Frica de întuneric a copiilor

Mulți dintre copii au frică de întuneric. Seara la culcare le apare teama de a rămâne singuri în cameră, cu lumina stinsă, așteptând să adoarmă. Dacă trebuie să ajungă sau să traverseze o încăpere care nu este luminată, adesea le vom auzi refuzul de a se îndrepta într-acolo.

Când apare?

Frica de întuneric apare atunci când copiii încep să aibă o imaginaţie cu sens. În jurul vârstei de 3 ani, ei sunt suficienţi de mari să îşi imagineze, dar nu sunt suficienţi de mari să distingă între realitate şi fantezie. Graniţa dintre real şi imaginar este atât de fragilă încât, de cele mai multe ori, necunoscutul îi sperie. Şi acest lucru se datorează şi faptului că copiii au un creier încă în dezvoltare. În timp, experienţa şi dar şi puterea lor de a înţelege şi de a procesa mai bine informaţia, ca urmare a dezvoltării tot mai complexe a creierului, îi ajută să îşi controleze emoţia de frică, să dezvolte mecanisme prin care să se adapteze tot mai bine acestei emoţii, sau chiar să nu o mai resimtă în contexte care anterior păreau înfricoşătoare.

Frica este emoţia care ne semnalizează că există un pericol, o ameninţare şi prin urmare, va trezi în corpul nostru un răspuns cu rol de adaptare la situaţia respectivă: refuzul sau retragerea de a ne confrunta cu ceea ne provoacă emoţia de frică, plâns, ţipat, tremurat, bătăile inimii se înteţesc, respiraţia devine sacadată. Este firesc pentru orice copil să resimtă frică în diferite contexte de viaţă, deoarece pe măsură ce creşte şi se dezvoltă, lumea pe care o descoperă are adesea aspecte care îl sperie.

De unde le vine frica?

Unele personaje din desene animate, din poveşti sunt astfel construite pentru a contura cât mai convingător partea negativă a eroului răufăcător, iar acţiunile lor sunt menite să trezească emoţii de frică, de respingere, de suspans. Imaginile sunt ilustrate astfel încât să denote un caracter violent, intimidant, înfricoşător. Frica copiilor le este hrănită şi menţinută şi de adulţii, adesea binevoitori, care îi ameninţă pe copii cu „bau-bau”, „omul negru” sau „baba cloanţa care vine să îi ia pe copiii care nu sunt cuminţi”. Un zgomot necunoscut care se aude în întuneric, o umbră ciudată proiectată pe perete, o perdea care adie, o haină agățată pe dulap, fac să întreţină focul imaginaţiei vii pe care o au copiii, dându-şi propriile lor explicaţii, pline de fantezie, pentru cea ce aud sau văd.


Ce este de făcut?

În primul rând vorbiţi-i copilului, lăsaţi-l să se ghemuiască în braţele dumneavoastră pentru a se linişti, arătaţi-i că îl înţelegeţi, validându-i emoţia.

Păstraţi-vă calmul atunci când încercaţi să liniştiţi copilul speriat. Luaţi-l în braţe, ţineţi-l de mână, mângâiaţi-l uşor, ascultaţi-l și încercaţi să înţelegeţi ce îl sperie. Asiguraţi-vă că nici dumneavoastră nu supra-reacționați sau nu transmiteţi vreun semnal prin care cel mic se poate speria şi mai tare. Explicaţi-i ce este frica, că este o emoţie normală şi încercaţi să îi oferiţi un sentiment de siguranţă, pentru a-şi putea stăpâni frică.

Nu ignoraţi intenționat frica lui, nu îl lăsaţi să plângă în mijlocul nopţii neconsolat. Nu vă înfuriaţi şi nici nu vă lăsaţi pradă frustrării deoarece motivul pentru care copilului îi este frică nici măcar nu există: baba-cloanţa, monştri, zombi, vampiri, etc. Chiar dacă monştrii nu există, totuşi reţineţi că frica lui este cât se poate de reală. Mai mult, nu îl ironizați etichetându-l drept fricos, sau nu îi ridiculizaţi teama, spunându-i că e prostească, deoarece nu îl va ajuta să se liniştească, dar îl va face să se simtă vinovat, ruşinat, prost, inadecvat, că este ceva în neregulă cu el. Nu vă „jucaţi” cu emoţia lui spunându-i ceva de genul „dacă te culci repede monştrii nu or să mai vină” – pentru că asta nu va face decât să le întărească mobilul fricii lor.


Adesea, pe timp de noapte, cei mici pot regresa și îi veţi putea auzi cerând: „Vreau la mami”. Ceea ce puteţi face este să-i arătaţi înţelegere copilului şi să îl asiguraţi că mami este acolo dacă are nevoie de ea. Dacă copilul doarme cu părinţii în cameră sau în pat, apropierea îl poate linişti. Dacă copilul doarme în camera lui, el poate avea o lumină de veghe, o jucărie de pluș, o păturică preferată orice care să îi aducă liniştire şi confort. De asemenea, puteţi stabili împreună un ritual de „verificare” pentru a vă asigura împreună ca totul este ok, la 10 sau la 30 de minute, oferindu-i copilului şansa de a-şi dezvolta propriile mecanisme de a-şi stăpâni frica. Atunci când încercaţi să spulberaţi teama copilului, puteţi verifica împreună ceea ce l-a speriat – dacă este o umbră, un zgomot. Atunci când deschideţi dulapul să verificaţi monştrii, este mai indicat să îi spuneţi „în dulap sunt doar hainele tale şi o pătură” sau „sub pat sunt doar papucii tăi” decât să îi spuneţi „uite, nu este nici un monstru în dulap” – astfel, îi puteţi oferiţi credibilitatea că monştrii există.

Atenție la modelul pe care îl oferiți și nu uitați că copilul dumneavoastră vă urmărește tot timpul comportamentul și adesea poate fi influențat de emoțiile pe care le transmiteți. Dacă dumneavoastră resimțiți teama de întuneric, este foarte probabil, copilul să o învețe în baza modelului însușit.

Schimbări majore care au loc în viaţa copilului, precum un divorţ, moartea unui bunic, a animalului de companie, naşterea unui nou membru al familiei, schimbarea locuinţei, pot amplifica emoţiile de anxietate şi teamă pe care le resimt copiii, şi ele pot fi resimţite şi seara la culcare, chiar sub forma fricii de întuneric. Vorbiţi cu copilul despre ceea ce se întâmplă şi ceea ce simte, nu alegeţi să ignoraţi aceste aspecte de context mai general, al etapei pe care o traversați.

Încercaţi ca înainte de culcare să nu expuneţi copilul la poveşti sau la desene animate înfricoşătoare. Introduceţi în ritualul de culcare câteva momente de conectare, în care puteţi vorbi şi vă puteţi arăta afecțiunea unul față de celălalt. Cu ajutorul unui părinte înţelegător şi răbdător cei mai mulţi dintre copii îşi depăşesc teama de întuneric şi adorm liniştiţi.

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA