Gânduri care ne influențează negativ

Mintea noastră construiește în permanență gânduri, fiind una din funcțiile principale ale creierului nostru. Gândirea ne permite să dăm un sens lumii în care trăim și să putem reprezenta, interpreta, evalua ceea ce se întâmplă în moduri care sunt semnificative pentru noi sau sunt în acord cu nevoile, scopurile, planurile noastre.

Ne folosim de gândire atunci când ne dorim să rezolvăm probleme, să luăm decizii sau să dezvoltăm anumite idei, raționamente, concepte. Gândurile au puterea de a ne influența starea emoțională și comportamentele.

Însă, nu tot ceea ce gândim este în acord cu realitatea. În literatura de specialitate găsim sintagma „gânduri distorsionate„, adică acele gânduri iraționale prin care percepem realitatea având un filtru ce nu ne permite să prelucrăm informația în moduri care sunt corecte, exacte, complete, echilibrate. Deoarece emoțiile noastre interferează cu felul în care gândim aceste gânduri distorsionate pot fi combustibil pentru emoțiile negative și împreună pot genera diferite tulburări psihologice, precum depresia sau anxietatea. Înțelegând mecanismul de declanșare al acestor gânduri iraționale putem să le diminuăm puterea. Atunci când reușim să le recunoaștem, să le etichetăm și să le prelucrăm conștient, avem mai mult control asupra efectelor unor gânduri care ne pot influența starea emoțională și acțiunile. Pe de altă parte, cu cât le este permis acestor gânduri să se desfășoare, cu atât ele devin un mecanism prin care este analizată realitatea, transformându-se în obiceiuri de gândire care pot dura și o viață întreagă.


Iată câteva tipuri de gânduri prin care analizăm și evaluam realitatea într-un mod distorsionat:

Catastrofarea – sunt gânduri din sfera celui mai negru scenariu posibil. Tot ceea este mai grav, mai rău, mai periculos pe lumea asta ni se poate întâmpla nouă, celor apropiaţi, sau lumii, planetei, în general. Sunt gânduri iraţionale prin care credem că lucrurile stau mult mai rău decât sunt în realitate. Acest tip de gânduri ne construiesc convingeri negative legate de anumite situaţii, sau chiar despre noi înşine; ele pot fi însoţite de învinovăţire, autocompătimire, sau de o lipsă de speranţă în posibile alternative, ducând chiar la renunţarea în a depune eforturi pentru a îndeplini anumite scopuri, planuri în viaţă.

Câteva exemple de astfel de gânduri: „Pentru că am luat doar insuficient la testul de la matematică nu voi putea lua bacalaureatul şi toţi vor crede despre mine că sunt un prost și că nu sunt în stare de nimic.„, sau „Pentru că nu mi-am atins obiectivul pe vânzări anul trecut, cel mai probabil voi rămâne fără slujbă şi nu îmi voi mai găsi alt job şi nu voi mai avea cu ce să-mi întreţin familia!”, sau „Nu înţeleg de ce nu îmi răspunde la telefon, sigur mă înşeală chiar acum!”, sau „Nu pot să cred că i-am spus aceste cuvinte partenerei mele; mă va părăsi, cu siguranță!„.

Minimizarea sau maximizarea – sunt gânduri iraţionale care se referă la faptul că ne diminuăm sau ne exagerăm anumite atribute, calităţi sau defecte, sau că refuzăm să le vedem sau le hiperbolizăm la ceilalţi sau în anumite situaţii. Cei care sunt tributari acestui tip de gândire sunt acuzaţi că ar purta ochelari de cal, în care văd doar o parte a lucrurilor. Minimizarea presupune și evitarea confruntării cu emoţiile negative prin reducerea importanţei impactului unui comportament sau a unui eveniment care a generat aceste emoţii. De exemplu: „ceea ce a spus despre mine nu a fost o insultă, ci doar o glumă”; o situație similară de minimizare ar fi și atunci când comunici altora că problemele cu care se confruntă organizația din care faci parte sunt doar câteva, puține și punctuale, când realitatea, de fapt, este că sunt foarte multe probleme şi neajunsuri. Maximizarea este reprezentarea unei realități într-o manieră exagerată, supraevaluată, acea grandoare în gândire care apare atunci când vezi doar aspectele pozitive dintr-o personalitate, situație sau comportament; maximizarea se potriveşte expresilor de tipul: „faci din ţânţar, armăsar” sau unei atitudini extreme de tipul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră!„.

Personalizarea: apare atunci când evenimentele externe sunt atribuite cuiva anume, fără a exista evidențe clare care să conducă la astfel de concluzii. Apare atunci când credem că avem puterea de a influența evenimente, în bine sau în rău, chiar dacă nu avem, sau avem o legătură foarte mică cu evenimentul respectiv. De exemplu, un copil poate crede că el este motivul pentru care părinţii au divorţat, sau că datorită gândurilor lui răutăcioase mama lui s-a îmbolnăvit. Un alt exemplu ar putea fi atunci când un părinte al cărui copil are probleme la școală, consideră că este total din vina lui, deoarece este un părinte rău, când în realitate, adevăratele cauze pot fi în cu totul altă parte.


Gândirea magică – credinţa conform căreia prin efectuarea unui anumit tip de ritual putem evita ceva rău care ni se poate întâmpla nouă înşine sau celorlalţi. Credinţe şi ritualuri împământenite şi preluate precum „să faci trei paşi înapoi când vezi pisica neagră care ţi-a tăiat calea, altfel se va întâmpla ceva rău„, „să atingi maşinile parcate care au număr par pentru a avea noroc” – ritualuri și gânduri pe care le vedem adesea la copii. De asemenea, acest tip de gândire distorsionată îl regăsim adesea în tulburări de tip obsesiv compulsiv sau bipolar.

Citirea gândurilor este corelată cu faptul că ştii ce gândeşte cealaltă persoană despre tine. Apare și atunci când tragem concluzii, adesea unele negative, fără să ne bazăm pe un raţionament logic sau pe anumite evidențe. De exemplu, un student care aşteaptă să îi fie corectată lucrarea şi zăreşte o grimasă pe faţa profesorului va gândi că, sigur, profesorul crede despre el că este un prost şi că lucrarea lui este una foarte slabă. O altă eroare de gândire des întâlnită este să presupunem că alte persoane vor şti în mod natural ceea ce gândeşti, sau ceea ce îţi doreşti ducând, de cele mai multe ori la mari neînţelegeri. Un exemplu des întâlnit între partenerii de cuplu ar fi „Dacă mă iubeşte cu adevărat ar şti la ce mă gândesc când o privesc”.

Suprageneralizarea – apare atunci când extindem abuziv impactul unei experienţe nefericite sau accidentale asupra altor persoane sau a tuturor situaţiilor de viaţă. Dacă ceva rău se întâmplă o singură dată, este aşteptat să se întâmple mereu şi mereu. În acest tip de gândire distorsionată apar des formulări de genul „tu niciodată nu…” sau „mereu mă faci să…„. De exemplu, un adolescent căreia i s-a refuzat să meargă la o petrecere cu prietenii, strigă cu putere, în față părintelui: „tu niciodată nu mă laşi să fac ceva distractiv!”.

Gândirea dihotomică sau „polarizată” – evaluarea realităţii în termeni de alb sau negru fără a fi capabil să vezi şi urmele de gri, sau alte probabilităţi. Codificarea experienţelor într-un „succes deplin” sau un „eşec total„. De exemplu, un părinte îi solicită copilului să înceapă să îşi facă temele; după jumătate de oră, timp în care copilul a lucrat la teme şi a parcurs o parte din ele, părintele îi verifica caietele şi îi spune: „De fapt, tu nu ţi-ai făcut temele!”. Un alt exemplu ar fi ca o persoană pe care o admiraţi foarte mult, a făcut o mică greşeală şi atunci, admiraţia dumneavoastră se transformă în dispreţ.

Învinovățirea: reprezintă acel tip de gândire în care nu ne asumăm propriile noastre emoţii sau comportamente şi considerăm că toţi ceilalţi sunt responsabili de suferința noastră, de motivul pentru care nu ne merge bine. Un exemplu ar fi atunci când auzim o cerinţă de genul „Încetează să mă mai faci să fiu tristă!„. Realitatea este că nimeni nu poate să ne determine să ne simțim sau să ne comportăm într-un fel anume, deoarece, în ultimă instanță, noi suntem cei care avem controlul asupra propriilor emoții și al reacțiilor comportamentale. Auzim deseori parteneri de cuplu care îşi învinuiesc soţul/soţia pentru toate problemele lor maritale, fără a-şi asuma un rol în aceste dificultăţi pe care le parcurg.

Gândirea rigidă – sunt gândurile care îl conţin pe „TREBUIE” imperativ atunci când ne formulăm dorinţe sau ne propunem anumite scopuri, de exemplu: „trebuie să fiu bun, perfect, pentru că altfel nu valorez nimic!„. Există o listă de reguli după care le evaluăm celorlalţi comportamentul, iar cei care nu corespund acestor reguli, ne fac să ne simţim furioşi. Deseori, se consideră în mod eronat, că „trebuie” poate funcţiona cu rol motivator: „trebuie să ţin dietă de luni„, sau „nu trebuie să mai fiu aşa de leneş”. Însă, adesea, emoţia generată de „trebuie” îndreptat spre sine este una de vinovăţie, iar atunci când este o aşteptare din partea celorlalţi, ceea ce trezeşte în noi este furia, resentimentele.

Transformarea mecanismelor cognitive de tip distorsionat în gânduri raţionale este una din strategiile de bază prin care ne putem menţine sănătatea psihică. De asemenea, este una din strategiile utilizate în tratarea tulburărilor de natură psihică ce pot apărea.

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA