Copiilor mici le este dificil să mențină un comportament consecvent

Una dintre întâmplările în care uităm ce așteptări să avem de la copiii noștri și în care scăpăm chiar și o palmă, este relatată de Annie Reneau, mamă a trei copii, și autoare pe blogul motherhoodandmoore.com.

„Într-o zi, când fiica mea cea mare nu împlinise încă doi ani, nu stătea deloc liniştită să mă lase să-i schimb scutecul. Se răsucea, se zvârcolea, făcându-și un obicei să stea pe jumătate goală. Pe ea nu o deranja deloc acest aspect, ba chiar chicotea și se tot distra.

Problema apare atunci când ajungem să fim în întârziere. Nimic din ceea ce făceam nu a părut să-i distragă atenția. Am încercat cu o jucărie. Nu a mers. Am încercat să folosesc vocea mea de tipul: «mami-vorbeşte-serios-acum». Nimic. În cele din urmă, am făcut ceva ce n-am crezut că o să fac: am plesnit-o peste fund.

A fost doar o dată dar a fost suficient pentru a fi un gest marcant. Ea nici măcar nu a plâns sau ceva asemănător, dar eu m-am simțit groaznic. Eu chiar nu sunt iute la mânie. Doar că îmi ajunsese deja şi eram şi nedormită și total lipsită de orice idee creativă și nu am știut cum altfel să o mai fac să coopereze.


Imediat ce mi-am «adunat minţile», mi-am dat seama că mi-am pedepsit fiica, pur și simplu pentru că se comporta ca un mic copil-bufon aflat în creștere şi dezvoltare, în etapa de experimentare și care nu are nici măcar 2 ani.

De îndată ce am acceptat faptul că o să întârziem oricum deja, am făcut apel la toate «instrumentele» şi abilităţile pe care le-am învăţat în cursul de parenting şi am reuşit să îi pun scutecul şi pantalonii printr-un joc amuzant şi prostesc. În mod miraculos – sau nu – a intrat imediat în joc şi am reuşit să ieşim rapid pe uşă complet îmbrăcate.”

Este ușor să uităm că micuții noștri sunt într-adevăr mici, în special acei copii, primii la părinți, care par atât de mari ori de câte ori intră într-o nouă etapă. De fapt, potrivit unui sondaj național al părinţilor, al celor de la „ZERO to Three”, cei mai mulți părinți au standarde de comportament pentru copiii lor mici, care sunt nerealiste. Avem tendința de a ne aștepta de la copiii noştri de 2 sau 3 ani să aibă mai mult autocontrol decât sunt aceştia capabili de dezvolte. Autocontrolul, cu adevărat, începe să se dezvolte de la 3 sau 4 ani, și este nevoie de mult timp pentru copii să-l exercite în mod consecvent.


Totuşi, pare că de multe ori, ei chiar știu cum să se controleze, nu? Mai ales acei copii care sunt primii la părinţi. Având chiar eu trei copii, pot să atest faptul că primul copil la 2 ani pare mult mai matur, comparativ cu al doilea copil la vârsta lui de 2 ani.

Dar, copiii mici de doi-trei ani, chiar şi de cinci ani sunt de fapt atât de mici. Ei abia acum încep să învețe despre această lume și despre locul lor în ea. Ei cresc atât de repede și par atât de capabili în comparație cu ceea ce au fost luna trecută – ca să nu mai spun că în comparație cu atunci când erau bebeluşi acum par uriaşi – dar ei de fapt sunt nişte mici oameni care învaţă şi care pur și simplu nu sunt mental sau emoțional pregătiţi de a se comporta în modul în care noi ne dorim ca ei să se comporte tot timpul.

Iar studiile arată că, atunci când ne gândim la copiii în așa fel încât ei sunt capabili de a se comporta într-un anumit fel, răspundem în mod diferit atunci când aceştia se comportă greşit sau nepotrivit. Cercetătorii de la Universitatea din Texas, Austin şi Universitatea din New York, au descoperit într-un studiu cu privire la mame şi la disciplină faptul că: atunci când mamele au crezut „că copiii au înțeles regulile pe care aceştia le-au încălcat, au avut capacitatea de a acționa în mod mai adecvat, și au fost responsabili pentru comportamentul lor negativ”, ele au avut tendința de a folosi mai mult metode de disciplinare prin exercitarea puterii cum ar fi: să îi lovească cu palma, să le retragă privilegii, să-i amenințe cu pedeapsă sau bătaie.

Mamele care cred că copiii lor nu înțeleg pe deplin regulile sau că au capacitatea de a-şi controla comportamentul, au tendința de a utiliza o abordare de a-i învăţa sau de a-i corecta, mai blândă. Vorbind din experiență, abordarea mai blândă prin care îi învăţăm, este mai eficientă pe termen lung și mai plăcută pentru toți cei implicați. Ei vor învăța în cele din urmă să se controleze și să-şi gestioneze comportamentul, dar este nevoie de timp şi răbdare.

Trebuie doar să ținem cont de realitatea copiilor sub vârsta de 3 sau 4 ani, pur și simplu nu sunt în măsură să se controleze ei înşişi o mare parte din timp. Când recunoaștem acest fapt, putem vedea comportamentul copiilor noștri dintr-o perspectivă în care avem mai multă înțelegere și putem folosi mai multe strategii pozitive pentru a-i ajuta să învețe.

Pedepsind un copil pentru un comportament adecvat vârstei pare destul de nedrept să nu mai vorbim că nu-i ajută pe copii să internalizeze regulile de comportament adecvate şi nici să-şi dezvolte o autoreglare a emoţiilor şi comportamentului lor.

Știu cât de provocator poate fi să fii părinte de copil mic. Ei pot fi dificili. Pot fi şi obositori. Dar, de asemenea, ei pot fi şi amuzanţi și încântători și câteodată de-a dreptul hilari. Și când începem să îi vedem mai puțin ca nişte mici terorişti ci mai degrabă ca nişte mici învăţăcei, ne putem bucura de primii ani de viață cu mai puțină frustrare – atât pentru ei cât şi pentru noi.

Adaptare după Annie Reneau

Distribuie acum

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA