Când mai mult ca perfect ne face agramați?

Întâlnesc tot mai frecvent persoane care își atribuie, cu mândrie (din păcate chiar și printre colegii de breaslă), eticheta de perfecționist și o fac cu sclipirea aceea în ochi specifică copiilor care primesc dulciuri. E aproape o modă să te prezinți utilizând acest descriptor – perfecționist – prin care majoritatea înțelege că ești o persoană care duce toate sarcinile la bun sfârșit, sarcini pe care le realizezi excelent, fără greșeli, ai răspunsuri inteligente la orice întrebare, ești foarte bine organizat, foarte ambițios etc. Adică ești perfect! Dar oare chiar așa o fi? Aș vrea să spun da, însă realitatea este diferită. Iată ce ne arată studiile:

În linii mari, perfecționismul presupune a stabili, în mod rigid și nearealist (uneori), standarde înalte.

O caracteristică a perfecționismului – fiind, de altfel, una dintre cele mai supărătoare – este intoleranța la greșeală. Cu alte cuvinte, ai impresia că o greșeală este o catastrofă și nicidecum o oportunitate de învățare sau o provocare. Ți-e teamă de greșeli.


Dacă se întâmplă să ai un comportament mai puțin performant – ceea ce numești tu „greșeală” – devi cel mai mare dușman al tău, vorbindu-ți cu multă agresivitate: Nu sunt în stare să fac ceva bine. Sunt o idioată. Sunt un prost. Mai exact, ești autocritic. Cea mai neînsemnată imperfecțiune te trimite la război… cu tine! Însă e o bătălie pe care nu o vei câștiga niciodată deoarece, odată ce ai reușit să te faci ferfeniță pentru acea banală gafă te vei simți trist, apoi vei continua să te critici pentru faptul că ești trist, care critică îți va intensifica starea emoțională. Observi cum îți întinzi propria-ți cursă? În alte situații, te lupți cu ceilalți, adică critica este orientată spre oamenii din jurul tău, afectându-ți în cele din urmă relațiile.

Între perfecționism și teama de un posibil eșec (convingerea nerealistă că nu vei reuși) există o corelație semnificativă. Teama de eșec te determină să nu-ți mai prea asumi riscuri, izolându-te în definitiv. Dar, unde duce această teamă? Ține-te bine pentru că în cele ce urmează îți voi spune un lucru pe care nu îl vei prea aprecia:

Cu cât amâni mai mult să te implici în vreo activitate, de teama eșecului, cu atât sunt mai mari șansele să nu mai faci aproape nimic. Adică să procrastinezi. Această atitudine te face, în cele din urmă, să te autoînvinovățești și cu toții știm cât de greu e acest sentiment.


Gândești în extreme, totul sau nimic. Mai concret, evaluezi situațiile de viață în termeni de alb sau negru, fără a vedea și nuanțele de gri. Ba mai mult, te implici în proiecte noi doar dacă ai certitudinea că vei reuși, pe când, dacă există riscul de a obține o performanță mai scăzută, vei evita să îți asumi noi responsabilități.

Autenticitatea nu face casă bună cu perfecționismul, ceea ce înseamnă că ai mari dificultăți în a-ți exprima convingerile și a-ți manifesta emoțiile. În spatele acestei atitudini se află frica de eșec sau cea de respingere. Uneori, chiar și cu persoanele apropiate, nu îți permiți să fii vulnerabil(ă).

Nu îți prea plac situațiile noi, neprevăzute. Capacitatea de adaptare, de care avem mare nevoie pentru a putea supraviețui, este slab dezvoltată la persoanele care se confruntă cu perfecționismul. Toleranța scăzută la ambiguitate duce la rigidizarea comportamentelor, devenind astfel un sclav al succesului.

Ce e de făcut?

Hai să vedem pentru început, cum ne dăm seama dacă nostru a luat-o razna. Ia o foaie de hârtie și trasează o linie ca și cea de mai jos. Vom încerca să evaluăm convingerile tale de tip perfecționist pe un continuum. La un pol se află rigiditatea, iar la la celălalt haosul.

Acum răspunde la întrebările de mai jos:

• Oare standardul tău poate fi atins?
• Dar ceilalți, pot oare să funcționeze în acord cu așteptările tale?
• Trebuie neapărat îndeplinit acel standard?
• Standardele tale te ajută să îți atingi scopurile sau mai degrabă te încurcă?
• Ai fi oare capabil(ă) să aduci modificări în standardul tău dacă ar fi nevoie?

Ceea ce îți propun să faci mai departe, este să încerci să îți așezi răspunsurile pe axa de mai sus, în funcție de caracterul lor. Sunt inflexibile sau arbitrare și subiective? Dacă sunt mai degrabă rigide, atunci ar fi indicat să le flexibilizezi puțin (sau mai mult);

Acum hai să vedem care sunt beneficiile tale, dacă ți-ai flexibiliza puțin standardele. Știu, te gândești la costuri acum, mai degrabă decât la beneficii. Nu-i nimic, le poți cuantifica și pe acelea, însă e important să fie realiste și nu uita să notezi aici și emoțiile tale negative (Cum te fac să te simți standardele tale? Deprimat? Anxios? Furios?);

Realizează, apoi, o listă cu standardele care îți stau în cale și cu cele care pot fi atinse și canalizează-ți, ulterior, energia doar asupra celor realizabile;

Care sunt contextele în care perfecționismul îți dă bătăi de cap? Apoi listează avantajele și dezavanjele acestora din fiecare domeniu de viață afectat;

Încearcă să îți imaginezi acum cum ar arăta viața ta (pe toate planurile – profesional, social, familial, academic, etc.) fără tensiunea creată de aceste standarde;

Înregistrează timpul petrecut în încercarea de a-ți atinge standardele;

Renunță la evaluarea de tip totul sau nimic, prin luarea în considerare a mai multor opțiuni;

Realizează o listă cu „mici gafe” (de ex. Să trimiți un e-mail fără a-l citi înainte de a-l trimite destinatarului) și experimentează-le (nu doar o singură dată), începând cu cele mai puțin înfricoșătoare;

Vorbește-ți cu blândețe. De pildă, în loc să îți spui „Sunt un prost/o proastă.”, spune-ți „Mă simt prost în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.”;

Atunci când vei fi din nou tentat să îi impresionezi pe ceilalți sau să le faci pe plac, nu uita că sunt doar oameni, apoi amintește-ți obiectivul tău (acela de a scăpa de corvoada perfecționismului) și spune-ți în gând „Îmi voi rămâne loial!”;

Fă-ți angajamentul public – sunt mai mari șanse să rămâi implicat în procesul de schimbare.

Succes!

Distribuie

Alexandra Rițiu

Este psiholog clinician și psihoterapeut relațional. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” și două programe de formare în psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Mai multe articole de Alexandra Rițiu

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA