De ce trebuie să îi accepți nevoile partenerului tău

Prima dată când disprețul și-a făcut loc în căsnicia mea a venit liniștit, condescent și a venit de la mine.

Îmi făcusem planuri cu prietenele mele și îl sunasem pe soțul meu să îi urez o zi bună, când m-a întrebat: “Când o ne mai auzim?

Ce vroia el să spună cu această întrebare: “Când o să ne mai auzim?”. Mă auzea acum. Urma să fiu cu prietenele mele mai târziu. Tocmai aceasta era ideea apelului meu acum!

Nu mă așteptam să vorbesc cu el până a doua zi dimineață. “Cum adică nu mai vorbim până mâine?”, mă întreabă el. “Am crezut că din moment ce nu ne vedem mai târziu, o să vorbim la telefon diseară.


Și atunci am răspuns: “Chiar așa?

Pur și simplu nu înțelegeam noțiunea sa de a ține aproape și de a păstra legătura sau de a rămâne conectați emoțional chiar și când eram fizic despărțiți. Fusesem singură timp de mulți ani înainte să îl cunosc pe el. Nu eram obișnuită să țin legătura cu cineva și nu vedeam acest lucru drept o reflexie a sentimentelor mele pentru el.

Puteam fi îndrăgostită de el și totuși să nu simt nevoia de a vorbi cu el de nenumărate ori pe zi.


Cu toate acestea, stilul său era altul. El avea nevoie să ne conectăm des.

Nevoile noastre fundamentale nu sunt negociabile

Relațiile de succes se reduc la câteva întrebări de bază despre nevoile noastre fundamentale:

• De ce anume am nevoie într-o relație pentru a mă simți iubit, fericit, împlinit și în siguranță?
• De ce anume ai tu nevoie într-o relație pentru a te simți la fel?
• Ești dispus să îmi împlinești nevoile în această relație?
• Sunt eu dispus să îți împlinesc nevoile?

Dacă partenerii noștri nu sunt dispuși să ne împlinească nevoile, relația nu poate crește. Dacă noi nu suntem dispuși să îi împlinim nevoile partenerului, rezultatele vor fi aceleași.

Nu conta dacă nevoia de conexiune regulată a soțului meu îmi provoca sentimentul de independență. Nu conta dacă mie mi se părea o nevoie care merita împlinită sau nu. Singurul lucru care conta era dacă eram sau nu dispusă să îi ofer ceea ce ce el își dorea. Dacă nevoia lui o provoca pe a mea, dacă nu puteam să îi ofer ce își dorește sau, pur și simplu, dacă nu îmi doream să îi ofer acest lucru, puteam să plec.

Îl iubeam mai mult decât îmi păsa dacă țineam sau nu legătura mai des. La sfârșitul zilei, îl iubeam mai mult decât mă provoca nevoia lui de conectare regulată. Eram dispusă să vin în întâmpinarea nevoilor sale pentru ca relația noastră să aibă succes.

Modul în care ne sunt împlinite nevoile este negociabil

Când mi-am cunoscut soțul și eram la început încercând să descâlcim această situație, eu aveam o slujbă nebună cu un program nebun. Nu prea puteam să garantez că vom avea contact consistent și regulat. Cu toate acestea, am reușit să spun:

„Te iubesc. Ești important pentru mine. Înțeleg că urăști faptul că ți se pare că programul meu încărcat mă face să nu mă gândesc la tine. Nu vreau să te simți așa. O să ținem legătura și am nevoie să înțelegi că nu am cum să îți promit când, pentru cât timp sau cât de des voi putea face acest lucru.”

Iată rețeta de succes:

• Comunică-i partenerului că îi înțelegi nevoile și de ce anume sunt importante pentru el
• Reiterează de ce anume este important pentru tine să ai grijă de aceste aspecte
• Fii clar cu privire la propriile tale granițe și limite în împlinirea nevoii celuilalt
• Comunică-i partenerului tău la ce anume se poate aștepta dacă mergeți mai departe
• Verifică cu partenerul tău că înțelege care sunt limitele tale și că este ok cu ele

Relațiile de durată necesită flexibilitate

A lucra împreună pentru a ne împlini nevoile unul altuia este un dans care poate crea relații semnificative și de durată.

Relațiile de succes necesită o prietenie solidă, astfel că ajută, la început, când nevoile pot fi împlinite constant să construim încredere și siguranță între parteneri.

Atunci când vine vorba de împlinirea nevoilor, comunicarea și compromisul sunt o necesitate.

Cu toate că, acum, slujba mea este una mai puțin solictantă decât era la început, când am avut confruntarea cu soțul meu despre acest lucru, încă am nevoie de timp pentru mine însămi și departe de partenerul meu.

Comunicarea este vitală:

“Iubitule, știu că ție îți place să ținem legătura. Eu am o zi de genul «intră, pur și simplu, în mașină și condu». Am nevoie să îmi clarific ideile și să mă deconectez de lucruri și de toată lumea. Ies puțin, însă am să te sun atunci când mi-e capul mai liniștit și îți voi spune la cât ajung acasă. Ești ok cu asta?”

Cheia aici este aceea de a lua nevoile partenerului tău în calcul atunci când ți le exprimi pe ale tale. Dacă nu comunici acest lucru, riști să îl faci pe partenerul tău se se gândească că nu își pasă sau că nevoile lui sunt o prioritate pentru tine doar dacă îți este convenabil sau cu totul un alt mesaj neintenționat.

Uneori, nevoile voastre vor intra în conflict unele cu altele și va fi nevoie să discutați despre ele, să le negociați și să ajungeți, împreună, la un compromis.

Relațiile se dezvoltă atunci când nevoile fundamentale sunt împlinite și se clatină atunci când nu se întâmplă acest lucru. Acest fapt este, pur și simplu, non-negociabil.

Adaptare după Heather Gray

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA