Skip to content

O temă de cercetare în psihologia despărțirii (de la marile și gravele despărțiri până la accidentele minore ale despărțirii) este strâns legată de (al)chimia proastei dispoziții. În meditația isihastă, scopul principal al practicantului este de a alunga astfel de gânduri care îndepărtează sau chiar alungă liniștea sufletească. Capacitatea noastră de a ne face gânduri, de a le naște și de a le problematiza se întâlnește, de cele mai multe ori, cu capacitatea de a somatiza tot ceea ce ne opresează, stresează ori ne pune pe gânduri.

Primul lucru pe care-l fac cei mai mulți dintre noi atunci când sunt prost dispuși este să dea vina pe ceva sau pe cineva. Dând la o parte ceva neplăcut, acel lucru revine, adesea mai târziu, într-o formă și mai acută. Dacă suntem supărați pe cineva și ignorăm acest lucru, putem ajunge să fim supărați pe toți și pe toate, inclusiv pe noi înșine.

Lumea nu complotează (neapărat) să ne scoată din minți, de vină este doar felul în care reacționăm la ea.

Vom căuta să facem față proastelor dipoziții descărcându-ne emoțional, fără a ține cont de faptul că dispozițiile sunt contagioase. Unii oameni sunt foarte pricepuți în a-și transmite proastele dispoziții ca la ștafetă.

Să avem gesturi, cuvinte sau priviri care vor face un pic de bine, decât să preluăm ștafeta proastei dipoziții, poate fi un bun exercițiu de amabilitate. Compătimirea înseamnă a avea empatie. Compătimirea poate însemna „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți“. Acestă compătimire se poate manifesta și prin tăcere. Nu mereu cuvintele sunt cele care ne scot din stările proaste. Nimeni nu vrea să audă, când este prost dispus, fraze de genul: „dar, alții o duc mai rău“, „lasă că-ți trece“…

Există cuvinte care vindecă, dar și cuvinte care nu merită să fie spuse. Purtăm zilnic conversații peste conversații. Fără să ne dăm seama, vorbim fără ca măcar să realizăm ce a vrut să spună celălalt. Ascultăm neauzind. A asculta înseamnă să auzi și cu ochii și cu inima, nu doar cu urechile. În timpul unui dialog, în mintea noastră se desfășoară alte dialoguri, care ne îndepărtează de la dialogul, real, cu celălalt. Sunt momente în care e bine să vorbești și momente în care trebuie să asculți printre rânduri.

De multe ori, atunci când vrei să alini sufletul cuiva, cauți cu tot dinadinsul să găsești cele mai potrivite cuvinte, însă mai potrivit ar fi doar să asculți. Poți aduce o energie vindecătoare făcându-i celuilalt darul tăcerii sau al atenției grijulii. Căci, proasta dispoziție este cel mai adesea o expresie a epuizării sau a sentimentului de abandon.

℗PUBLICITATE



Sunt unele momente în care tristețea și plânsul sunt benefice. Unii oameni nu pot plânge în public considerând că „nu se cade“, că lacrimile înseamnă slăbiciune, iar cei slabi nu sunt bine văzuți de ceilalți. Vrem să părem mereu puternici și siguri pe noi.

Plânsul de unul singur poate fi eficace, însă nu atât de eficace ca cel alături de cineva.

Acțiunea de a plânge apare, în mod natural, ca răspuns emoțional la intersectarea cu anumite sentimente, cum ar fi: tristețea și durerea. Plângem ori de câte ori suntem cuprinși de sentimente puternice care, pur și simplu, ne dezechilibrează emoțional.

Pentru majoritatea dintre noi acțiunea de a plânge are o conotație benefică… trebuie să recunoaștem că ne simțim mult mai ușurați și mai eliberați după ce am plâns.

Durerea face parte din viața fiecăruia dintre noi. Durerea este cea care poate să ne însingureze, să ne înstrăineze față de cei apropiați și să ne facă să simțim că am pierdut controlul asupra propriei vieți. Uneori sentimentele noastre de tristețe ne vor afecta relațiile cu cei din jur, ne vom simți neînțeleși. Nu trebuie „să pozăm“ în a fi tari și nici să ne prefacem și să ne mințim că nimic nu s-a întâmplat. Există durere. Există proastă dispoziție.

Atunci când avem o stare de proastă dispoziție ar trebui să ne gândim la noi înșine ca la un copil, irascibil, trist, care are nevoie de atenție, calm și alinare. Frica, furia, tristețea sunt emoțiile care ne demoralizează cel mai ușor. Dar, poate că dacă aceste emoții nu ar exista nu am ști să prețuim și să ne bucurăm de clipele de fericire pe care ni le oferă viața.

Întoarcerea către spiritualitate și deschiderea inimii sunt cele care pot vindeca un suflet încărcat de tristețe și proastă dispoziție.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0