Izolarea nu e o opțiune

Puține sunt acele persoane care nu s-au întâlnit vreodată cu dorința de a trăi izolate de restul oamenilor, de a deține un loc retras, intim, departe de omenire. Pare a fi o experiență fascinantă, însă studiile ne arată că în realitate aceasta poate fi un coșmar. Se pare că, chiar și un nivel moderat de izolare față de alte persoane poate crește incidența depresiei și a ideilor de suicid (Heinrich & Gullone, 2006). Ba mai mult, poate determina creșterea nivelului tensiunii arteriale, a nivelului hormonilor de stres sau chiar să compromită sistemul imunitar. Așadar, izolarea pe termen lung nu pare a fi o experiență grozavă.

Protecția și suportul din partea celorlalți contează foarte mult pe tot parcursul vieții noastre, deoarece noi oamenii, ca multe alte primate de altfel, suntem foarte dependenți de ceilalți pentru supraviețuire. Baumeister și Leary (1995) și ulterior Gilbert (2005) au arătat că nevoia oamenilor de apartenență, de a se simți în relație, de a fi evaluați de alții și de a participa la formarea de relații este înnăscută. Altfel spus, dorința de a fi plăcut de oamenii din jur, de a fi apreciat de colegii de serviciu, de a fi acceptat în grupul de prieteni nu reprezintă niște „ciudățenii” sau probleme de care ar trebui să ne debarasăm, ci dimpotrivă, sunt nevoi cu care, se pare că, natura ne-a înzestrat.

Critica și rușinea activează sistemele de răspuns la amenințare și ne deconectează de la sursele de liniște interioară și de reglare a reacțiilor afective.


Nu doar că oamenii își petrec mare parte din timpul lor analizând sentimentele care se îndreaptă către ei din partea celorlalți, însă unul dintre obiectivele lor presupune încercarea de a câștiga aprobarea, respectul celorlalți și acceptarea lor în grupuri. Dacă te gândești la felul în care ai vrea ca ceilalți să te privească, vei observa că în spatele acestui gând poposește nevoia de a fi apreciat, de a vedea în tine o persoană dezirabilă, capabilă, care oferă ajutor. Specialiștii (Cacioppo & Gilbert) sunt de părere că dacă reușim să trezim în ceilalți aceste sentimente, atunci se întâmplă trei lucruri: în primul rând vei percepe lumea ca fiind sigură, vei trăi cu siguranța că cei din jurul tău nu te vor respinge; apoi vei reuși să oferi sprijin și să participi la relațiile tale; corpul tău va fi fericit  – se pare că grija și aprecierea celorlalți au efecte directe asupra fiziologiei noastre. Cu alte cuvinte, cooperarea socială are efect de liniștire, pe când a te simți incapabil, nedorit, inutil reprezintă o amenințare majoră deoarece critica și rușinea activează sistemele de răspuns la amenințare și ne deconectează de la sursele de liniște interioară și de reglare a reacțiilor afective.

Există o serie de studii (Cacioppo, 2005) efectuate asupra conexiunilor sociale, care ne arată că oamenii care nu reușesc prea bine să socializeze, sunt mai mult singuri, au un nivel mai ridicat al depresiei, sunt mai stresați și mai predispuși spre interpretări ce au la bază pericolul.

La baza nevoilor noastre sociale se află un set de roluri-cheie pe care ne simțim motivați să le creăm împreună cu alții și care s-au dovedit, pe parcursul evoluției omului, a fi de folos supraviețuirii și reproducerii (Buss & Gilbert):

Solicitarea îngrijirii – a ne simți îngrijiți ca urmare a unor compoprtamente pline de atenție din partea celorlalți, a ști că în jurul nostru sunt persoane preocupate de liniștea noastră, reprezintă elemente esențiale pentru starea noastră de bine.


Acordarea îngrijirii – a fi sensibili la nevoile celorlalți și a contribui la împlinirea acestora.

Cooperarea – se referă la acea nevoie de apartenență, apoi la sentimentul de a fi apreciat și acceptat de ceilalți,  sentimente și nevoie care sunt implicate în formarea de legături.

Competiția și ierarhizarea – sau „alege-mă pe mine pentru că sunt mai bun”. Este ghidată de dorința de a primi afecțiunea celorlalți, aprecierea acestora, de a fi plăcuți de cei din jur.

Sexualitatea – dorința de a fi atrăgători și de a ne simți atrași.

Așadar, importante sunt nevoile noastre sociale de a ne simți în siguranță, acceptați și apreciați de ceilalți așa încât oamenii vor risca orice pentru a evita rușinea și excluderea. Avem nevoie de ceilalți pentru a prospera.

Distribuie

Alexandra Rițiu

Este psiholog clinician și psihoterapeut relațional. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” și două programe de formare în psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Mai multe articole de Alexandra Rițiu

Aticole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA