei persoane dragi sau pierderea unei relații. În lucrarea lor din 2009, Andrews și Thomas mai spun că această idee ar putea explica frecvența comorbiditate a depresiei cu anxietatea: ”Ipoteza noastră este că depresia și anxietatea apar frecvent împreună deoarece unele probleme au nevoie atât de analiză (promovată de efectele depresiei) cât și de vigilență (promovată de anxietate)”. Analiza ne ajută să ne dăm seama cum s-a ajuns la problemă iar vigilența ne împiedică în a repeta parcursul respectiv.

Pe cât de fascinantă este însă această teorie evoluționistă, este greu de demonstrat corectitudinea ei, cu atât mai puțin cu cât nu avem încă studii care să o sprijine. Chiar dacă această ipoteză este corectă, mai mult ca sigur este incompletă deoarece nu explică toate fațetele depresiei.

Tulburările complexe au, de obicei, cauze complexe. În jur de 20% dintre depresii nu sunt precedate de evenimente semnificative. Știm de asemenea, că genetica joacă un rol important pentru susceptibilitatea la depresie.

Cu toate acestea, dacă ipoteza ruminațiilor analitice este dovedită, ar putea avea implicații majore pentru tratamentul acestei patologii în viitor. Abordarea terapeutică a depresiei s-ar putea schimba către tratarea cauzei acesteia și nu doar a simptomelor. Un antropolog a afirmat că validarea acestei teorii va duce la situația în care tratamentul cu antidepresive să fie ca tratamentul unui os rupt doar cu analgezice în loc de a folosi atât medicația antialgică cât și aparatul gipsat. Potrivit acestei logici, psihoterapia ar deveni o importantă parte a tratamentului, din moment ce îi poate ajuta pe oameni să realizeze și să facă față factorilor care stau la baza episodului depresiv.


Abordarea medicamentoasă clasică a fost deosebit de eficientă, schimbând viețile multora. Dar pe termen lung antidepresivele nu funcționează pentru toată lumea, motiv pentru care oamenii de știință caută soluții pentru terapii alternative.

Chiar dacă depresia ar fi o ”unealtă” pe care am dezvoltat-o urcând pe scara evoluției ca pe o adaptare, nu este neapărat ca această explicație să îi ajute pe oameni să rezolve cauzele care stau la baza patologiei lor. Noile teorii au însă rolul de a ne ajuta să găsim metode mai noi și mai bune de tratament – fapt care este totdeauna bine-venit.

Distribuie acum

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA