De ce m-am învățat să procrastinez

În mod normal, aș fi terminat acest articol acum câteva săptămâni. Însă am tot amânat să o fac deoarece rezoluția mea de anul nou este să procrastinez mai mult.

Cred că datorez o explicație. Mai devreme sau mai târziu.

Ne gândim la procrastinare ca la un blestem. Mai mult de 80% dintre studenți sunt marcați de procrastinare, având nevoie de nopți întregi în care să finalizeze proiecte și să se pregătească pentru examene. Aproximativ 20% dintre adulți susțin că sunt procrastinatori cronici. Putem doar să bănuim cam cât de mare ar fi procentul, cu adevărat, dacă tot mai multe persoane ar completa chestionarul.

Însă, deși procrastinarea este un viciu pentru productivitate, am învățat – în ciuda înclinațiilor mele naturale – că este o virtute pentru creativitate.


Ani de zile am crezut că orice lucru care merită să fie făcut, merită să fie făcut devreme. Am absolvit școala și mi-am depus dizertația cu un avans de doi ani. Când eram la facultate îmi scriam proiectele cu săptămâni înainte de termenul limită și mi-am terminat teza cu patru luni înainte de a o preda. Colegii mei de cameră glumeau pe seama mea spunând că am o formă a tulburării obsesiv-compulsive în ceea ce privește productivitatea. Psihologii au inventat un termen pentru condiția mea: pre-crastinare.

Pre-crastinarea este impulsul de a începe o sarcină imediat și de a o termina cât mai repede posibil. Dacă ești un pre-crastinator serios, progresul este asemeni oxigenului și amânarea este agonie. Atunci când ai o rafală de e-mailuri în inbox și nu răspunzi la ele instant, simți că îți scapă viața de sub control. Atunci când trebuie să ții un discurs peste o lună, fiecare zi în care nu lucrezi, aduce un sentiment de gol, ca un malefic care absoarbe toată bucuria aerului din jurul său.

Când eram la facultate, ideea mea de productivitate era să încep să scriu la ora 7 dimineața și să nu mă ridic de pe scaun până la cină. Ceea ce urmăream eu să obțin este “fluiditatea”, acea stare mentală desrisă de către psihologul Mihaly Csikszentmihalyi în care suntem atât de absorbiți de ceea ce facem încât pierdem noțiunile de timp și spațiu. Am căzut atât de adânc în acea zonă de concentrare, încât atunci când colegii mei de apartament au dat o petrecere în timp ce eu scriam, nici măcar nu am observat.


Însă, procrastinatorii, așa cum spune scriitorul Tim Urban pe blogul “Așteaptă, Dar De Ce?” (Wait But Why), sunt la mila Maimuței Satisfacției Instante care locuiește în creierele lor, punând mereu întrebări de genul: “De ce naiba am folosi un computer la muncă, atunci când internetul stă acolo așteptându-ne să ne jucăm?

Dacă ești un procrastinator, să îi închizi gura maimuței poate necesita o voință de fier. Însă un pre-crastinator poate necesita la fel de multă voință pentru a nu lucra.

Acum câțiva ani, totuși, una dintre cele mai creative studente ale mele, mi-a pus sub semnul întrebării obiceiurile. Mi-a spus că ideile ei cele mai originale i-au venit după ce a procrastinat. Am provocat-o să îmi dovedească acest lucru. A primit acces la o serie de companii, i-a intervievat pe oameni cu privire la frecvența cu care procrastinează și i-a rugat pe supervizorii acestora să le scoreze creativitatea. Procrastinatorii au primit scoruri ale creativității semnificativ mai mari decât ale pre-crastinatorilor, asemeni mie.

Însă eu nu eram convins. Așadar studenta mea, Jilhae, acum profesoară la Universitatea din Wisconsin, a alcătuit o serie de experimente. Le-a cerut oamenilor să vină cu idei noi de afaceri. Unora li s-a cerut, aleatoriu, să înceapă imediat. Altora li s-au dat cinci minute în care să joace Solitaire sau Minesweeper. Toată lumea și-a expus ideile și persoane independente de experiment au scorat cât de originale erau acestea. Ideile procrastinatorilor au fost cu 28% mai creative.

Jocul Minesweeper este grozav, însă nu acesta a fost factorul care a declanșat creativitatea. Atunci când oamenii se joacă înainte de a începe o sarcină, nu au, neapărat, o creștere a creativității. Acest lucru funcționează dacă persoana a aflat, mai întâi, care este sarcina, ca apoi să o pună în stand by – și atunci iau în considerare idei inovatoare. S-a dovedit că procrastinarea încurajează gândirea divergentă.

Primele idei pe care le avem sunt, de regulă, și cele mai convenționale. Lucrarea mea de absolvire a facultății a sfârșit, în fond, prin a replica o serie de idei deja existente în loc să introducă idei noi. Atunci când procrastinezi ești mai predispus în a-ți lăsa mintea să călătorească. Acest lucru îți oferă o șansă mai mare de a da peste ceva neobișnuit și de a descoperi tipare neașteptate. Cu aproximativ un secol în urmă, psihologul Bluma Zeigarnik a descoperit faptul că oamenii au o memorie mai bună în cazul sarcinilor incomplete decât în cazul celor complete. Atunci când încheiem un proiect, îl arhivăm. Însă dacă el este în aer, rămâne activ în mintea noastră.

Circumspect, am recunoscut faptul că procrastinarea ar putea fi utilă creativității de zi cu zi. Însă, atunci când vorbim de realizări monumentale e o altă poveste, nu-i așa?

Greșit. Steve Jobs procrastina constant – mi-au spus unii dintre colaboratorii săi. Bill Clinton a fost descris drept un “procrastinator cronic” care așteaptă până în ultimul moment pentru a-și revizui discursul. Frank Lloyd Wright a petrecut aproape un an procrastrinând asupra unei sarcini, până în punctul în care șeful său a venit și a insistat ca el să o conceapă pe loc. A devenit o capodoperă arhitecturală, Fallingwater – casa de peste cascadă. Aaron Sorkin, scenaristul din spatele filmului “Steve Jobs” și “The West Wing”, este faimos pentru că își amână scrierea scenariului până în ultimul moment. Atunci când Katie Couric l-a întrebat despre acest lucru, răspunsul său a fost: “Tu o numești procrastinare, eu o numesc gândit”.

Și dacă e adevărat că nu suntem creativi în ciuda procrastinării, ci datorită ei? Am decis să fac o încercare. Vestea bună este că auto-disciplina nu îmi este străină. Așa că m-am trezit într-o dimineață și mi-am făcut o listă cu lucruri pe care să le fac pentru a procrastina mai mult. Apoi am început să nu realizez niciun progres care m-ar putea face să îmi ating scopurile. Nu a funcționat excelent.

Primul meu pas a fost să amân sarcinile creative, începând cu acest articol. Am rezistat tentației de a mă așeza la masă de scris și, în schimb, am așteptat. În timp ce procrastinam (sau, în timp ce gândeam), mi-am amintit de un articol pe care îl citisem cu câteva săptămâni înainte despre pre-crastinare. Mi-am dat seama că îmi pot folosi experiențele de pre-crastinator pentru a oferi cititorilor o imagine de ansamblu.

Apoi, m-am inspirat din personajul George Constanza, din serialul “Seinfeld”, care și-a făcut un obicei din a renunța în toiul acțiunii. Atunci când începeam să scriu o propoziție care suna bine, mă opream și mă ridicam să fac altceva. Când mă întorceam la scris, mai târziu în aceeași zi, reușeam să reiau propoziția de unde o lăsasem. Mitch Albom, autorul cărții “Marți cu Morrie”, folosește același artificiu. “Dacă renunți în mijlocul unei propoziții, e grozav”, mi-a spus el, “abia aștepți să te întorci la ea a doua zi dimineață”.

O dată ce am finalizat o ciornă, am lăsat-o deoparte timp de trei săptămâni. Când am revenit la ea, am avut suficientă detașare pentru a mă întreba “Ce idiot a putut să scrie gunoiul ăsta?” și să rescriu mare parte din ea. Spre surprinderea mea, aveam ceva material proaspăt la dispoziție: în timpul celor trei săptămâni, de exemplu, un coleg mi-a menționat faptul că dl. Sorkin era un procrastinator avid. Ceea ce am descoperit a fost faptul că în fiecare proiect creativ există momente care necesită o gândire mai laterală și da, mai înceată. Nevoia mea naturală de a termina repede era o modalitate de a opri gândurile complicate care mă trimiteau în diferite direcții. Evitam durerea gândirii divergente – însă, pierdeam din vedere și recompensele pentru ea.

Bineînțeles, procrastinarea nu poate ajunge prea departe. Jihae a constituit un al treilea grup de oameni pe care i-a rugat să aștepte până în ultimul moment pentru a-și începe proiectul. Nici ei nu au fost prea creativi.  Au fost nevoiți să se grăbească și să implementeze cea mai ușoară idee în loc să lucreze la o idee nouă.

Pentru a diminua efectele distructive ale procrastinării, știința oferă anumite sugestii utile. Mai întâi, imaginează-te eșuând spectaculos și frenezia anxietății acestei imagini poate să îți pornească motoarele. Apoi, minimizează-ți standardele cu privire la progres și vei fi mai puțin paralizat de perfecționism. Să îți împarți timpul în ferestre mai mici poate fi, de asemenea, de folos: psihologul Robert Boice a ajutat studenți în an terminal să-și depășească blocajul scriitorului învățându-i să scrie timp de 15 minute în fiecare zi. Pasul meu preferat este pre-angajamentul: Dacă ești pasionat cu privire la controlul armelor, ia-ți aplicația stickK și depune niște bani în avans. Dacă nu îți atingi targetul, banii tăi vor fi donați Asociației Naționale a Armelor. Frica de a susține o cauză în care nu crezi poate fi un motivator puternic. Însă, dacă ești un procrastinator, data viitoare când te afli în întunecosul loc de joacă al vinovăției și urii de sine cu privire la eșecul unei sarcini pe care ai început-o, ține minte că genul potrivit de procrastinare te poate face mai creativ. Și dacă ești, asemenei mie, un pre-crastinator, ar putea să fie valoros să înveți disciplina de a te forța să procrastinezi.

Adaptare după Adam Grant

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA