Cum răspunde creierul fericit la situațiile negative

Cercetări recente oferă o nouă perspectivă asupra amigdalei – sugerează faptul că oamenii fericiți reușesc să accepte ambele fațete ale unei situații, atât cea pozitivă, cât și cea negativă.

Spargi un pahar în timp ce pregătești micul dejun. Ești blocat în trafic în timp ce te îndrepți spre serviciu. Superiorul tău te mustră pentru că ai întârziat. Felicitări! Ai o dimineață mai neplăcută. I se întâmplă oricui, mai devreme sau mai târziu. Dar modalitatea în care ne raportăm la evenimentele negative pe care ni le scoate viața în cale, relevă o serie de aspecte cu privire la creierul nostru.

Aproape că nici nu mai e cazul să menționăm, însă persoanele cu o dispoziție pozitivă sunt mult mai capabile să își regleze emoțiile, spre deosebire de cele caracterizate de o gândire preponderent negativă, care, mai mult ca probabil, sunt afectate de evenimentele neplăcute. De ce se întâmplă acest lucru?


oamenii fericiți poartă „ochelari cu lentile roz”

Există câteva posibile explicații. Una dintre acestea sugerează – într-o manieră metaforică – faptul că oamenii fericiți poartă „ochelari cu lentile roz”, care le permite acestora să se concentreze asupra aspectelor pozitive ale vieții și să le filtreze pe cele negative. O altă explicație este aceea potrivit căreia oamenii fericiți au pur și simplu o mai bună capacitate de a savura momentele pozitive, reușind să își mențină o bună stare de spirit în timpul momentelor neplăcute.

De este atât de importantă această întrebare? Datorită implicațiilor sale asupra modului în care te raportezi la evenimentele din viața ta. Este oare mai indicat să ignori în totalitate aspectele negative și obstacolele pe care le întâlnești sau să te focalizezi pe aspectele pozitive, fără însă a le masca pe cele negative?

Una dintre modalitățile prin care putem testa această ipoteză este aceea de a analiza activitatea amigdalei – o regiune a creierului, având forma și dimensiunea unei migdale – la persoane cu diferite stiluri emoționale. Multă vreme, specialiștii în neuroștiințe au considerat această regiune (primitivă) din creier ca fiind „centrul fricii”, a cărui principală responsabilitate este aceea de a identifica potențialele amenințări. La unele persoane, activitatea crescută de la nivelul amigdalei a fost asociată cu depresia și anxietatea. Cu toate acestea, se cunosc puține informații despre modul în care amigdala răspunde la stimulii pozitivi – și cum această activitate s-ar putea asocia cu dispoziția pozitivă.


Psihologii William Cunningham de la Universitatea din Toronto și Alexander Todorov de la Universitatea Princeton alături de colegii lor, explorează această legătură dintre amigdală și atitudinea pozitivă. În urma unor noi cercetări realizate de către aceștia, finanțate de Fundația John Templeton (care sprijină, de asemenea, și activitatea Greater Good Science Center), s-a descoperit un nou sistem amigdalian – unul implicat în atașament, compasiune și fericire. Conform studiilor realizate de către cei doi psihologi până în prezent, persoanele fericite nu ignoră amenințările. Acestea sunt pur și simplu sunt mai capabile să vadă aspectele pozitive.

Care este rolul amigdalei?

O zebră trebuie să fie foarte vigilentă la prezența leilor sau a altor animale de pradă, chiar și în timp ce se află în procesul de atingere a unui scop, cum ar fi căutarea unei surse de apă sau a unui partener. Cercetările realizate au dovedit faptul că între această stare de vigilență și amigdală există o strânsă legătură. De asemenea, noi studii arată că amigdala este activă și în momentele în care oamenii sunt implicați în atingerea așa numitelor „obiective apetit” (cu referire la atingerea nevoilor bazale), cum ar fi de pildă interesul zebrei noastre pentru băut, mâncat sau împerechere.

Deoarece situațiile amenințătoare pot avea consecințe letale, are sens ideea potrivit căreia amigdala ar fi reglată să reacționeze la toți stimulii anxiogeni. Dar oare răspunde amigdala în aceeași manieră și la apariția stimulilor pozitivi? Se activează oare amigdala zebrei în momentul în care identifică o sursă de apă, chiar dacă aceasta reprezintă un lucru bun și nu unul negativ?

Cunningham alături de colegii săi au cercetat răspunsurile la aceste întrebări într-un studiu publicat anul trecut în Jurnalul de Neuroștiințe Cognitive. Aceștia au prezentat o serie de imagini adiacente pentru a studia participanții – 15 în total – în timp ce activitatea de la nivelul amigdalei era înregistrată cu ajutorul unui aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică nucleară funcţională (fRMN). Imaginile au variat în funcție de conținutul emoțional (pozitiv, negativ și neutru), precum și de intensitatea emoțiilor evocate.

Așa cum era de așteptat, datele obținute în urma studiului au arătat că imaginile negative au activat amigdala. La fel și cele pozitive – însă doar în momentele în care participanților li s-a solicitat în mod explicit să se concentreze asupra lor.

Oamenii sunt caracterizați de o biasare negativă, o tendință de a-și canaliza atenția asupra amenințărilor. Însă cercetările ne arată că aceasta poate fi compensată prin menținerea atenției în mod conștient și constant asupra elementelor pozitive ale unei situații. După cum autorii menționează în lucrarea lor, „la fel cum oamenii reacționează în mod automat la stimulii negativi, date fiind capacitatea și motivația necesare, aceștia pot manifesta aceeași senzitivitate și la stimulii pozitivi”.

Un alt studiu la care au participat Cunningham și Todorov – care urmează a fi publicat în cartea Neuroștiințe Pozitive – a demostrat faptul că amigdala „se poate afla la baza compasiunii”. Cercetătorii au înregistrat activitatea creierului participanților în timp ce aceștia erau invitați să vizioneze o serie de fotografii al căror conținut era reprezentat de persoane care ar putea fi de ajutor în atingerea unui obiectiv – sau care au nevoie de ajutor. S-a constat faptul că activitatea amigdalei creștea foarte mult în momentul în care fotografia reda oameni care aveau nevoie de sprijin. Deloc surprinzător a fost faptul că activitatea cea mai intensă a amigdalei a fost înregistrată în cazul participanților care au obținut un scor ridicat la evaluarea empatiei.

Asemenea cercetărilor menționate mai devreme, există și alte studii care susțin legătura dintre capacitatea de conectare emoțională și cea de a oferi sprijin, și starea de bine. Luate împreună aceste studii sugerează faptul că oamenii posedă un „instinct de compasiune” subconștient – un îndemn de a ajuta oamenii generat de regiuni din creierul nostru considerate „primitive” sau „reptiliene”. Concluzia lucrării este:

Acest proiect de cercetare se bazează pe idee conform căreia sistemele creierului vechi nu reprezintă doar o sursă de imoralitate și egoism, ci, atunci când suntem ghidați de obiectivele noastre, acestea pot contribui la manifestarea unor comportamente adecvate și morale. Astfel că, dezvoltarea umană sănătoasă nu survine datorită suprimării aspectelor sinelui, ci este mai degrabă determinată de integrarea tuturor proceselor relevante într-un răspuns unitar.

Oamenii fericiți integrează binele cu răul

Dar această cercetare a ridicat o altă întrebare: depinde fericirea de filtrarea aspectelor negative ale vieții? Sau în termeni de specialitate: ne dorim să evităm stresul creat de activarea amigdalei, chiar dacă acesta survine în situații în care percepem distresul oamenilor? Cum reacționează oamenii fericiți la spargerea unui pahar, la blocajele din trafic, amenințările din partea superiorului – sau la vederea unei persoane fără adăpost?

Această întrebare a fost abordată într-un alt studiu publicat în Jurnalul de Neuroștiințe Cognitive Sociale și Afective, în cadrul căruia Cunningham și doctoranda Tabitha Kirkland au încercat să determine dacă amigdala persoanelor fericite răspunde diferit la stimulii pozitivi și negativi în comparație cu oamenii mai puțin fericiți.

Cunningham și Kirkland au înregistrat activitatea amigdalei în cazul a 42 de participanți în timp ce priveau fotografii al căror conținut era pozitiv, negativ și neutru. Participanții la studiu au completat, de asemenea, o serie de chestionare care evaluau nivelul perceput al fericirii. S-a identificat ceva distinctiv cu privire la modul în care creierul oamenilor fericiți răspunde la diferitele tipuri de fotografii?

Într-adevăr, în comparație cu oamenii mai puțin fericiți, s-a constat în urma studiului faptul că activitatea amigdalei era mult mai intensă în cazul oamenilor fericiți la vederea fotografiilor al căror conținut era pozitiv. Însă nu s-a observat o reacție scăzută la vederea fotografiilor cu, conținut negativ, așa cum am fi putut presupune dacă ne-am fi bazat pe explicația „ochelarilor cu lentile roz”.

De fapt, cercetătorii au ajuns la concluzia potrivit căreia nivelul de activitate de la nivelul amigdalei este similar, în cazul persoanelor fericite, la contactul cu stimulii pozitivi și negativi. Potrivit acestei lucrări, „persoanele mai fericite nu sunt în mod necesar naive sau oarbe în situații negative, ci mai degrabă au răspunsuri adaptative, recunoscând atât lucrurile bune, cât și cele rele ale vieții.”

Aceasta este o constatare deosebit de interesantă deoarece sugerează că a fi capabil să identifici și să reacționezi la informațiile negative, poate reprezenta de fapt o componentă importantă a fericirii. Concluzia autorilor acestui studiu este: „Oamenii fericiți sunt veseli, dar echilibrați.”

Rezultatul acestei cercetări este că amigdala nu mai poate fi privită doar ca „centrul fricii”. În schimb, se pare că, chiar și la un nivel profund, instinctiv, suntem programați să vedem oamenii aflați în suferință și să ne oferim suport reciproc – iar acționând astfel ne-ar putea ajuta să fim fericiți.

Distribuie

Alexandra Rițiu

Este psiholog clinician și psihoterapeut relațional. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” și două programe de formare în psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Mai multe articole de Alexandra Rițiu

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA