Cum se conectează oamenii: chimia creierului dezvăluită

O nouă cercetare condusă de Lisa Feldman Barrett, profesor emerit de psihologie, a descoperit, pentru prima dată, faptul că neurotransmițătorul dopamină este implicat în conectarea umană.

Am văzut acest lucru cu toții: mămici și tătici care își leagănă bebelușii, gângurind, zâmbind, deschizând larg ochii, sub forma unui dans preverbal de expresii și mișcări pe care părintele și copilul le anticipează unul la celălalt, creând, astfel, o conexiune părinte-copil care validează viața.

Aceasta este o interacțiune cunoscută în cercurile de dezvoltarea a copilului “sincronie”. Profesorul de psihologie Lisa Feldman Barrett și colegii ei de la Spitalul General Massachusetts, și-au propus să dezvăluie temeliile neurobiologice ale acestui fenomen.

Într-o nouă cercetare, publicată luni în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, ei au descoperit, pentru prima dată faptul că neurotransmițătorul dopamină este implicat în conexiunea umană, aducând sistemul de recompense al creierului drept modalitate de înțelegere a modului în care noi ne formăm atașamentul uman. Rezultatele, bazate pe un studiu realizat pe 19 perechi de mame și bebelușii lor, au implicații importante pentru terapii, deoarece adresează depresia post-partum, precum și alte tulburări ale sistemului dopaminic – Parkinson, adicțiile și disfuncțiile sociale.

Creierul bebelușilor este foarte diferit de forma mai matură a creierului unui adult – nu este dezvoltat în totalitate”, spune Barrett, profesor universitar emerit de psihologie și autor al cărții în curs de apariție How Emotions are Made: The Secret Life of the Brain (“Cum se crează emoțiile: Viața secretă a creierului”). “Bebelușii sunt complet dependenți de îngrijitorii lor. Indiferent dacă este vorba despre faptul că au fost hrăniți suficient, că au primit nutrienții necesari, că au suficientă căldură sau aer proaspăt, că sunt îmbrățișați suficient sau că primesc suficientă atenție, toate aceste lucruri sunt importante pentru dezvoltarea normală a creierului. Studiul nostru arată, cu claritate, faptul că procesele biologice care au loc în creierul unei persoane, cel al mamei, sunt conectate cu comportamentul care îi transmite copilului inputul social de care are nevoie creierul său pentru a-și dezvolta conexiunile neuronale necesare. Acest lucru sugerează faptul că abilitatea părinților de a-și menține grija față de bebeluș conduce la o dezvoltare optimă a creierului, care, de-a lungul anilor, are ca rezultat un adult mai sănătos și mai productiv”.


O tehnologie nouă

Pentru a putea conduce acest studiu, cercetătorii au apelat la o tehnologie nouă: la o mașinărie capabilă să execute două tipuri de scanări, simultan – imagistică prin rezonanță magnetică funcțională sau fMRI și tomografia prin emisie de pozitroni sau PET.

MRI se uită la creier pe felii, din față în spate, ca la o bucată de pâine, și identifică circuitul sângelui prin diferitele sale părți. Este foarte util în identificarea neuronilor care transmit foarte rapid, precum și a diferitelor regiuni ale creierului care se conectează în rețea. PET folosește o cantitate mică de substanțe chimice radioactive și de vopsea (numită urmăritor) care se injectează în sânge împreună cu o cameră video și un computer pentru a produce imagini multidimensionale menite să arate distribuția unui anumit neurotransmițător, asemeni dopaminei sau opioidelor.

Echipa lui Barrett s-a concentrat pe neurotransmițătorul dopamină, o substanță chimică ce acționează în diferite sisteme ale creierului pentru a aprinde motivația suficientă necesară efortului depus cu scopul de a primi o recompensă. Ei au corelat nivelul de dopamină al mamei cu capacitatea ei de a se sincroniza cu bebelușul ei, precum și cu puterea conexiunii dintr-o rețea a creierului numită rețeaua medială a amigdalei, care, din punct de vedere social, susține afilierea socială.


Am descoperit că afilierea socială este un stimulator puternic al dopaminei”, spune Barrett. “Această corelație sugerează faptul că relațiile sociale au potențialul de a ne îmbunătăți rezultatele dacă suferim de o boală precum depresia, în care dopamina este compromisă. Știm deja că oamenii își gestionează mai bine boala dacă au o rețea socială puternică. Ceea ce sugerează, de fapt, studiul nostru este că dacă ne pasă de ceilalți și le oferim îngrijire și nu doar când primim îngrijire, ne poate crește nivelul de dopamină din creier.

Semnalul de alarmă al descoperirii

Înainte de a realiza scanările, cercetătorii le-au înregistrate pe mame, acasă, interacționând cu bebelușii lor și au aplicat măsurători comportamentale atât mamemlor, cât și bebelușilor pentru a stabili gradul lor de sincronicitate. I-au filmat, de asemenea, pe bebeluși atunci când se jucau singuri. Odată ajunse în scaner, fiecărei mame i s-a arătat filmulețul cu bebelușul lor jucându-se de unul singur, precum și un alt bebeluș – pe care nu îl mai văzuseră și care se juca singur, timp în care cercetătorii măsurau nivelul dopaminei, cu ajutorul PET șu urmăreau puterea rețelei mediale a amigdalei cu fMRI.

Mamele care aveau o legătură mai sincronă cu bebelușii lor au manifestat atât o creștere a nivelului de dopamină atunci când își priveau bebelușul jucânduse cât și o conexiune mai puternică în rețeaua medială a amigdalei. “Studiile pe animale au arătat faptul că dopamina are un rol în procesul de conectare, însă aceasta este prima dovadă științifică a faptul că dopamina este implicată și în conectarea umană”, spune Barrett. “Acest lucru sugerează faptul că și alte cercetări pe animale, în această zonă, ar putea fi aplicate direct și oamenilor”. Cercetările, spune Barret, sunt “semnale de alarmă”. “Au potențialul  de a revela modul în care mediul social influențează dezvoltarea creierului”, afirmă aceasta. “Sănătatea fizică și mentală a oamenilor, în viitor, va fi afectată de tipul de îngrijire pe care l-au primit ca și bebeluși. Dacă vrem să investim, înțelept, în sănătatea țării noastre, ar trebui să ne concentrăm asupra bebelușilor și copiilor, eradicând condițiile adverse care intervin în dezvoltarea creierului.

Adaptare după Thea Singer

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA