Skip to content

Asociația Americană de Psihologie (A.P.A.) a lansat un nou raport în 2015 cu privire la influența jocurilor video violente. Pe baza unei analize aprofundate a studiilor recente, raportul concluzionează: „Cercetarea demonstrează o relație consistentă între utilizarea jocurilor video violente și un comportament agresiv sporit, gânduri și emoții agresive și un redus comportament prosocial, empatie și sensibilitate la agresiune.“

Dar ce înseamnă această concluzie pentru părinți? Însă, haideți să vorbim mai întâi despre ceea ce nu înseamnă această concluzie a A.P.A.

Ce NU SPUNE această cercetare

Recenzia cercetării Asociației Americane de Psihologie NU se referă la faptul că jocurile video violente reprezintă cea mai mare sursă sau cauza majoră a agresivității. Alți factori, cum ar fi: violența în familie, o personalitate predispusă la furie, sărăcia, disciplina parentală aspră, respingerea din grupul de prieteni și problemele școlare – sunt stabiliți ca fiind factori de risc pentru agresivitate.

Acest lucru NU înseamnă că jocurile video cauzează întotdeauna gânduri, emoții și comportamente agresive, instantaneu, în fiecare copil. Cu toate că cea mai mare parte a studiilor găsesc o mică legătură între jocurile video violente și un anumit fel de agresivitate, există și o mulțime de studii care nu reușesc să găsească această asociere sau consideră că ea apare doar în anumite circumstanțe sau doar pentru anumite persoane.

Cu siguranță, NU înseamnă că toți copiii care joacă jocuri video violente se vor transforma în criminali în masă.

Puțini părinți sunt îngrijorați cu privire la faptul că copiii lor vor deveni criminali violenți. Însă, întrebarea mai relevantă pentru majoritatea părinților este: „Există oare mai multe șanse că utilizarea jocurilor video violente să îl facă pe copilul meu să îl împingă pe un coleg, să se ia la harță cu un frate, sau să fie obraznic cu mine?“. Răspunsul este: „posibil, dar nu neapărat!“.

O perspectivă clinică

Ca și clinician, eu știu că transferul de comportament de la o situație la alta nu se întâmplă în mod necesar cu ușurință. Măcar dacă copiii ar face în mod automat lucrurile pe care le practică cu mine în cabinet, atunci când sunt cu colegii lor sau membri ai familiei și astfel, munca mea ar fi mult mai ușoară! În mod obișnuit, copiii se comportă în mod diferit, în diferite situații: ei acționează în mod diferit față de mama, sau față de tata, diferit la școală față de acasă, diferit cu prietenii, față de frații. Așa că nu mă aștept ca un comportament violent într-un joc video să se transfere automat la un comportament violent în viața reală.

Pe de altă parte, de asemenea, știu și că modul în care copiii simt sau gândesc le afectează modul în care acționează. Tratamentul standard cognitiv-comportamental pentru problemele de furie sau de agresivitate implică să îi ajuți pe copii să învețe să-și calmeze corpul, să interpreteze acțiunile altora într-un mod mai puțin ostil, și să practice căi pașnice de gestionare a conflictelor. În măsura în care jocurile video violente afectează starea de spirit a copiilor, nivelul de excitare, sau modul de a gândi despre alți oameni – și există o mulțime de dovezi care spun că ele ar face asta – ar putea unge patina care derapează spre agresivitate în viața reală, mai ales la copiii care nu sunt atât de buni în a-și ține în frâu impulsurile agresive.

O privire mai atentă la dovezile cu privire la efectele jocurilor video violente

Comentariile on-line ale fanilor jocurilor video violente, în mod tipic, susțin: „M-am jucat sute de ore de jocuri video violente și nu am omorât pe nimeni!“ Dar, o lipsă de infracțiuni grave nu înseamnă că jocurile video violente nu au niciun efect. Oricine care s-a simțit vreodată excitat, tensionat, sau frustrat în timp ce juca un joc video a fost „afectat“ de acestea. Dacă asta se traduce în rezultate semnificative în viața reală, atunci aceasta este o problemă.

Dezbaterea în rândul cercetătorilor cu privire la efectele jocurilor video violente a fost în mod surprinzător, controversată, cu o parte acuzând-o pe cealaltă parte că încercă să incite la „panică morală“, iar cealaltă parte că descrie motivele psihologice care stau la baza „negării“ efectelor jocurilor video violente, și ambele părți pretind a fi mai riguroase empiric una decât cealaltă. Ceea ce este cu atât mai surprinzător este faptul că cercetătorii de pe ambele părți ale acestei controverse, în general, sunt de acord că dimensiunea efectele jocurilor video violente asupra gândurilor, emoțiilor sau comportamentului sunt reduse, atunci când sunt strânse la un loc toate studiile. Ei nu sunt de acord cu privire la cât de importante sunt aceste efecte.

Citind diferitele recenzii la articole și la studiile individuale cu privire la jocurile video violente poate părea, într-un fel, ca și cum am viziona un joc de ping-ping între diferitele seturi de argumente și contra-argumente.

Oamenii de ştiinţă care sunt convinşi că jocurile video violente au efecte negative semnificative indică faptul că numeroase studii experimentale, folosind metodologii diferite, au demonstrat o legătură între jocurile video violente și agresivitate (vezi Bushman & Huesmann, 2014). Din motive etice evidente, cercetătorii nu pot lăsa pe nimeni să rănească, astfel încât măsurile luate în laborator asupra comportamentului agresiv tind să implice lucruri, cum ar fi: evaluarea a cât de mulți participanți aleg să pună sos picant într-un test de gust salsa pentru o persoană imaginară căreia nu-i place mâncarea picantă; sau cât de puternică aleg să fie explozia de zgomot pentru a „pedepsi“ un concurent imaginar.

℗PUBLICITATE



Scepticii observă faptul că nu toate studiile au găsit că jocurile video violente duc la o creștere a acestor tipuri de comportamente agresive măsurate în laborator, și ei, de asemenea, pun sub semnul întrebării dacă aceste măsuri au ceva de-a face cu vreun comportament din viața reală (a se vedea Elson & Ferguson, 2013).

Cei care sunt convinși de efectele negative ale jocurilor video violente vin și argumentează cu dovezi privitoare la validitatea măsurilor și insistă asupra faptului că preponderența studiilor experimentale, precum și a studiilor longitudinale care analizează rapoartele de agresiune reală, stabilesc, „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ o legătură între jocurile video violente și agresivitate (a se vedea Warburton, 2014).

Scepticii argumentează faptul că efectele observate nu pot fi cauzate de violență. Aceștia subliniază faptul că jocurile video violente sunt de multe ori mai provocatoare, imprimă un ritm mai rapid și mai competitiv decât jocurile video nonviolente. Paul Adachi & Teena Wiloughby (2011) au constatat că e vorba mai degrabă de competitivitatea jocurilor video, decât de modul în care acestea sunt violente, care să fi prezis ulterior un comportament agresiv în studiile lor. Provocarea dintr-un joc poate duce la frustrare și agresiune, indiferent dacă jocul este sau nu este violent.

Cât timp durează efectele jocurilor video violente?

Dacă efectele negative ale jocurilor video violente dispar repede, atunci înseamnă că ele nu pot fi importante. Cercetările efectuate de Christopher Barlett şi colegii săi (Barlett, Branch, Rodeheffer, & Harris, 2009) au demonstrat că efectele jocurilor video violente asupra emoțiilor și gândurilor agresive dispar în aproximativ patru minute, iar impactul lor asupra frecvenței cardiace și a comportamentului agresiv poate dura în jur de cinci până zece minute.

Totuși alte studii arată că jocurile video violente duc la gânduri, emoții și comportamente mai agresive și 24 de ore mai târziu la baieții de colegiu care ruminează încă despre joc (Bushman & Gibson, 2011). Efectele jocurilor video violente pot fi, de asemenea, cumulative. Studenții de colegiu care au jucat jocuri video violente timp de doar 20 de minute, trei zile la rând, au arătat un comportament din ce în ce mai agresiv și așteptări ostile, comparativ cu persoanele care au jucat jocuri nonviolente (Hasan et al, 2012).

Cele mai multe studii experimentale despre jocurile video violente implică studenţi, dar există unele studii care urmăresc și copii sau adolescenți pe perioade lungi de timp, care arată o legătură între jocurile video violente și agresiunile de mai târziu. Un studiu longitudinal pe durata a trei ani care a implicat copii din clasele a treia și clasa a opta din Singapore a constatat că jocurile video violente au fost legate de gânduri mai agresive, un an mai târziu și au fost legate și de un comportament mai auto-agresiv (Gentile, Li, și colab. 2014). Un alt studiu longitudinal al elevilor de liceu a constatat că utilizarea a mai multor jocuri video de „acțiune“ sau de luptă, dar nu jocuri nonviolente – a prezis agresivitatea în creştere de-a lungul celor patru ani de liceu (Willoughby, Adachi, & Good, 2012).

Oare jocurile video violente îi învață pe copii să nu le pese?

Unii cercetători susțin că jocurile video violente îi pot desensibiliza pe copii în ceea ce privește violența, le reduce nivelul de empatie pentru victime, le mărește toleranța la violență, și îi încurajează să nu se implice moral (Bastian, Jetten, & Radke 2012; Bushman & Anderson, 2009, Funk, 2003, Hartmann & Vorderer, 2010). De exemplu, într-un studiu care a implicat studenţi, participanții au jucat fie un joc video violent fie unul nonviolent timp de 20 de minute, apoi au vizionat un film de 10 min cu violență din viața reală care implică ieșiri agresive din sălile de judecată, confruntări ale poliției, împușcături și lupte de închisoare. Cei care au jucat un joc video violent au indicat mai puține răspunsuri fiziologice (nivele mai scăzute de HR și GSR) la filmele cu violența din viața reală (Carnagey, Anderson, & Bushman, 2007; a se vedea, de asemenea, și Engelhardt și colab, 2011).

Totuși, medicii din camera de urgență au devenit, fără îndoială, oarecum insensibili la sânge și durere, dar mă îndoiesc că sunt mai predispuși la acțiuni agresive sau că sunt mai puțin susceptibili de a ajuta pe cineva care este rănit, decât sunt alte persoane. De asemenea, fiind mai puțin perturbat de imagini înfricoșătoare sau de un film cu scene de violență reală nu înseamnă neapărat că oamenii nu vor fi afectați de o persoană reală din fața lor care este rănită.

Impactul efectelor jocurilor video violente depinde de cine le joacă și în ce condiții. Patrick & Charlotte Markey (2010) susțin că persoanele cu o constelație de personalitate cum ar fi: 1) se supără ușor (au un nivel ridicat de nervozitate), 2) prezintă prea puțină preocupare pentru sentimentele altor oameni (un nivel scăzut de a fi agreabil) și 3) are tendința de a nu se supune regulilor sau acţionează fără să se gândească (un nivel scăzut de prezență conștientă) sunt deosebit de sensibile la efectele negative ale jocurilor video violente. Identificarea cu un caracter violent (Konijn, Bijvank, & Bushman, 2007) sau expunerea la o „doză dublă” de violență dintr-un conflict de familie, precum și expunerea la mass-media (Fikkers et al., 2013), poate crește, de asemenea, impactul negativ al jocurilor video violente.

Pe de altă parte, există, de asemenea, unele cercetări care arată că jocurile video violente în echipă (acesta fiind modul în care se joacă cei mai mulți dintre copii) îi face pe oameni să se comporte într-un mod mai cooperant după aceea, în comparație cu oamenii care joacă jocul de unul singur (Greitemeyer și colab., 2012). De exemplu, o mulțime din clienții mei adolescenți (mai ales băieți) vorbesc despre Clash of Clans. Acest joc este, cu siguranță violent – există săbii în stil de desene animate, săgeți și o mulțime de explozii, dar atracția lor pentru acest joc nu este violența; este strategia și munca în echipă cu prietenii.

În partea a 2-a a acestui articol vom afla de ce jocurile video violente sunt atrăgătoare pentru copii și ce înseamnă toate aceste studii pentru părinți.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0