Skip to content

Practica occidentală mindfulness are la bază vechi tradiții orientale și este cunoscută, mai ales, ca practică spirituală. Tu, Gáspár György în schimb, ne vei vorbi despre mindfulness în calitatea ta de psiholog și preşedinte al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie. Care sunt, deci, aplicațiile midfulness în psihologie?

În lumea științifică, practica mindfulness a fost introdusă prin ceea ce, astăzi, numim psihologia budistă – o ramură în teorie nouă, însă extrem de veche ca practică. În ultimii treizeci de ani, majoritatea modelelor psihoterapeutice semnificative au integrat conceptul de mindfulness, aceeași tendință fiind prezentă și la nivelul strategiilor de parenting.

Tratamentul tulburărilor de anxietate, intervențiile în depresie, managementul emoțional, reducerea stresului, gestionarea durerii cronice, tratamentul adicțiilor și al tulburărilor de comportament alimentar, vindecarea rănilor relaționale sunt doar câteva dintre formele de tratament psihologic în care practica mindfulness este integrată cu mare succes prin care îi observăm, constant, beneficiile. Se cercetează în continuare efectul benefic pe care-l poate avea în ameliorarea dezechilibrelor de personalitate și în tratamentul unor patologii care, până de curând, au cunoscut doar intervenție farmaceutică.

Îndrăznesc a spune că integrararea și cultivarea stării de mindfulness este una dintre cele mai semnificative îmbunătățiri pe care intervenția psihologică le-a cunoscut în ultimele decenii.

Care sunt principalele beneficii ale practicii mindfulness? Există și posibile dezavantaje ale acesteia?

Studiile de specialitate arată cu încredere că „starea de prezență conștientă” (mindfulness) reduce suferința umană și ne ajută să (re)câștigăm bogăția momentului prezent – singurul moment care contează cu adevărat. Un alt beneficiu major este acela că detașarea de judecata critică favorizează compasiunea, față de sine și ceilalți, și reduce critica.

S-au căutat și efectele secundare însă nu s-a găsit nimic concludent, nici eu nu am constatat dezavantaje în practica terapeutică. Acest aspect este diferit de tratamentul medicamentos, acolo unde nu au fost atinse încă astfel de progrese, adică beneficii fără costuri adiacente.

Pe scurt, practica mindfulness nu prezintă costuri financiare, ne îmbunătățește semnificativ calitatea vieții, sporește concentrarea și conștientizarea, ajutându-ne, în același timp, să ne gestionăm mult mai bine gândurile și experiențele negative.

Cum asimilăm această practică a obiectivității și detașării unei zonei prin excelență emoționale din viața noastră, cum este creșterea copiilor. Există riscul ca noi sau copiii noștri să devenim pasivi și prea puțini implicați?

Aceasta este o îngrijorare pe care mintea umană o are adesea însă mindfulness nu înseamnă pasivitate, ci implicăo conectare aparte la sine și la copil. În relația părinte-copil sau în relația de cuplu știm că suntem predispuși la a exprima vulnerabilitate maximă, ceea ce duce la reacții – adică acțiuni automate și negândite.

Prezența conștientă facilitează observarea trăirilor noastre subiective și a activării emoționale, ajutându-ne să răspundem – să avem comportamente bine gândite și ne-automate. Asimilarea se face pe bază de intenție și practică sistematică, studiile clinice ne arată că beneficiile se observă după un interval de minim opt săptămâni de angajament conștient față de momentul prezent.

Pentru a obține beneficiile propuse de mindfulness este nevoie de o practică susținută, de includerea unui nou program în viața noastră aglomerată sau putem aplica tehnicile pe care ni le vei propune la conferință din mers? Cât de realistă este includerea acestei practici în stilul de viață de astăzi, când trăim într-o perpetuă cursă contra-cronometru?

℗PUBLICITATE



A fi mindful înseamnă a fi conștient de emoțiile și gândurile mele, a fi deschis și față de trăirile celor din jur și a răspunde într-o manieră non-critică. Stilul actual de viață, pentru cei mai mulți dintre noi, este unul epuizant și nesănătos. Deschiderea uriașă, la nivel mondial, față de mindfulness nu este întâmplătoare – noi oamenii avem nevoie de cevacare să ne scoată de pe modul de pilot automat, pentru a nu ajunge niște roboți. Astfel, a practica prezența conștientă în viața de familie necesită efort, însă beneficiile sunt majore – o conectarea profundă la copil, zâmbete autentice, relații bazate pe încredere și siguranță, strategii eficiente de rezolvare a conflictelor.

Soții Kabat-Zinn, cei care au scris bestsellerul internațional Mindfulness pentru părinți – publicat în limba română de Editura Herald – folosesc o comparație între meditație și creșterea copiilor, considerând parentajul un fel de retreat, o retragere extinsă care ne oferă oportunitatea unei lucrări interioare de care poate beneficia întreaga familie. Cu alte cuvinte, starea de mindfulness ne ajută să gestionăm mai bine stresul aferent rolului de părinte, sprijină vindecarea noastră interioară și facilitează cultivarea relaționării sănătoase în interacțiunea părinte-copil. Fiind conștienți de aceste beneficii, consider că merită să ne flexibilizăm pentru a practica prezența conștientă ca stare de zi cu zi.

La conferințele TDM de la Brașov vei susține atelierul de „Mindfulness pentru părinți“ după ce psihoterapeuta Diana Stănculeanu ne va spune „Cum încurajăm autonomia copiilor“ și înainte ca experta în comunicare nonviolentă Monica Reu să ne vorbească despre „Curajul de a crește copii cu empatie“. Cum integrează practica mindfulness încurajarea autonomiei și creșterea empatică a copiilor?

Sunt onorat să particip la o conferință destinată părințiilor unde printre vorbitori se numără Diana Stănculeanu, unul dintre cei mai apreciați experți naționali în domeniul sănătății mintale a copilului și Monica Reu, unul dintre trainerii de parenting care a contribuit la redefinirea relației părinte-copil în România. Subiectele alese de colegele mele se integrează foarte bine cu abordarea pe care eu o promovez, deoarece un parenting conștient implică trei elemente fundamentale: suveranitate, empatie și acceptare.

Acceptarea este o muncă interioară, care necesită recunoașterea și conștientizarea faptului că lucrurile sunt așa cum sunt, indiferent dacă ele sunt pe placul nostru sau nu – atitudine despre care știm că, la început, doare. Văd această acceptare ca pe o ușă, pe care dacă alegem să o deschidem, ne va duce spre o viață nouă, o lume în care vom naviga mai ușor printre momentele dificile și vom trăi mult mai intens atât momentele armonioase, cât și pe cele pline de bucurie.

Astfel, ajungem să cultivăm suveranitatea – autoritatea și libertatea care favorizează autonomia – copiilor noștri, ceea ce le oferă acestora posibilitatea de a ni se arăta cu adevărata lor înfățișare și să poată să-și găsească propria cale în viață.

Dacă îi întreb pe clienții mei (adulți și părinți la rândul lor) ce și-au dorit de la părinți în copilărie aceștia îmi răspund, fără mari excepții: să fie văzuți, validați și acceptați pentru plusurile și minusurile lor și să fi fost tratați cu empatie, înțelegere și respect. Doar că adesea este extrem de greu să le oferim copiilor noștri ceea ce noi nu am primit în copilărie, la conferință am să vă explic și de ce, astfel avem nevoie de mult curaj, așa cum spune și Monica Reu, pentru a da dovadă de empatie și compasiune. Pentru că, din perspectiva mea, a cultiva empatia înseamnă a vedea lucrurile din perspectiva copilului, ceea ce include și o conștientizare a apropriilor nevoi, sentimente și vulnerabilități, care pot părea copleșitoare.

De aceea, consider că cele trei subiecte sunt într-o mare sintonie – termen specific limbajului mindfulness – care definește crearea unei relații bazate pe armonie și responsivitate.

Când începem, ca părinți, să practicăm mindfulness în relația părinte-copil? Ce vârste au copiii ai căror părinți trebuie să participe la atelierul pe care îl vei susține pe 28 martie în cadrul conferinței „Părinți conștienți, copii fericiți“ de la Brașov?

Este minunat dacă începem practica mindfulness acum – este timpul cel mai potrivit – indiferent dacă suntem sau nu părinți, dacă avem copii preșcolari, adolescenți sau (copii deja) adulți. Îmi place să cred că niciodată nu este prea târziu pentru a construi interacțiuni sănătoase în relația părinte-copil. La atelierele mele am întâlnit mulți părinți de copii mici, numeroși adulți care se pregăteau să devină părinți și uneori bunici care aveau ca intenție să repare ceea ce s-a lezat în trecut.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0